Ecografia reprezintă o tehnică imagistică neinvazivă, utilizată frecvent şi în cardiologie în vederea evidenţierii structurilor cardiace cu ajutorul ultrasunetelor, oferind simultan informaţii precise cu privire la severitatea afecţiunii diagnosticate clinic.
De fapt ecocardiografia este un ansamblu de metode de examinare a cordului şi a vaselor mari, astfel:
- mod M - prima modalitate de examinare a cordului, des folosită şi astăzi, în care se obţine o reprezentare grafică a mişcărilor diverselor structuri cardiace;
- mod 2D – se obţin imagini bidimensionale, evidenţiind foarte bine morfologia cordului;
-examenul Doppler - Color, pulsat şi continuu, oferă informaţii despre hemodinamica fluxurilor de sânge;
- examenul Tissue Doppler – evidenţiază velocităţile intramiocardice;
-ecografia transesofagiană - evidenţiază cu mai multă acurateţe faţă de ecografia transtoracică anumite structuri cardiace;
- ecografia de stress - foarte utilă în cazul tulburărilor de kinetică miocardică, pentru evaluarea miocardului viabil şi a utilităţii efectuării unei proceduri de revascularizatie miocardică;
- ecografia intravasculară (IVUS)
- alte tehnici noi de evaluare a funcţiei sistolice şi diastolice a cordului.
Ecografia are mare utilitate ca metodă de screening, la rudele de grad I ale pacienţilor cu afecţiuni cardiace cu transmitere genetică, cum ar fi: cardiomiopatia hipertrofică, sindrom Marfan, mixomatoza familială, etc.
Pentru diagnosticare corectă ecocardiografia se recomandă tuturor pacienţilor care prezintă:
1. sufluri cardiace – pentru a stabili caracterul organic sau funcţional al acestora
2. valvulopatii - pentru evaluarea severităţii şi a indicaţiilor de corecţie chirurgicală sau intervenţională; urmărirea pacienţilor cu valvulopatii şi a pacienţilor cu proteze valvulare
3. malformaţii congenitale – pentru evidenţierea lor, a consecinţelor anatomice şi hemodinamice.
Atât în cazul valvulopatiilor, căt şi a malformaţiilor examinarea ecografică a scăzut numărul de indicaţii de cateterism cardiac (evaluare invazivă a cordului);
4. endocardita infecţioasă – pentru localizarea vegetaţiei şi a complicaţiilor (rupturi valvulare, abcese miocardice, miocardita, pericardita, etc.)
5. durere toracică – ca diagnostic diferenţial între infarct, disecţie de aortă sau pericardită
6.evaluarea kineticii ventriculului stâng, a remodelării cardiace în ischemie, a prognosticului, a complicaţiilor infarctului miocardic (ruptura de perete, sept interventricular, pericardita, tamponada, tromboza, anevrism).
7. hipertensiunea arterială – pentru evaluarea hipertrofiei ventriculare, a funcţiei diastolice a ventriculului stâng
8. cardiomiopatii – se poate evalua corect funcţia sistolică şi diastolică a cordului, gradul de hipertrofie, remodelarea.
9. boli pericardice - evidenţiază revărsatul lichidian sau îngroşarea pericardului, efectul acestora asupra hemodinamicii cardiace.
10. embolia pulmonară - arată mărirea cavităţilor drepte ale cordului, dilatatrea arterei pulmonare, eventual trombi în cavităţi, măsoară presiunea în artera pulmonară
11. aritmii şi palpitaţii – evidenţiază cauze organice asociate cum ar fi: valvulopatii (stenoza mitrală, prolapsul de valvă mitrală), cardiomiopatii
12. evaluarea complicaţiilor ce apar postprocedural (studii de electrofiziologie, coronarografie, postoperator)
Metodele de examinare ecocardiografică sunt într-o continuă dezvoltare, oferind pacienţilor diagnosticare precoce şi corectă, în unele cazuri contribuind chiar la salvarea vieţii pacientului.