Când a spus că nu merităm medicii pe care–i avem, ministrul sănătăţii (demisionar) s-a referit probabil la faptul că există o mare discrepanţă între dinamica evoluţiei din medicină şi aceea din alte domenii, cum ar fi, doar ca exemplu, sistemele sanitare domestice sau infrastructura din transporturi.
În medicină, procedurile şi metodele de diagnosticare şi tratament nu mai seamana deloc cu ce se practica doar cu 2-3 decenii în urmă. Profesorul Silviu Constantinoiu spunea într-un interviu acordat redacţiei noastre că dacă un medic nu-şi updatează continuu cunoştinţele medicale în maxim 6-7 ani va vorbi altă limbă, una uşor arhaică, faţă de colegii de profesie. Profesorul Ioan Coman era mai sever, apreciind perioada de schimbări irecuperabile de 5 ani.
Astfel, menţinerea la zi a competenţelor medicale presupune un efort din partea în primul rând al medicilor dar şi a statului când ne referim la infrastructura medicala şi includem în primul rând aparatura de ultima generaţie şi medicamentele cele mai noi.
În comparaţie cu europenizarea sistemului medical din România (mai puţin salariile medicilor), dacă revenim la exemplele propuse anterior, nu la fel stăm din punctul de vedere al sistemelor publice şi private de salubritate, capitol la care suntem primii din Europa doar când ne referim la closetele din fundul curţii în mediul rural. Recent s-au împlinit 140 de ani de la inaugurarea tronsonului de cale ferată Comarnic-Braşov, primul care a trecut munţii din Muntenia în Ardeal. Se pare că s-a făcut cu 140 de ani în urmă, cu tehnologia de pe vremea aceea, în ultimele decenii a devenit greu şi de întreţinut, pentru că pe tren distanţa Bucureşti – Cluj se face acum în 11 ore! În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, la fel, nu reuşim să străbatem cu o autostrădă înălţimile transalpine, adică ce s-a reuşit pe cale ferată pe vremea lui Cuza.
Şi atunci, nu a avut dreptate doctorul Achimaş când a afirmat că unii dintre noi nu merităm nici îngrijirea medicală care ni se acordă?
