Prof. Dr. Ruxandra Ionescu
Spondiloartritele au o prevalență mare în populație, afectează de regulă persoane tinere, active profesional, iar bolile incluse în această entitate au impact atât articular cât și sistemic. Diagnosticarea precoce se bazează pe criteriile noi de clasificare, validate în 2009 și nu pe criteriile de diagnostic ale spondilitei anchilozante, aceasta reprezentând forma avansată de boală cu modificări ireversibile, evidente radiografic. Este motivul pentru care la ora actuală se folosește termenul de spondiloartrită axială ce înglobează forma precoce, nonradiografică și spondilita anchilozantă, care este forma radiografică. Terapiile biologice aprobate în această patologie fiind scumpe, pacienţii sunt selecţionaţi cu multă atenţie conform unor protocoale elaborate de comisia de specialitate, încercându-se pe cât posibil personalizarea tratamentelor. Pentru a alege cel mai adecvat medicament ținem seamă de particularităţile, comorbidităţile pacientului, precum şi de manifestările extrarticulare prezente. Din păcate protocoalele aprobate de MS și CNAS se adresează pacienților cu spondilită anchilozantă, boală cu evoluție îndelungată și modificări ireversibile și nu pacienților cu spondiloartrită ce ar include și pacienții cu boală precoce și la care beneficiul tratamentului și vindecării ar fi maxim. Totul ține de birocrație și de dificultatea schimbării unui cod de boală. Și la nivelul reumatologiei europene lucrurile au devenit clare mai tarziu, în 2009. De aceea ghidurile de tratament biologic s-au schimbat în ultimii 5 ani de două ori la nivel European, iar spondiloartrita axială a devenit o indicație a acestor terapii. Ori, noi cu ghidul de spondilită anchilozantă suntem, din păcate, la nivelul anului 2008, tratând bolnavi cu boli constituite, ireversibile și nu pacienți cu boli recent instalate ce pot uita complet că au fost bolnavi, redevenind activi profesional.
