47
None

Consultul oftalmologic

La oftalmolog trebuie să mergeți obligatoriu în anumite momente cheie ale vieții și oricând există o problemă cu ochii, indiferent că ați primit sau nu recomandare de la medicul de familie. Ce se întâmplă în cadrul consultului, cum se desfășoară, cât durează și când este indicat? Am încercat să explic în cele de urmează.

Când este indicat?
Primul consult oftalmologic se face în copilărie, în jurul vârstei de 3 ani, atunci când copilul colaborează; următorul în jurul vârstei de 6-7 ani, la începerea școlii.
La maturitate, trebuie să mergeți obligatoriu la oftalmolog la 40 de ani pentru un consult mai amănunțit. Intre 40 și 60 de ani, este bine să veniți din 2 în 2 ani, iar după 60 de ani, consultul oftalmologic se face anual. În general, după 40 de ani, crește riscul apariției unor boli oftalmologice degenerative, precum glaucomul, degenerescența maculară legată de vârstă, afecțiuni care pot duce la pierderea vederii, dar dacă sunt descoperite la timp și tratate pot fi ținute sub control. Tot după 40 de ani, apare presbiopia, care necesită corecție optică sau chirurgicală, după indicațiile medicului și preferințele pacientului. După 65 de ani, poate să apară cataracta, care fără operație duce la scăderea severă a vederii.
De asemenea, trebuie să mergeți la oftalmolog oricând apare o problemă.
În egală măsură, trebuie să reveniți la control atunci când v-a indicat medicul. De exemplu, dacă v-a dat un tratament și v-a spus că reveniți la control după terminarea acestuia, este bine să o faceți, chiar dacă vă simțiți bine.

Cum vă pregătiți de consult?
La Ama Optimex, fiecare pacient are fișa sa, cu istoricul medical. Dacă veniți pentru prima dată, este bine să aduceți toate fișele pe care le mai aveți, de la consultațiile anterioare. În cazul în care aveți alte afecțiuni care au efecte și asupra ochilor (diabet, hipertensiune arterială), este indicat să aduceți informațiile primite de la medicii specialiști. Este preferabil ca doamnele să vină fără machiaj.

Cât durează?
O consultație oftalmologică de rutină durează, în medie, 15 minute. Este posibil ca medicul care vă consultă să ceară investigații suplimentare sau să fie nevoie să vă administreze picături cu scopul de a dilata pupila (tropicamidă, ciclopentolat), așa că este bine să vă rezervați minimum o oră. La Ama Optimex aceste investigații se efectuează în cadrul clinicii. În cazul în care vi se administrează picături ce dilată pupila, vederea va fi afectată pentru câteva ore, așa că nu este bine să conduceți autoturismul.

Cum se desfășoară consultația și ce include?
În primul rând se efectuează o keratorefractometrie computerizată (măsurarea dioptriilor), apoi se evaluează acuitatea vizuală și se prescrie corecția optică, ochelari sau lentile de contact, în cazul în care aveți nevoie.
De asemenea, se efectuează și un examen biomicroscopic al polului anterior si posterior (fund de ochi) al ochilor. Sunt situații când examinarea fundului de ochi se poate face fără picături de dilatare, medicul va decide cum este mai bine să procedeze.
Este posibil să fie nevoie și de un test Schirmer pentru evaluarea ochiului uscat. Dacă aveți peste 40 de ani, în cadrul consultului se va măsura și tensiunea oculară; până la această vârstă nu este obligatoriu să fie măsurată, medicul va decide în funcție de caz.

De ce e important consultul oftalmologic?
Pentru că vă puteți păstra sănătatea ochilor și vă puteți menține acuitatea vizuală cât mai mult timp! Așa că, oricând considerați că vi s-a modificat vederea sau când simți că există probleme la nivelul ochilor, precum dureri oculare, roșeață, usturime, senzație de nisip în ochi, este mai bine să mergeți să vă vadă un oftalmolog, decât să amânați momentul și atunci când ajungeți să fie prea târziu.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha