Fără durere și cu recuperare rapidă, în 72 de ore mergeți la plajă
Dacă aveți miopie sau astigmatism, cu dioptrii mari, ReLEx SMILE este singura tehnică laser pentru reducerea dioptriilor care vă poate scapa de ochelari sau lentile de contact. SMILE este o tehnică chirurgicală spectaculoasă, prietenoasă, nedureroasă, iar recuperarea este rapidă. Mai mult, acuitatea vizuală se recuperează imediat după operație și se îmbunătețește pe măsură ce orele și zilele trec.
În clinica Ama Optimex, am început să efectuăm operații de reducere dioptrii ReLEx SMILE în anul 2014. În tot acest timp, atât noi, chirurgii oftalmologi, cât și pacienții, am fost fascinați de miracolul tehnologiei și progresul pe care l-a adus apariția acestei tehnici. Toți pacientii s-au ridicat de pe masa de operații zâmbind, pentru că, pentru prima dată în viață, au reușit să vadă bine fără ochelari. Este spectaculos, pentru că se întâmplă imediat după operație, fără să îi doară ceva, poate doar cu o ușoară senzație de disconfort, care dispare până a doua zi. După câteva zile, deja nu prea mai există restricții postoperatorii, pacienții pot merge la plajă sau pot practica sporturi, doamnele se pot machia sau coafa. Există însă restricții până la o lună pentru: solar, saună, piscină, vopsirea părului, utilizarea cremelor în jurul ochilor. În general aceste restricții sunt mai mult precauții pentru a evita contactarea unei conjunctivite sau expunerea ochilor la substanțe chimice.
Recuperarea rapidă fără durere este un beneficiu extrem de important, mai ales în timpul verii, pentru că nu restricționează activitățile obișnuite foarte mult timp.
Pe lângă beneficiile de confort și vindecare rapidă pe care le are pacientul după operație, cu SMILE se pot corecta dioptriile mari, miopie până la -10 dioptrii și astigmatism miopic până la -5 dioptrii, prin celelalte tehnici laser (PRK, LASIK, FemtoLASIK) putem reduce în condiții de siguranță mai puține dioptrii. În plus, SMILE este operația care are cea mai mare stabilitate în timp.
Cine poate face operația?
Oricine își dorește să scape de ochelari, are peste 18 ani și dioptrii stabile, are miopie, astigmatism sau miopie și astigmatism (căci deseori ambele sunt prezente) și anatomia ochiului se încadrează în anumiți parametri, pe care îi investigăm cu minuțiozitate înainte de operație, prin investigații oftalmologice.
Unde se face ReLEx SMILE?
Clinica noastră, Ama Optimex, este singura clinică din România care oferă operații prin tehnica SMILE. Iar noi, eu, conf. Dr. Mircea Filip și dr. Miruna Nicolae suntem singurii medici chirurgi oftalmologi din România care efectuăm această intervenție.
Este sigură?
În general, operațiile pentru reducerea dioptriilor sunt cât se poate de sigure, atât timp cât pacientul respectă cu strictețe indicațiile medicului. SMILE este realizată cu cel mai precis femtolaser al momentului, VisuMax Carl Zeiss Meditec.
Silvia
Foarte important de intrebat,va rog sa mi raspundeti: in cazul in care voi dori sa nasc natural,voi avea posibilitatea după aceasta operatie prin tehnica SMILE?
April 21, 2017, 5:48 p.m.Dr. Andrei Filip
Bună ziua @Silvia, depinde de dioptrii, pentru valori care depășesc -3 se recomandă cezariana, indiferent daca faceți sau nu o operație pentru reducerea dioptriilor. În timpul operației, este modificată raza de curbură a corneei, anatomic ochiul dumneavoastră rămâne la fel. La miopi există riscul de dezlipire de retină. Multă sănătate, dr. Andrei Filip
May 4, 2017, 12:28 p.m.