Dr. Cornel Chirita
“Copiii nu sunt adulți mai mici”, o sintagmă de care toți profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să țină cont atunci când stabilesc un plan farmacoterapeutic pentru un pacient pediatric! Odată cu procesul de creștere, se produc modificări fiziologice numeroase care conduc la deosebiri farmacologice importante, atât de eficacitate, cât și de toxicitate. Aceste aspecte impun o atentă alegere atât a tipului de medicament care urmează a fi administrat copilului, cât și a posologiei acestuia.
Farmacoterapia copiilor îmbracă aspecte foarte variate, de la tratamentele în spital cu mai multe medicamente, până la recurgerea de către aparținătorii copilului la OTC-uri și suplimente alimentare. Statistica arată că preșcolarii primesc cele mai multe medicamente, cu o medie care poate să atingă 3,2 medicamente/an. Grupele farmacologice cele mai utilizate sunt antibioticele, antitusivele-expectorantele și analgezicele antipiretice, medicamente care se adresează în principal afecțiunilor respiratorii, de departe cele mai frecvente situații pentru care pacienții se adresează medicului sau farmacistului.
Deosebiri fundamentale între copil și adult apar în toate procesele cinetice, unele dintre ele fiind esențiale pentru individualizarea farmacoterapiei.
Absorbția
În cazul administrării orale, timpul de golire a stomacului este mai lung la nou-născut, ceea ce determină o absorbție intestinală întârziată. În plus, peristaltismul intestinal este neregulat, de aceea absorbția intestinală este dificil de cuantificat. Biodisponibilitatea orală a unor medicamente este diferită la nou-născuți față de copiii mari sau adulți, de exemplu pentru ampicilină este mai mare, iar pentru fenitoină sau fenobarbital este mai mică.
Un alt factor care poate influența semnificativ absorbția pe cale orală este activitatea enzimelor gastrointestinale, mai redusă la nou-născut comparativ cu adultul. În consecință, este influențată semnificativ absorbția orală a vitaminelor D și E, precum și a multor medicamente liposolubile.
Aplicarea topică la copii a unor medicamente poate avea consecințe importante, din cauza unor factori care pot influența semnificativ procesul absorbției transcutanate: stratul cornos foarte subțire, circulația sanguină la nivel cutanat crescută la sugari față de adult, raportul mare între suprafața corporală / greutate. Toți acești factori pot determina o absorbție mai rapidă și completă, cu risc crescut de toxicitate.
Distribuția
Legarea substanței medicamentoase de proteinele plasmatice este mai redusă la nou-născut față de adult sau copilul mare. În cazul medicamentelor care sunt transportate în sânge majoritar legate de albumine, această diferență de legare poate determina deosebiri importante de concentrație plasmatică, cu consecințe farmacotoxicologice majore. Astfel, doza echivalentă de diazepam calculată pentru atingerea aceleiași concentrații plasmatice la un adult și la un prematur, va determina o concentrație a formei active libere de cinci ori mai mare la prematur, cu riscul apariției de reacții adverse.
Metabolizarea
Unele enzime sunt insuficient dezvoltate în primele zile de viață, având aproximativ 50-70% din activitatea de la adult. Unele sunt maturate complet după 3-4 ani de viață, de aceea este necesară atenție sporită la administrarea medicamentelor. Consecința farmacologică a întârzierilor de maturare a enzimelor de biotransformare o reprezintă timpul de înjumătățire crescut al multor medicamente comparativ cu adultul, cu necesitatea adaptării dozelor.
La copilul cu vârsta de 1-3 ani, rata de metabolizare crește mult și o depășește pe cea a adultului. De aceea, la această grupă de vârstă, sunt necesare uneori doze mai mari per kg corp.
Eliminarea
Eliminarea renală a medicamentelor decurge diferit la nou-născut, sugar și copilul mic comparativ cu adultul, cu o rată la nou-născut de 30-40% din valoarea de la adult, fiind chiar mai mică la prematur. De aceea, medicamentele eliminate majoritar renal vor avea un clearance scăzut în primele săptămâni de viață. Între 6-12 luni atinge valorile adultului, iar la copilul de 1-3 ani valorile devin mai mari decât la adult, la această grupă de vârstă fiind uneori necesare doze mai mari per kg corp.
Pe lângă aceste diferențe importante de farmacocinetică, trebuie menționate câteva aspecte esențiale pentru anumite grupe de vârstă.
La copiii între 1-2 ani, există un risc crescut de infecții respiratorii și de complicații ale acestora, cum ar fi otitele. Printre principalele cauze pot fi menționate lipsa de maturare a sistemului imunitar și incompleta dezvoltare a căilor respiratorii. O consecință farmacoterapeutică a incidenței crescute de infecții respiratorii este consumul crescut și de cele mai multe ori irațional de antibiotice, cu creșterea rezistenței germenilor și cu scăderea treptată a imunității organismului.
La copiii peste trei ani, mai ales la cei de vârstă școlară, există o incidență din ce în ce mai crescută a tulburării hiperkinetice cu deficit de atenție (ADHD), iar unul dintre factorii cei mai importanți care accentuează simptomatologia este expunerea crescută la tehnologia touch-screen. În cazul acestor copii este esențială terapia comportamentală, în timp ce terapia medicamentoasă trebuie efectuată numai după analiza atentă a raportului beneficiu-risc, din cauza potențialelor efecte nedorite cardiovasculare.
În concluzie, provocările prescrierii medicamentelor la copii sunt foarte mari. Ca regulă generală, toți copiii ar trebui feriți de abuzul de medicamente, întrucât pot prezenta o reactivitate particulară la acestea, generată de numeroși factori. De asemenea, medicamentele nou introduse în terapeutică sunt contraindicate la copii, întrucât trebuie să treacă proba timpului și să dovedească un profil de siguranță cât mai bun înainte de a fi administrate la această grupă de vârstă.
