Dr. Dana Sichitiu
Evenimentele ultimilor ani au determinat o creștere alarmantă a numărului de cazuri de burnout, tulburări de somn, anxietate și depresie. Pandemia COVID 19 a determinat o creștere a prevalenței anxietății și depresiei cu 25% la nivel mondial.
Una dintre explicații este legată de stresul fără precedent cauzat de izolarea socială din pandemie. La aceasta s-au adaugat constrângerile legate de locul de muncă, de raporturile cu cei dragi și cu comunitatea.
Singurătatea, teama de infecțare, doliul după pierderea unor persoane dragi ca și grijile financiare, toate acestea au fost citate ca stresori care au condus la anxietate și depresie.
Cei care și-au pierdut joburile au raportat simptome de anxietate și/sau depresie în procent de 53% față de respondenții unde joburile nu au fost afectate și unde procentul manifestărilor de tip anxios sau depresiv a fost de 30%.(2)
În ceea ce privește autovătămarea și ideația autolitică (idea de a se sinucide), acestea au înregistrat creșteri mai mari în rândul populației tinere, mai mult la adolescente în comparație cu adolescenții.
Provocările clinice actuale
Recent se constată o creștere semnificativă a numărului de cazuri de tulburări depresive și anxioase în rândul persoanelor tinere, suprasolicitate, care resimt încă impactul schimbărilor legate de lucratul de acasă, sau care după o perioadă îndelungată de „work from home” sunt nevoite să se readapteze la lucratul în format fizic sau experimentează anxietate socială. În practica clinică, sunt descrise din ce în ce mai frecvent următoarele situații: ”Sunt programator și lucrez de acasă de când a început pandemia. Mi-am pierdut interesul față de orice îmi plăcea înainte” sau „Nu mai dorm bine, nu mă pot concentra, mi-au scăzut performanțele”.
În urma interviului psihiatric, se constată că aceste acuze reprezintă doar partea vizibila a icebergului reprezentat de depresie și că sunt îndeplinite frecvent criteriile necesare pentru a stabili diagnosticul de episod depresiv sau de tulburare depresiv-anxioasă.
Schimbările în stilul de viață determinate de pandemie nu includ doar lucrul de acasa, ci și reducerea semnificativă a timpului liber prin comutarea focusului de pe orarul de lucru (pe care lucrul în format fizic îl presupunea) pe finalizarea proiectelor până la un termen dat, la care se adaugă dereglarea sau chiar dispariția orarului meselor și sedentarismul.
Încă mai există acel obstacol în calea prezentării, în stadiile de debut ale tulburărilor psihice, la medicul psihiatru, ca și miturile legate de tratamentele psihiatrice: ”vă rog să nu îmi dați un tratament care mă transformă într-o legumă”, sau „mi-e teamă să nu depind de tratamentul psihiatric toată viața”.
Procentul celor care se adresează serviciilor de sănătate în țările cu venit mare pe cap de locuitor este mai mare (52%) față de cei din țările cu venit mediu sau mic pe cap de locuitor (27%). În rândul celor care intră în contact cu serviciile de sănătate, doar 14%, respectiv 6%, urmează farmacoterapia adecvată, iar în ceea ce privește tratamentul farmacologic combinat cu psihoterapia, procentele sunt de 12%, respectiv 6%.
Aceste cifre au legatură atât cu accesibilitatea la servicii medicale de specialitate, cât și cu încrederea față de acestea.
Un alt aspect care poate fi responsabil de aderența scazută la tratament este persistența unor simptome reziduale după trei luni de la inițierea tratamentului antidepresiv, cum ar fi anxietatea - 78,2% și insomnia - 63%, de aceea, pe lângă diagnosticarea precoce și inițierea tratamentului cât mai adaptat tabloului clinic și situației pacientului, monitorizarea simptomelor este esențială pentru evoluția favorabilă sub tratament.
Utilizarea excesivă a benzodiazepinelor și prezentarea la medic după instalarea toleranței la acestea, latentă până la intrarea în acțiune a antidepresivelor, ca și efectele adverse ale unora dintre acestea legate de creșterea în greutate și tulburările de dinamică sexuală, persistența unor simptome reziduale sub tratament, toate acestea se constituie în factori care scad aderența la tratamentele antidepresive. De aceea, este extrem de important ca la inițierea tratamentului, pacientul să fie informat despre modul în care tratamentul va acționa - cât de repede sau lent va intra în acțiune tratamentul, ce efecte adverse sunt de așteptat la debut și faptul că acestea sunt tranzitorii, cât de importantă este urmarea tratamentului cu conștiinciozitate ca și respectarea duratei acestuia.
Alegerea moleculei de antidepresiv este, de asemenea, esențială, trebuind să țină cont de prezența anumitor simptome sau semne clinice, de eventualele comorbidități și de tratamentele pe care pacientul le urmează concomitent.
Recuperarea funcțională, alături de creșterea calității vieții, reprezintă deziderate prioritare ale schemelor actuale de tratament, de aceea sunt preferate în prezent moleculele nesedative, lipsite de efecte adverse în sfera sexuală sau în cea metabolică. Tabloul clinic actual al tulburării depresive este dominat de insomnie și anhedonie, de dificultățile de concentrare a atenției (interpretate, adesea eronat, ca tulburari de memorie), de anxietate și de tulburări de dinamică sexuală.
(continuare în numărul viitor)
