Prof. Dr. Dan Mircea Enescu
Prin ce este diferit lucrul cu copiii față de tratarea adulților?
Da, la copii tratamentul este mult mai dificil, deoarece trebuie să ai viziune în așa fel încât intervenția să reziste probei timpului.
Sunt pacienți pe care i-am operat la câteva zile de la naștere, pe alții la un an. Intervențiile se fac progresiv asfel încât, până la 18 ani să iasă perfect. Pacientul-copil trebuie urmărit. Sunt o mulțime de etape ale vieții prin care trece: grădiniță, școală, unde este greu pentru cei cu mici disfuncții sau diferite cicatrici.
Noi, medicii, trebuie să fim alături de ei și să putem ataca problema respectivă înainte de a se produce. Este un lung șir cu o nouă filozofie. Trebuie să ne implicăm și în profilaxia lucrului și a modului de producere. În profesia noastră ghidurile sunt destul de delicate. Noi suntem plasticieni, adică sculptăm în corpul omenesc, și atunci, sigur că trebuie să avem o conexiune cu materialul cu care lucrăm. Un chirurg de chirurgie plastică pentru copii are altă tehnică decât unul pentru adulți. Elasticitatea este alta la copil. De aceea trebuie să te adaptezi, să construiești, să folosești acele calități pentru a avea un rezultat mai bun. Despre asta este vorba - adaptarea tuturor lucrurilor pe care le cunoaștem și pe care le-am dobândit în scopul realizării unui rezultat din ce în ce mai bun. Desigur, nu putem face minuni. Cele mai importante puncte în relația medic-pacient sunt conexiunea și explicația intervenției pacientului și aparținătorului: copil-părinți, adult. Pacienții trebuie să înțeleagă exact cât se poate face, trebuie să avem certitudinea că a înțeles, să ne asigurăm că viziunea noastră pentru reconstrucție este clară, și poate, dacă avem și documentația necesară, să îi arătăm ce se poate face, prin comparație și referire la ce se poate realiza în alte țări. Siguranța gestului și eficiența metodei pe care o folosim pentru a avea un rezultat maxim este calea care trebuie urmată.
Hemangioame infantile
Hemagioamele sunt tumori benigne, vasculare, care pot apărea imediat în maternitate sau în zilele următoare și care se dezvoltă în principiu destul de repede.
Pacientul-copil trebuie ținut sub observație și tratat de o echipă multidisciplinară. Trebuie văzut cât de mult se extinde hemangiomul, diagnosticată profunzimea lui, ce conexiuni vasculare are. Apoi, la un moment dat, de exemplu după o lună de zile, trebuie să intervenim. Nu dorim ca hemangioamele să se dezvolte astfel încât urmele pe care le lasă, de estetică, funcționale etc să fie grave. Începem o terapie cu care încercăm să inhibăm evoluția hemagiomului și chiar reușim. Pe la două luni, două luni și jumătate începem să folosim și laserul, urmărind foarte atent hemangiomul, pentru a ne da seama dacă am reușit să oprim evoluția lui. Am avut cazuri în care am tratat hemagioame imediat după naștere. Pacientul a revenit la două săptămâni - o lună de zile, și am reușit să le rezolvăm până la un an.
Până la vârsta de 5 luni, circa 60% din hemangioame sunt în partea superioară, și cam până la 5 luni evoluează. Unele încep să scadă, de aceea trebuie să fim foarte atenți. Nu putem ști care dintre ele scad sau care pot crește. De aceea se lucrează într-o echipă multidisciplinară. Chirurgul plastician trebuie să coordoneze această echipă care poate acționa în clipa în care apar sângerări iar la sfârșitul operației, poate rezolva eventualele cicatrici pe care le lasă hemangiomul. Poate rezolva d.p.d.v. estetic astfel încât pacientul să nu rămână cu urme, deoarece țesutul acela nu este piele adevarată iar dacă s-a vindecat, ceea ce rămâne are cu totul altă textură care trebuie eliminată.
Cele mai noi realizări în domeniul cercetării în arsuri
Cercetările în arsuri - un subiect foarte delicat. În clipa aceasta ne confruntăm cu o situație gravă, deoarece, așa cum știți, există o disfuncție între legi și posibilitățile noastre de a acționa în cadrul bolnavului ars. Acum, noi trebuie să știm ce avem dreptul să tratăm, cât avem dreptul să tratăm și ce bolnavi tratăm, care pot, de exemplu, să plece în străinătate etc.
Vă spun, ca medic ce o viață întreagă a tratat arsuri, că această expresie “de a fi tratat în străinătate pentru arsură”, aproape că nu poate fi înțeleasă. De ce trebuie să trimitem pacienții la alte spitale când știu că în această țară există posibilități? Faptul că noi am tratat și am salvat pacienți cu suprafețe uriașe de arsuri, de 80%, 90% în condițiile acestea, fără fluxuri laminare și fără băi terapeutice, este o performanță asupra căreia nu ne îndoim.
Doresc să vă anunț că peste tot în lume, lucrurile se desfășoară din ce în ce mai bazal și din ce în ce mai simplu. Noi încercăm să le complicăm iar ei încearcă să le simplifice. O să redau exemplul colegului nostru care a participat la congres, Dr. Ciprian Isacu, ce tratează pacienți în Franța, într-un orășel destul de mic, și are o secție cu 10 paturi, câteva asistente și un doctor pe zi. Noi de exemplu, avem 10 doctori și 50 de asistente tot la 10 paturi și putem să tratăm corespunzător. Dr. Ciprian Isacu ne-a relatat că tratează pacienții cu onestitate, fără fluxuri laminare și fără băi terapeutice. Diferența este aceea că ei au la dispoziție pielea de care au nevoie pentru tratamentul arsurilor extensive. După tragedia Colectiv, a declarat "Jos pălăria pentru ceea ce am văzut, pacienții nu ar fi fost tratați mai bine nici în Franța, nici în Belgia“.
Consider că aceasta este soluția, simplitate și eficiență. Nu trebuie să așteptăm să ajungem noi la un nivel care chiar nu există în clipa asta nicăieri în lume. Toți încearcă să își trateze pacienții în condiții destul de decente, iar noi vrem să ajungem la nivelul unor standarde care depășesc maximul actual.
La congres, într-un interval de trei ore, am avut discuții la o masă rotundă cu medici din toată țara. Toți suntem îngrijorați că, conform legislației, nu știm dacă avem dreptul să tratăm, ce avem dreptul să tratăm, dacă pacientul moare, dacă suntem acuzați, unde este bacteria ucigașă, când apare ea și ce se întâmplă.
Consider că discuția este despre concept, de faptul că la noi nu s-a înțeles că de arsură se moare peste tot, în orice țară, și că, fără baie sau cu baie terapeutică, fără flux sau cu flux laminar, tratamentul este important și îl poți face în condiții decente.
Într-o sală de operație dotată elementar, sunt convins că ne putem desfășura liniștiți activitatea, așa cum am făcut o viață întreagă. Tragedia “Colectiv”, acea gravă nenorocire națională, a fost un moment în care orice națiune se confruntă cu imposibilitățile sale, oriunde te-ai duce în această lume. Dacă se întâmplă un accident, toată lumea arată, vin salvări, pleacă și se spune „s-au dus la spital” după care se termină.
Când au ajuns la cuvântul acesta miraculos „spital”, se presupune că acei medici unde au ajuns, au făcut tot ce au putut să îi salveze. La pacienții aduși de la Colectiv, s-a identificat de 4 ori doza letală de acid cianhidric, intoxicație cu monoxid de carbon. La incendiu au fost temperaturi de 1500 grade… caz nemaiîntâlnit în România, și am luptat sa salvăm vieți.
La trei zile după gestionarea acestei tragedii, am vizitat câteva spitale împreună cu echipa ce venise de la Banca Mondială. Am fost mirat să văd că, aceste spitale pe care le știam sărace, erau dotate cu aparatură, cu paturi impecabile unde puteau fi internați pacienții.
Este vorba de onoarea profesiei, de faptul că aceste persoane care se numesc „medici” și aceste locuri care se numesc „spitale”, așa cum sunt ele, sunt ale noastre, în care ne desfășurăm viața profesională de mulți ani și în care obținem performanțe pe care le invidiază multe centre medicale de mare calitate din lume.
Doresc să vă informez că Spitalul Grigore Alexandrescu a obținut distincția de „Flag of Europe”. Am întrebat de unde până unde, un biet spital vechi de 130 de ani, să obțină o asemenea distincție. Mi-au comunicat că, ca urmare a chestionarelor întocmite de anumite echipe, avem un ritm de dezvoltare extraordinar pe care alții nu îl au, că au apărut specialități noi, că progresul nostru a fost rapid și eficient.
În general, țările nu mai investesc în construcția de spitale noi, eu cred că nici în America, după tragedia World Trade Center nu s-a mai construit nici un spital, și nici în Europa nu am văzut. Ele sunt menținute pentru a funcționa în condiții decente, pentru a putea asigura actul medical într-un mod corespunzător.
