Redactia Saptamana Medicala
Interviu cu Dr. Daniela Vrînceanu, Medic primar O.R.L., Doctor în Știinte Medicale, Medic coordonator Compartiment O.R.L., Spitalul Universitar de Urgență București, Atestat în Managementul serviciilor de sănătate, vrinceanudana@yahoo.com(partea II-a)
Ne place să spunem că lucrăm în Spitalul Universitar într- un etaj „de cap”, pentru că aici își desfășoară activitatea 4 departamente care se ocupă de extremitatea cefalică: Neurochirurgie, ORL, Chirurgie oro-maxilo-facială și Oftalmologie. Fiecare departament vine cu un tip de competență, iar rezultatul este benefic pentru pacient.
Avem o foarte bună colaborare cu serviciul de Anatomie Patologică. Trimitem piese în timpul intervenției, se numește examen histopatologic extemporaneu, prin care, de multe ori putem modifica puțin indicația terapeutică. De exemplu, dacă intrăm la o tumoră de glandă parotidă și descoperim că tumora nu este benignă, așa cum părea după examenul clinic și imagistic ci este una malignă, atunci trebuie să lărgim limitele de rezecție. Sau, dacă este o tumoră malignă foarte mare putem controla dacă ceea ce a rămas este țesut sănătos, ca să avem ceea ce numim noi în chirurgia oncologică „margini negative”. După ablația tumorii, din țesutul din jur trimitem anatomopatologului și verificăm marginile și dacă rezultatul este pozitiv atunci lărgim zona excizată. Rezultatul definitiv histopatologic este obligatoriu, pentru că în funcție de acesta pacientul urmează tratamentul adjuvant de radioterapie și chimioterapie.
Eu lucrez în acest spital de 17 ani și îmi place să cred că am format niște echipe pentru că e foarte important să te cunoști cu oamenii cu care lucrezi. Poate că este mult spus, dar apare un „un geniu colectiv”, când mai multe minți antrenate care lucrează împreună duc la un rezultat terapeutic mai bun. Când schimbi echipa gesturile nu ajung să se rodeze și pierdem timp pentru explicații. Cel mai bun ajutor este cel care nu te întreabă nimic și face singur ce trebuie, pentru că știe ce urmează, este intuitiv. În aceste intervenții pentru PTCF lucrăm de obicei 3 chirurgi ORL la care se adaugă chirurgii din alte specialități. La planningul terapeutic, dacă am operat o tumoră malignă, următoarea etapă este discutarea cazului într-un „tumor board”, o comisie oncologică în care discutăm cu un radioterapeut sau/și un chimioterapeut, pentru că pacientul va avea nevoie de tratament adjuvant. Aproape toate tipurile de tumori cervicp-faciale pe care le operăm aici au nevoie de tratament oncologic adjuvant pentru că numai în stadii foarte incipiente este suficientă doar ablația chirurgicală a tumorii.
Dacă vorbim de tumori cervico-faciale vorbim și de tumori ale glandelor salivare. Am avut în urmă cu 2-3 luni o conferință organizată în Amfiteatrul Clinic al Spitalului Universitar, care s-a referit la patologia glandelor salivare din perspectiva interdisciplinară pentru că este un capitol pe care nu îl abordează foarte multă lume și care ridică multe dificultăți terapeutice. Operăm tumori de glandă tiroidă, care de asemenea este o chirurgie de graniță, pe care o abordează și chirurgii endocrinologi și chirurgii generaliști și chirurgii toracici. Apoi abordăm tumori de faringe și laringe, tumori nazosinusale și aici este o discuție legată de abordul extern, abordul endoscopic sau combinarea celor două tehnici. Abordăm de asemenea o patologie complexă, de graniță cu neurochirurgia, care se face în foarte puține spitale, în care echipa este completată de chirurgul oro-maxilo-facial și de neurochirurg - tumorile de fosă infratemporală, o regiune mai ascunsă la baza craniului, în spatele oaselor feței, care ridică niște dificultăți foarte mari de abord și îmi place să cred că deja am căpătat experiență pentru că aceste cazuri ne-au fost trimise în stadiu aproape inoperabil și totuși am avut rezultate foarte bune.
Poate fi chirurgia ORL-CCF o chirurgie exclusiv minim invazivă sau până unde se poate merge?
Există tipuri diferite de patologii. Ideal este să facem o chirurgie minim invazivă sau chirurgie pe căi naturale ca să nu rămână semne exterioare ale intervenției. Pentru foarte multe din afecțiunile rino-sinusale, de pildă, se poate aborda o tehnică endoscopică. Există tije endoscopice care intră pe fosele nazale și nu rămân urme exterioare. În PTCF, mai ales la tumorile de mari dimensiuni este practic imposibil să abordăm endoscopic, pentru că trebuie protejate vasele, carotidele, venele jugulare interne. Sigur, am citit despre operație de glandă tiroidă prin orificiile naturale - aceste lucruri sunt de prezentat la Discovery, dar sunt puțin fezabile în realitate. Chirurgia pe căi naturale poate fi făcută pentru o patologie de mică severitate. De exemplu pe gură putem opera niște amigdale, chiar și o tumoră mică de amigdală dar dacă este o tumoră mai mare ajungem să tăiem mandibula, deja lucrurile trec într-o altă sferă. Operăm endoscopic patologie rino-sinusală însă patologia tumorală cervico-facială se operează cu abord extern, nu există alt abord. Încercăm să minimizăm aceste incizii, să le camuflăm, pentru a rezulta cicatrici cât mai puțin inestetice. De fapt, într-o chirurgie de tumoră malignă timpul ablativ are scopul extirpării tumorii în condiții de siguranță pentru pacient iar apoi urmează timpul reconstructiv pentru ca rezultatul să fie și unul estetic, dar și funcțional.
Chirurgia ORL-CCF este o chirurgie de finețe pentru că lucrăm în această zonă în care avem foarte multe simțuri, pentru că după simțul vederii, care este cel mai important, cam toate celelalte simțuri sunt ale specialității noastre și noi trebuie să le conservăm. Trebuie să conservăm funcția respiratorie, pe care în timpul operației o suplinim printr-o traheostomă și montarea unei canule traheale. Sau se poate deteriora la operație calea digestivă și atunci pacientul va purta o sondă naso-gastrică prin care se alimentează. Uneori nu este suficient și trebuie să apelăm la un chirurg abdominal să facă o gastrostomă, adică un tub de alimentație în stomac. Dezideratul este să facem o chirurgie funcțională, dar uneori suntem limitați de patologie. Succesul terapeutic se măsoară în ani de viață și în calitatea vieții de după operație.
