Cristalinul este lentila care se găseşte în interiorul ochiului şi care, prin procesul numit acomodaţie, ne permite să vedem bine la toate distanţele.
După vârsta de 40 de ani, pe măsură ce timpul trece, capacitatea de acomodaţie scade şi apare nevoia de ochelari pentru citit şi în unele cazuri, şi pentru distanţă, aspect foarte neplăcut pentru cei mai mulţi. Trebuie reţinut faptul că dioptriile cresc destul de mult în perioada de vârstă cuprinsă între 40 şi 50 de ani.
Prin cataractă înţelegem că lentila ochiului se opacifiază şi se întăreşte, acest fenomen fiind de cele mai multe ori rezultatul trecerii timpului. Se consideră că peste 70% din oamenii sănătoşi fac cataractă după vârsta de 60 de ani. Există situaţii în care cataracta apare la o vârstă mult mai tânără.
Apariţia cataractei poate fi favorizată şi de alte cauze: tratamente medicamentoase, medii toxice, radiaţii ultraviolete, boli sistemice (diabet), traumatisme şi, nu în ultimul rând, ereditatea.
Singura metodă de tratament care oferă recuperare vizuală este operaţia. În zilele noastre operaţia de cataractă este o intervenţie foarte bine pusă la punct, oferindu-i pacientului o satisfacţie foarte mare. Astăzi, recomandarea de operaţie se face atunci când confortul vizual al pacientului scade. Cu cât operaţia se face mai târziu, cu atât traumatismul chirurgical este mai mare şi recuperarea vizuală mai lenta.
În funcţie de recomandare, nevoi, dorinţe şi posibilităţi există disponibile cristaline artificiale moderne, foldabile (pliabile) sferice, asferice, torice, multifocale şi, mai nou, multifocale personalizate.
Cristalinele foldabile sferice oferă avantajul microchirurgiei fără sutură, oferind o recuperare vizuală foarte bună.
Cristalinele foldabile asferice oferă avantajul microchirurgiei fără sutură, oferind o vedere mai clară şi un contrast mai bun.
Cristalinele foldabile torice oferă avantajul microchirurgiei fără sutură şi li se adresează celor care au astigmatism (dioptrii cilindrice), acestea fiind corectate prin operaţie.
După operaţia cu aceste tipuri de cristaline, respectiv sferice, asferice şi torice, pacientul va avea nevoie de ochelari pentru citit.
Cea mai mare satisfacţie vizuală o oferă cristalinele foldabile multifocale . După această operaţie pacientul nu mai are nevoie de ochelari nici pentru distanţă nici pentru citit .
Cristalinele multifocale personalizate le sunt recomandate celor care au dioptrii extreme sau astigmatism . Acest tip de cristaline este disponibil la comandă. În urma unor măsurători, cristalinul va fi produs personalizat. După operaţie pacientul nu mai are nevoie de ochelari nici pentru distanţă şi nici pentru citit.
Satisfacţia oferită de implantul de cristalin multifocal sau multifocal personalizat este majoră, pacientul parcă renaşte. Putem vorbi despre o „restaurare a vederii”. De cele mai multe ori, pacienţii spun că, dacă ar fi ştiut că pot vedea aşa bine, s-ar fi operat de mult. Datorită tehnicii, facoemulsificare cu ultrasunete şi implant de cristalin artificial foldabil, operaţia se face fără internare, cu anestezie locală, fără sutură (cusătură), durează în jur de 7 minute, recuperarea este rapidă, iar rata de reuşită este de peste 99%.
În stadii avansate sau netratată chirurgical la timp, cataracta nu mai poate fi operată prin tehnica modernă de facoemulsificare cu ultrasunete, ci prin tehnica clasică, cu incizie largă, necesitând sutură (cusătură) cu multe fire, care, după o perioadă trebuie scoase. Riscurile operaţiei prin metoda clasică sunt mult mai mari, recuperarea vizuală nefiind la fel de bună şi, nu în ultimul rând, confortul pacientului fiind mult alterat. Neoperată, cataracta avansată poate duce la complicaţii grave.
Dr. Andrei FILIP
Medic Specialist Oftalmolog
Doctor în Ştiinţe Medicale
www.cataracta.ro