Dr. Drd. Claudia Bianca Nica
Insuficiența cardiacă (IC) este definită ca un sindrom complex, cu semne și simptome bine-cunoscute, datorat unor anomalii funcționale și/sau structurale cardiace, având ca urmare o umplere sau o ejecție ventriculară deficitară, cu creșterea presiunilor intraventriculare, scăderea debitului cardiac în repaus/la efort, iar în stadiu avansat, terminal, IC determină insuficiența multiplă de organe.
Interesul pentru chirurgia inimii a început cu multe sute de ani în urmă, însă aceasta prezintă o dezvoltare explozivă de-a lungul ultimului secol, în 1967 având loc primul transplant cardiac efectuat de Dr. Christiaan Bernard în Cape Town, South Africa, în 1969 este implantat primul prototip de inima artificială dezvoltată de Domingo Liotta și implantată de chirurgul Denton Cooley la Houston US. În decembrie 2022 a avut loc transplantul cardiac al unei inimi de porc, modificată genetic, la om, și a fost efectuata de Dr. Bartley Griffith, Maryland US.
În România, primul transplant cardiac a fost efectuat de Dr. Șerban Brădișteanu alături de Prof. Dr. Radu Deac, în 1999 la Spitalul Clinic de Urgență București, iar în 2001 la Institutul C.C. Iliescu din București a fost implantat primul stimulator cardiac de către Prof. Dr. Vasile Cândea și Dr. Horațiu Moldovan. În prezent, transplantul cardiac, se efectuează în Centrul Universitar din Târgul Mureș sub coordonarea Prof. Dr. Horațiu Suciu, cât și la Spitalul Clinic de Urgență București, sub coordonarea Prof. Dr. Habil. Horațiu Moldovan, aici fiind în desfășurare și programul de implantare al dispozitivelor de asistare circulatorie..
Incidența și prevalența insuficienței cardiace
În prezent, în toata lumea, 64,3 milioane de pacienți suferă de IC. Conform ghidului 2022, în US, cazurile în creștere de IC, datorate îmbătrânirii populației, consumă între 1-2% din bugetul dedicat sănătății. Mortalitatea cauzată de IC, în US, a crescut de la 275.000 de cazuri în 2009, la 310.000 în 2014. Spitalizările cauzate de IC, între 2013-2017 au fost în creștere, atingând în 2017 un număr de 1.2 milioane de pacienți anual. În US, trăiesc aproximativ 6 milioane de pacienți diagnosticați cu IC, iar dintre aceștia 10% suferă de IC avansată.
Conform ghidului de management al IC, 2021, în Europa, incidența IC este de 3:1000 de locuitori, iar prevalența IC este de 1-2% din populația adultă. Prevalența IC crește o dată cu vârsta, astfel încât suferă de IC aproximativ 10% din populația de peste 70 de ani, preponderența pe sexe fiind egală. Mortalitatea este de 67% la 5 ani de la momentul diagnosticului, iar prognosticul în cazul femeilor este mai bun.
Se estimează că 4.7% din populația peste 35 de ani a României suferă de IC (circa 560.000 de pacienți). În fiecare oră apar în medie 5 cazuri noi de insuficiență cardiacă (circa 45.000 cazuri noi/an). (Sursa: Societatea Romană de Cardiologie).
Impactul asupra supraviețuirii pacienților cu IC aflați în stadiul 1, 2, sau 3, care au beneficiat de implantarea unui dispozitiv de asistare, de tip LVAD, s-a îmbunătățit progresiv. Supraviețuirea la 2 ani este peste 80%, documentată în trialurile recente care urmăresc noua generație de dispozitive LVAD, apropiindu-se astfel, de supraviețuirea pe termen scurt post-transplant. Raportul din 2020 a arătat ca 87,6% din pacienții care au primit un astfel de dispozitiv de asistare circulatorie se aflau în stadiu 1-3. Este documentată îmbunătățirea supraviețuirii, la peste 4 ani, pentru pacienții ce au beneficiat de implantul unui LVAD ca “destination therapy”(DT), și la peste 5 ani la cei care au beneficiat de implantul unui LVAD, ca “bridge to transplant”(BTT). Aceste dispozitive, au îmbunătățit capacitatea de efort, dar și calitatea vieții acestor pacienți. Totuși, ei rămân atașați unei unități electrice externe, prin intermediul unui cablu subcutanat care face legătura între dispozitivul implantat în cord și unitatea electrică externă, respectiv bateriile externe reîncărcabile. Majoritatea pacienților au nevoie de reinternare în primul an post implant. Trebuie corect evaluați și educați înaintea implantului, pentru a avea certitudinea că sunt capabili să se îngrijească singuri, să aibă capacitatea psihoemoțională de a înțelege avantajele și dezavantajele acestui dispozitiv, să fie permanent conectați la o sursă electrică și să aibă suport familial. Un impact decisiv asupra evoluției postoperatorie îl are întreaga echipă alcătuită din chirurg cardiac, cardiolog, asistent social, farmacist, nutriționist, care se aibă disponibilitate și să cunoască cum trebuie abordat un astfel de pacient.
Concluzii
Media supraviețuirii pacienților post-transplant cardiac este de peste 12 ani. Media supraviețuirii pacienților cu insuficiență cardiacă avansată, fără noile terapii, este sub 2 ani. La 3-4 ani de la implantarea LVAD ului, acești pacienți prezintă mortalitate crescută, prin riscul crescut de infecții, cât și prin riscul crescut de sângerare gastrointestinală, indiferent de terapia aleasă. Rata de rejet post-transplant în primul an este sub 15%. Este menționată o scădere a mortalității pacienților aflați pe lista de transplant, o dată cu dezvoltarea noilor terapii dar totodată se constată o creștere a folosirii dispozitivelor de asistare circulatorie temporară Observăm că nu există tratamentul ideal pentru IC, iar numărul pacienților care beneficiază de transplant cardiac este în scădere, datorită lipsei donatorilor, ceea ce a determinat dezvoltarea dispozitivelor de asistare. Actualele opțiuni pentru IC avansată, au fiecare dintre ele, avantaje și dezavantaje, iar noi opțiuni se află în dezvoltare.
