Redactia Saptamana Medicala
Totalitatea microorganismelor de la nivelul tractului gastrointestinal poartă denumirea de microbiotă. Microbiota intestinală a unui adult reprezintă un ecosistem complex care include în jur de 1014 specii de bacterii predominant anaerobe, alături de alte microorganisme precum fungi, paraziți, virusuri și archaea. În circumstanțe normale, între gazdă și microbiota intestinală există o relație de tip simbiotic, micro-mediul intestinal conferind protecție printr-o serie de mecanisme de apărare ale mucoasei alături de educarea și maturarea sistemului imun al gazdei, cu un rol central în rezistența la colonizarea de către alte microorganisme. Orice alterare a microbiotei normale poate duce la un dezechilibru între aceasta și gazdă cu repercusiuni asupra gazdei, fenomen ce poartă numele de disbioză. Se consideră că disbioza este responsabilă de reducerea rezistenței față de colonizarea de către diferiți agenți patogeni, de promovarea proliferării microorganismelor oportuniste și de dezvoltarea unui răspuns imun înnăscut și adaptativ modificat.
Transplantul de materii fecale constă în restabilirea compoziției și a diversității microbiotei intestinale prin instilarea de materii fecale de la un donor sănătos la nivelul tractului digestiv al pacienților cu diverse afecțiuni determinate de disbioza intestinală.
Pornind de la rolul deținut de microbiota intestinală în patogeneza infecției cu Clostridium difficile (ICD), prin mecanismul de rezistență la colonizare, există posibilitatea efectuării transplantului de microbiotă la pacienții cu ICD în vederea ameliorării simptomatologiei digestive. De asemenea, ratele crescute de recurență ale ICD au impus necesitatea identificării unor noi alternative terapeutice, motiv pentru care transplantul de materii fecale s-a dovedit o abordare rațională și de viitor.
Deși reprezintă o tehnică preluată din medicina veterinară, s-a demonstrat că utilizarea acestei abordări a determinat o îmbogățire a speciilor bacteriene comensale și, implicit, o creștere a capacității de rezistență la colonizare, cu rezoluția simptomelor determinate de ICD și prevenirea recurențelor aferente acestei infecții.
Eficacitatea transplantului fecal a fost dovedită de multiple și variate studii clinice, aproximativ 92% dintre pacienții incluși în aceste studii, cu o medie între 81-100%, au prezentat remiterea simptomatologiei digestive determinată de ICD. Mai mult decât atât, se pare că transplantul de materii fecale și-a dovedit utilitatea și în tratamentul altor afecțiuni considerate a fi determinate de alterarea microbiotei intestinale, afecțiuni precum bolile inflamatorii intestinale, diabetul zaharat, obezitatea sau sindromul de intestin iritabil.
Deși interesul pentru această metodă terapeutică este în continuă ascensiune, pentru practica clinică se impune stabilirea cu exactitate a principalelor indicații ale efectuării transplantului fecal de microbiotă intestinală, alături de identificarea donatorului potrivit sau chiar ideal, screening-ul infecțios corespunzător al acestuia și stabilirea metodologiei adecvate de prelevare, procesare și efectuare a transplantului fecal. Conform recomandărilor actuale, transplantul fecal de microbiotă intestinală este indicat ca opțiune terapeutică în cazul pacienților cu ICD recurentă, precum și în formele de ICD refractare la antibioterapie.
Screening-ul donatorilor reprezintă o etapă importantă în realizarea transplantului fecal datorită riscului de transmitere a unor variați agenți patogeni. De regulă, materiile fecale sunt prelevate de la membrii familiei, prieteni apropiați sau de la donatori anonimi, fără înregistrarea unor diferențe notabile legate de eficiență. În general se recomandă selecția unor donatori fără istoric de afecțiuni autoimune, metabolice sau neoplazice. De asemenea, potențialii donatori sunt excluși dacă au urmat antibioterapie cu 3 luni anterior procedurii sau primesc tratament cu agenți imunosupresivi sau chimioterapici.
Este decisivă excluderea hepatitelor virale, a sifilisului, a tuberculozei, precum și expunerea la virusul imunodeficienței umane. Prezența obezității morbide, a sindromului de intestin iritabil, a bolilor inflamatorii intestinale, a afecțiunilor psihiatrice, autoimune sau a neoplaziilor digestive, reprezintă contraindicații pentru selecția viitorilor donatori.
Procedura de pregătire a materiilor fecale este relativ simplă și constă în suspendarea acestora în soluții saline, apă sau lapte. Ulterior, se omogenizează amestecul prin utilizarea unui blender, apoi se filtrează pentru îndepărtarea particulelor mari.
Cantitatea de scaun folosită pentru preparare variază între 30 și 50 de grame, iar volumul suspensiei obținute ce va fi întrebuințat pentru transplantul fecal este de 200-500 ml, date recente indicând un prognostic mai bun în cazul folosirii unei cantități mai mari de suspensie. Amestecul obținut poate fi administrat la nivelul tractului digestiv superior prin intermediul sondei nasogastrice/nasoduodenale și al endoscopiei digestive superioare, iar la nivelul tubului digestiv inferior cu ajutorul colonoscopiei, rectosigmoidoscopiei sau al clismei.
Nu există un consens cu privire la modalitatea de administrare a microbiotei fecale. Studiile actuale indică faptul că realizarea transplantului fecal prin intermediul colonoscopiei este sigur, bine tolerat și ușor de efectuat. De asemenea, endoscopic, tehnica rămâne la fel de facilă, dar implică un disconfort al pacienților, alături de riscul de vărsături și de aspirație.
Totuși, această metodă terapeutică nu este lipsită de efecte adverse, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Printre efectele adverse imediate se numără diareea, constipația, flatulența, durerile abdominale, vărsăturile și febra tranzitorie. Aceste simptome sunt limitate și se remit după 48 de ore de la efectuarea transplantului fecal.
