Odată cu evoluţia rapidă a tehnicii în chirurgia cataractei, au apărut metode anestezice noi. În doar câţiva ani, popularitatea anesteziei generale a cedat în faţa anesteziei locale retrobulbare, care, la rândul ei, a făcut loc anesteziei peribulbare şi, mai recent, anesteziei topice.
În prezent, în abordarea standard din chirurgia cataractei anestezia generală este rareori necesară, ea fiind rezervată unor situaţii specifice, cum ar fi examinarea şi tratamentul chirurgical al copiilor şi al pacienţilor cu patologie psihiatrică, status mental alterat, tremor necontrolat, afecţiuni respiratorii (dispnee de decubit) etc, precum şi în intervenţii chirurgicale laborioase, cu durată mai mare de 90 minute (intervenţii de chirurgie vitreoretiniană).
Anestezia retrobulbară a fost metoda de elecţie pentru această procedură până în anii ’60, când a fost introdusă anestezia peribulbară, însoţită de mai puţine complicaţii. Anestezia retrobulbară se realizează prin injectarea substanţei anestezice în spaţiul retrobulbar (în interiorul conului muscular), care asigură blocul anestezic al ganglionului ciliar, nervilor ciliari şi nervilor cranieni II, III şi VI. Se obţine o anestezie adecvată şi o akinezie foarte bună (lentoare a mişcărilor voluntare), efectul se instalează rapid, asigurând totodată şi o bună analgezie postoperatorie (până la 2-3 ore). Dezavantajele metodei ţin de caracterul invaziv al acesteia, care predispune la apariţia unor complicaţii serioase, a căror incidenţă este totuşi redusă (1-3%), cum ar fi: hemoragia retrobulbară, ocluzia de arteră centrală a retinei, puncţionarea globului ocular sau a nervului optic, lezarea muşchilor extraoculari, reflexul oculo-cardiac sau anestezia intempestivă a trunchiului cerebral.
Anestezia parabulbară constă în injectarea anestezicului în afara conului muscular, evitându-se astfel lezarea elementelor anatomice ale spaţiului retrobulbar (nerv optic, artera şi vena centrală a retinei, ganglionul ciliar etc). Se foloseşte acelaşi amestec de substanţe anestezice ca şi la anestezia retrobulbară, însă într-o cantitate mult mai mare. Dezavantajele acestei metode sunt reprezentate de akinezia mai slabă şi instalarea mai lentă a efectului anestezic, precum şi riscul mai mare de producere a unor complicaţii precum: reflex oculo-cardiac (prin compresia oculară), chemozis intraoperator (edem al conjunctivei) sau ptoză palpebră (pleoapă căzută). Avantajul principal este dat de frecvenţa mai redusă a complicaţiilor comparativ cu metoda retrobulbară.
Modificarea tehnicii operatorii cu apariţia chirurgiei cataractei prin incizie mică şi a facoemulsificării, precum şi înregistrarea complicaţiilor care pot fi cauzate de anestezia retrobulbară sau parabulbară au determinat chirurgii să caute soluţii noi. Cum durata operaţiei s-a redus la 10-15 minute, tot mai mulţi chirurgi au adoptat anestezia topică, potrivită pentru operaţia cataractei prin facoemulsificare (cu raze ultraviolete de înaltă frecvenţă), în care akinezia nu este necesară.
Anestezia topică constă în instilarea repetată de picături sau gel anestezic, însoţită sau nu de injectarea intracamerală a unui agent anestezic. În felul acesta se blochează producerea senzaţiei dureroase, şi nu transmiterea ei. La această metodă intervine şi alegerea (opţiunea) pacientului, fiind obligatorie cooperarea sa deplină pe parcursul intervenţiei. Avantajul principal al acestei metode constă în lipsa de invazivitate (absenţa lezării ţesuturilor intraorbitare de către acul de seringă).
Dezavantajele ţin, în principal, de lipsa de complianţă a pacientului în timpul operaţiei, lipsa akineziei oculare, precum şi eventuale efecte toxice locale ale anestezicului asupra corneei (alterarea filmului lacrimal, întârzierea vindecării, keratopatie toxică), frecvenţa apariţiei acestora fiind însă redusă.
În prezent, anestezia topică este metoda preferată de anestezie în chirurgia cataractei, utilizarea ei fiind în creştere faţă de a celorlalte tipuri, deoarece reduce şi mai mult riscul apariţiei complicaţiilor şi permite o recuperare vizuală rapidă.
În concluzie, alegerea tipului de anestezie implică o analiză coroborată a mai multor factori (starea generală şi locală a pacientului, siguranţa şi confortul chirurgului şi anestezistului şi, nu în ultimul rând, opţiunea pacientului), scopul principal fiind asigurarea unui raport siguranţa-eficacitatea cât mai bun.
