Conf. Univ. Dr. Georgiana-Ozana Tache
PSH este un sindrom clinic caracterizat prin durere, redoare articulară şi impotenţă funcţională, determinat de procese patologice localizate la umăr şi care afectează structurile periarticulare - ligamente, capsula articulară, tendoane, bursă şi muşchi. Afectarea articulară propriu-zisă este la nivelul articulaţiilor acromioclaviculară şi sternoclaviculară, la subiecţii activi de ambe sexe, cu incidenţă maximă la cei peste 40 de ani. După şcoala medicală engleză PSH are 6 forme clinico-anatomo-funcţionale:
- 1 - sindromul de împingere (impingement syndrome)
- 2 - sindromul supraspinosului (tendinita degenerativă)
- 3 - tendinita bicipitală
- 4 - tendinita calcifiantă şi bursita
- 5 - capsulita adezivă
- 6- umărul pseudoparalitic
Tendinita degenerativă sau sindromul supraspinosului, cel mai afectat muşchi dintre cei care formează manşonul rotatorilor, apare frecvent la bărbaţi peste 50 ani, mai ales pentru anumite profesii: sportivi, tâmplari, pictori, sudori. La diabetici şi alcoolici, rol important au ischemia şi leziunile trofice asociate. Simptomele clinice devin manifeste după un traumatism local sau o solicitare excesivă. Durerea este localizată de obicei în profunzimea umărului, accentuată nocturn. Mobilitatea este afectată pe toate axele de mişcare, accentuat pe cea de abducţie. Evoluţia este cronică (peste 3 luni) şi poate determina hipotrofie musculară cu scăderea forţei musculare. La palpare apare durere extremă sub acromion, la 1-2 cm de marea tuberozitate. Radiografia umărului este normală la cei cu tendinită recentă sau poate evidenţia chisturi, osteoscleroză, osteofite, calcificări în cazurile cu evoluţie cronică. Ecografia mio-entezo-osteo-articulară confirmă diagnosticul. Tratamentul este similar cu cel al sindromului de impingement.
Capsulita retractilă apare la peste 50 de ani, mai mult la sexul feminin, cu inflamaţie cronică a capsulei glenohumerale cu evoluţie spre fibroză, capsula articulară îngroşându-se şi aderând la capul humeral. Clinic, are debut cu dureri moderate ale umărului, cu exacerbări nocturne, cu redoare şi limitare progresivă a mişcărilor. În timp, durerea dispare aproape complet, dar mobilitatea este abolită total. Evoluţia este lungă, peste 9 luni. La examinare se constată limitarea mişcărilor active şi pasive, predominant pe abducţia şi rotaţia externă. Radiografia umărului este iniţial normală, apoi apare osteoporoza la nivelul capului humeral şi diminuarea spaţiului articular. Examenul RMN decelează leziuni ale ţesuturilor moi. Umărul trebuie mobilizat precoce, iar kinetoterapia are ca obiectiv principal recuperarea mobilităţii, prin abordarea structurilor necontractile ale umărului (capsulă, ligamente, bursă, tendoane) şi, separat, prin abordarea structurilor contractile musculare. Fizioterapia constă în termoterapie, electroterapie analgetică şi decontracturantă (curenţi diadinamici, interferenţiali, curent galvanic), masaj troficizant, ultrasonoforeză, unde scurte, laserterapie, hidrokinetoterapie.
Umărul pseudoparalitic poate fi considerat stadiul tardiv al sindromului de impingement. Manşonul rotatorilor e format din tendoanele muşchilor supraspinos, subspinos, subscapular şi rotund mic. La tineri, ruptura manşonului este posttraumatică, la vârstnici, degenerativă. Prin diminuarea vascularizaţiei apare ischemia, care conduce la tulburări trofice locale, scăzând rezistenţa şi favorizând ruptura la traumatisme sau solicitări articulare minore. Ruptura poate fi totală sau parţială, tabloul clinic, paraclinic şi tratamentul fiind similare cu cele expuse la sindromul de împingere.
Contact
Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
