30
None

Super-fructe pentru o viaţă sănătoasă!

Care este diferenţa dintre fructe şi „super-fructe”? Majoritatea fructelor oferă beneficii la capitolul sănătate, aşa că ce face dintr-un fruct normal un fruct super? Termenul, apărut iniţial ca un concept de marketing, este folosit pentru a diferenţia fructele ce oferă doar beneficii minore, completate de aportul nutriţional, de cele ce se pot mândri cu o paletă largă de calităţi: efect antioxidant puternic, conţinut ridicat de vitamine, acţiune în multiple afecţiuni.

Vom începe lista noastră de super-fructe cu cele ce cresc şi la noi în ţară, majoritatea acestora din categoria fructe de pădure.

Coacăzele negre

Fructele sunt extrem de bogate în vitamina C (de câteva ori mai mare decât doza zilnică recomandată, per 100g), conţin fier, mangan, potasiu şi complexul de vitamine B. Testele de laborator au demonstrat că alte fitochimicale pe care le conţin coacăzele au un rol în reducerea inflamaţiei ce stă la baza bolilor de inimă şi a celor neurologice, precum Alzheimer.

Cătina

Aflată sub lumina reflectoarelor de ceva vreme, cătina îşi merită pe deplin locul între super-fructe. Fructul plantei are un conţinut de vitamina C de circa 15 ori mai ridicat decât cel al portocalelor şi nivele semnificative de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi. Uleiul de cătină poate fi utilizat cu mare succes în cazuri grave de arsuri termice şi chimice, sau afecţiuni ale pielii. Tot sub formă de ulei, cătina este eficientă în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, a alergiilor, urticariei şi reumatismului.

Murele

Bogate în seleniu şi fibre, murele se mândresc şi cu un un conţinut ridicat de antioxidanţi. Acestea mai conţin polifenoli şi antocianine, substanţe ce ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă.

Zmeura

Fructele aromate pe care le regăsim în zonele de munte sau în grădinile cultivatorilor se mândresc şi ele cu o serie de alte calităţi, pe lângă gustul extrem de apreciat. Zmeura este extrem de bogată în fibre, vitamina B2, K, calciu, seleniu şi fier. O substanţă specială pe care o conţin fructele, acidul elagic, este un puternic antioxidant.

Afinele

Au un conţinut semnificativ de fibre, iar proprietăţile lor antioxidante ne ajută să luptăm mai eficient cu radicalii liberi care accelerează îmbătrânirea. Studiile arată de asemenea că pot juca un rol important în prevenirea bolilor oculare.

Campionii la nivel global sunt următorii:

Noni

Acesta are efect antioxidant, imunostimulator şi capacitatea de a lupta cu tumorile. Folosit de regulă sub formă de suc, conţine un nivel ridicat de potasiu, vitamina C, A, niacină şi fier.

Acai

Fructele de Acai, un palmier din pădurile amazoniene, au capacităţii antioxidante de neegalat. Capacitatea de Absorbţie a Radicalilor liberi de Oxigen (ORAC) a acestor fructe este de 5.500 unităţi/100g, dublu faţă de coacăze, care şi ele stau foarte bine la acest capitol.

Rodia

Rodia, consumată întreagă sau ca suc, are o acţiune dovedită ştiinţific în reducerea riscului de boli cardiace, a stresului oxidativ şi a tensiunii arteriale. Fructul este bogat în polifenoli, precum elagitaninul, care are un efect antioxidant semnificativ.

Dacă nu îţi place neapărat să consumi fructele ca atare, dar vrei totuşi să beneficiezi de proprietăţile lor, îţi recomandăm să le consumi sub formă de shake-uri sau smoothies, tot proaspete, dar în combinaţie cu lapte, iaurt şi miere sau sirop de agave pentru un plus de savoare!  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha