3
None

Caz de intoxicație cu cel mai toxic alcool: Etilenglicol-ul


Etilenglicolul se numără printre cei mai toxici alcooli, a cărui ingestie poate fi involuntară, ca substituent al alcoolului etilic, sau voluntară, în scop suicidal.

Toxicitatea etilenglicolului este dată de metaboliții acestuia, acidul glicolic ce va determina acidoza metabolică și acidul oxalic care prin legare de calciu se va transforma în oxalat de calciu care se va depune în organele țintă.
Etilenglicolul prezintă o absorbție rapidă la nivel gastro-intestinal, atingând valoarea maximă la 1-4 ore de la ingestie. Doza minimă letală la om este de 1-1,5 ml/kg (cca 100 ml).
Netratată, intoxicația cu etilenglicol este fatală, cu apariția inițial a depresiei sistemului nervos central (SNC), a acidozei metabolice și ulterior a insuficienței renale, etape care se pot suprapune ca durată sau ordine.

Caz clinic
Prezint cazul unui pacient în vârstă de 84 ani care se prezintă în serviciul UPU Brașov pentru ingestia unei cantități de 200 mL de etilenglicol simultan cu alcool etilic în cantitate neprecizată în urmă cu 8 ore, informațiile fiind obținute de la aparținători.
Pacientul a prezentat inițial semne clinice ale intoxicației cu etanol-confuzie, afazie, tulburări de echilibru. Examenul clinic a relevat: bradicardie sinusală (57 bpm), hipertensiune arterială (210/110 mmHg), saturație a O2 în limite normale (98%), afebril. În UPU a prezentat două vărsături alimentare în cantitate mare de lapte și mămăligă.
Biologic s-a remarcat: acidoză metabolică (ph=7,19), hiperglicemie (222mg/dL), gaură anionică crescută (33), restul constantelor fiind în limite normale.
Prezenţa acidozei severe, anamnezei pozitive și a unei găuri anionice crescute a susținut diagnosticul de  intoxicație acută cu etilenglicol.
S-au administrat fluide intravenos și bicarbonat de sodiu pentru combaterea acidozei. Administrarea antidotului (blocant metabolic) s-a putut face doar pe cale orală prin sonda nazogastrică cu alcool etilic alimentar de 40 %, întrucât în acel moment nu era disponibil niciun antidot cu administrare intravenoasă.
După 6 ore în UPU, pacientul a prezentat normalizarea acidozei metabolice de la un ph 7,19 la 7,33, cu menținerea celorlalte constante biologice în parametrii normali, fapt ce a determinat internarea acestuia pe o secție medicală pentru supraveghere.
În secția de interne, pacientul a avut o evoluție bună, fără complicații neurologice, cardiace și renale, fiind externat după 5 zile. Prognosticul este favorabil în condițiile în care va fi monitorizată funcția renală pe termen de 10 zile.

Concluzii
Evoluția favorabilă a pacientului deși a ingerat dublul dozei letale de etilenglicol poate fi explicată prin consumul simultan de etanol, care a inhibat oxidarea hepatică, prevenind metabolizarea etilenglicolului de către alcool-dehidrogenază. Un alt factor a fost prezența conținutului alimentar de mămăligă și lapte ce a încetinit pasajul gastric a etilenglicolului prelungind absorbția și întârziind atingerea concentrației maxime.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha