Dr. Cornel Chirita
Orice tragedie de genul celei din clubul Colectiv lasă urme fizice și psihice adânci. Recuperarea fizică a pacienților este extrem de dificilă și de lungă durată, însă de asemenea trebuie acordatăo atenție crescută și recuperării psihice. Nu numai cei răniți pot suferi modificări psihice însemnate, dar și toți cei implicați într-un fel sau altul în ceea ce s-a întâmplat în acea seară: participanții la concert care au reușit să iasă nevătămați din club, dar care au fost martori ai tragediei, cadrele medicale, pompierii salvatori sau alte persoane care au ajutat la salvarea tinerilor mutilați de foc.
Este absolut obișnuit ca imediat după traumă, persoana expusă să aibă coșmaruri, să se simtă înspăimântată sau să se gândească permanent la ceea ce s-a întâmplat, însă pentru majoritatea oamenilor aceste simptome se ameliorează treptat odată cu trecerea timpului. În cazul în care simptomele se permanentizează, iar sistemul nervos al individului rămâne blocat și nu reușește să-și redobândească echilibrul, situația devine patologică și poartă numele de tulburare de stres posttraumatic (TSPT).
TSPT este o patologie care aparține tulburărilor anxioase și care poate genera atât simptome imediate, cât și reacții pe termen lung, manifestate după luni sau chiar ani de la evenimentul traumatizant.TSPT are câteva semne de diagnostic definitorii, astfel:
• retrăirea evenimentului traumatizant sub forma de gânduri repetitive, imagini (flashbacks) sau coșmaruri;
• evitarea discuțiilor sau activităților care amintesc trauma;
• evitarea oamenilor sau locurilor care ar putea declanșa retrăirea traumei;
• stare afectivă modificată – ex. exprimare redusă a emoțiilor;
• lipsa de interes pentru activitățile care înainte de traumă erau plăcute;
• pesimism legat de viitor, în ceea ce privește statutul social, cariera, etc.;
• concentrare scăzută;
• hipervigilență;
• iritabilitate;
• hiposomnie.
Prevenirea apariției simptomelor post-traumatice
În scopul prevenirii apariției simptomelor post-traumatice, se poate iniția terapia cognitiv-comportamentală (TCC) țintită pe traumă sau tratamentul farmacologic cu adrenolitice de tip propranolol sau prazosin, pentru reducerea coșmarurilor din timpul nopții. Utilizarea în scop de prevenție a antidepresivelor inhibitoare selective ale recaptării serotoninei (ISRS) de tip sertralină sau escitalopram este controversată, din cauza rezultatelor neconcludente ale studiilor clinice.
Tratamentul acut al TSPT
Implică intervenții psihologice precum TCC individualizată axată pe traumă sau desensibilizare și retratare prin mișcări oculare (EMDR), tehnică prin care pacienții sunt ajutați să proceseze amintirile și emoțiile negative suprimate. Tratamentul farmacologic se face în principal cu antidepresive, fie ISRS (paroxetină, sertralină), fie inhibitoare selective ale recaptării noradrenalinei (ISRN) ca venlafaxina, care și-au dovedit superioritatea față de placebo în câteva studii clinice efectuate. Alte medicamente posibil eficace ar putea fi antipsihoticele ca risperidona sau olanzapina, precum și anticonvulsivantul topiramat. Pacienții trebuie consiliați să urmeze tratamentul stabilit cel puțin 12 săptămâni, pentru obținerea unor rezultate cât mai bune.
Trebuie semnalat faptul că benzodiazepinele, frecvent utilizate în tratamentul acut al pacienților cu TSPT, prezintă riscuri care depășesc cu mult posibilele beneficii pe termen scurt, putând precipita sau agrava simptomele bolii și înrăutăți rezultatele psihoterapiei. De asemenea, pot crește potențialul de abuz, și așa crescut în rândul pacienților cu TSPT.
Tratamentul pe termen lung trebuie luat în considerare la cel puțin jumătate dintre pacienții care dezvoltă TSPT. S-a constatat că procentul de pacienți care răspund pozitiv crește pe parcursul tratamentului cronic. Se consideră că trebuie inițiat fie un tratament psihologic, fie unul farmacologic, întrucât asocierea celor două se va realiza numai în caz de eșec al tratamentului inițial.
Tratamentul cronic trebuie efectuat cu un medicament care să reducă simptomatologia pacientului și care să prevină recăderile. În cazul unui răspuns pozitiv al pacientului, administrarea va fi continuată cel puțin 12 luni, cu monitorizarea periodică a eficacității și siguranței. Pe termen lung se pot utiliza antidepresive ISRS (fluoxetina, paroxetina, sertralina), iar atunci când se impune se poate asocia olanzapină, risperidonă sau prazosin. În plus, o abordare mixtă farmacologică și psihologică poate da rezultate în cazul pacienților cu simptome rezistente.
În afara intervențiilor din partea medicilor, pacienții trebuie să încerce pe cont propriu să-și învingă teama. Există câteva posibile lucruri care pot ajuta pacienții cu TSPT să redobândească controlul asupra propriilor vieți, cum ar fi cât mai multă mișcare (mers pe jos, alergat, înot), cu concentrarea gândurilor asupra senzațiilor trăite de corp în timpul exercițiului, interacțiunea socială cu oamenii foarte apropiați, învingerea sentimentului de neputință prin ajutor acordat altor oameni aflați în nevoie (voluntariat, donare de sânge, etc.), adoptarea unor comportamente sănătoase de viață precum tehnici diverse de relaxare, o dietă echilibrată, o durată suficientă a somnului și evitarea alcoolului sau a drogurilor.
Maties Ana-Maria
Scuzati ! Am patit ceva infricosator,ireal si incredibil ptr.sec XXI !
Feb. 1, 2017, 6:47 p.m.Maties Ana-Maria
Scuzati ! Am patit ceva infricosator,ireal si incredibil ptr.sec XXI !
Feb. 1, 2017, 6:51 p.m.