58
None

„Atenție la durerile de spate ale copiilor şi adolescenţilor!”

Durerea de spate, este simptomul cel mai frecvent întâlnit la pacienţii tineri, iar vârsta de debut, în continuă scădere frapează din ce în ce mai mult. Potrivit directorului medical al Bio Ortoclinic Dr. Iulia Belc, Medic primar Reabilitare Medicală şi Medicină Fizică, principalii factori favorizanţi sunt poziţiile monotone, postura incorectă, lipsa exerciţiului fizic, sedentarismul, sau din contră, sportul făcut în exces, accidentările sportive, purtarea inadecvată de greutăţi, ghiozdanele inuman de grele.

Este cunoscut faptul că durerea vertebrală este principala cauză de dizabilitate şi absenteism, fiind prezentă la 59% din populaţia activă. Un studiu făcut în UK arată că trei din patru persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 ani a avut o experienţă dureroasă, iar 62% dintre tineri au avut o durere lombară.

„Principalii factori favorizanţi sunt poziţiile monotone, postura incorectă, lipsa exerciţiului fizic, sedentarismul, sau din contra, sportul făcut în exces, accidentările sportive, purtarea inadecvată de greutăţi, ghiozdanele inuman de grele. Obezitatea, alimentaţia incorectă şi greu de controlat, bogată în dulciuri, băuturi carbo-gazoase, junk food; bagajul genetic, pubertatea cu toate modificările endocrino-metabolice şi nu în ultimul rând, stresul emoţional”, subliniază Dr. Iulia Belc.

Principalii factori declanşatori întâlniţi la copii şi adolescenți sunt:

• suprasolicitările sportive (sporturi de contact, gimnastică, haltere, înot, atletism). Aceste sporturi efectuate necontrolat pot produce spondilolisis şi spondilolistezis, sau chiar hernie de disc;

• Maladia Scheurmann cu manifestare algică blândă;

• sindromul de hipermobilitate musculo-ligamentară și manifestările inflamatorii (la debutul spondilartropatiei seronegative, infecţii, discita, osteomielita);

• scolioza sau cifoza;

• Afectarea degenerativă a discului (deshidratări, fisuri, inflamaţie) care conduc la instabilitate vertebrală şi contracturi musculare;

• Tumorile primare sau secundare vertebrale.

• Unele afecţiuni cerebrale care asociază tulburări de echilibru şi coordonare sunt cauze mai rar întâlnite.

Manifestările în cazul copiilor şi adolescenţilor au anumite particularităţi

Durerea creşte o dată cu vârsta, iar la 14-16 ani poate deveni recurentă. Durerea din perioada de creştere are potenţial de agravare la adultul tânăr. În prima perioadă a pubertăţii fetiţele sunt mai afectate, apoi raportul se inversează.

Creşterea rapidă poate conduce, de asemenea, la apariţia modificărilor degenerative, cu dorsalgii la adolescenţi (Salminen&colab). Descrierile de tip degenerativ întâlnite în rapoartele RMN în cazul pacienţilor tineri vin în sprijinul acestei afirmaţii. Creşterea bruscă poate asocia dureri musculo-scheletale la peste un an distanţă (studiu canadian). Durerea are unele particularităţi:

• Debut acut (secunde) în caz de spasm, fractură, hernie de disc.

• Durere nocturnă rebelă: infecţie, artrită, fractură, malignă.

• Redoare matinală.

”Semnalele de alarmă trebuie luate în considerare! De exemplu, în cazul copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani, problemele pot debuta brusc cu durere severă, durere toracică, nocturnă, rebelă la repaus şi tratament. Acestea sunt însoţite de febră, transpiraţii nocturne, scădere ponderală inexplicabilă, deficiente imune, malignitate în antecedentele personale patologice”, este de părere specialistul Bio Ortoclinic.

Tratament 100% noninvaziv

Tratamentul individualizat, cu monitorizare şi reevaluări periodice se instituie după o evaluare clinică şi paraclinică completă. ”În cadrul Bio Ortoclinic, pe lângă procedurile de fizio-kinetoterapie uzuale, folosim cu succes sistemul finlandez de înaltă tehnologie, DAVID. Acesta face în prealabil o evaluare calitativă şi cantitativă a musculaturii vertebrale profunde şi a mobilităţii coloanei vertebrale, pe fiecare segment şi plan de mişcare. Exercitiul fizic efectuat pe acest sistem computerizat format din 6 echipamente are marele avantaj de a putea controla permanent amplitudinea, viteza de mişcare, de a avea control vizual asupra acurateţii mişcprii; se pot crea programe strict individualizate, standardizate, iar evoluţia pacientului poate fi monitorizată şi vizualizată de pacient pe grafice obiective”, explică Dr. Iulia Belc. Conform specialistului, studiile EMG au dovedit că o oră de exerciţiu pe acest sistem echivalează cu 5 ore de înot. Sunt suficiente 2-3 şedinţe pe săptămână, niciodată în zile consecutive. Tonifierea multifizilor ameliorează vizibil postura vertebrală, ameliorează mobilitatea, reduce durerile, creşte stabilitatea coloanei şi creşte toleranţa la efort.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha