Apariţia într-o familie a unui copil cu IMC produce uneori drame şi consider că este necesar ca părinţii să fie sprijiniţi şi informaţi despre dezvoltarea copilului, pentru ca ei să apeleze la specialişti avizaţi şi competenţi, care să le confirme dacă suspiciunea lor este reală şi să le recomande măsurile cele mai potrivite sau, infirmându-le unele exagerări, să-i orienteze către o supraveghere şi educare echilibrată a copilului.
Dizabilităţile multiple ale copiilor cu IMC cer echipei interdisciplinare specializată în dezvoltarea copilului „angajarea într-o misiune comună, cu scopuri şi obiective comune”.
Particularităţile şi caracteristicile copiilor cu IMC, care afectează dezvoltarea motorie, psihică, precum şi a abilităţilor preverbale, includ un tonus postural anormal, o sensibilitate orală şi facială anormală, reflexe orale anormale şi inabilitatea de a iniţia mişcări orale.
Abordarea kinetică, psihologică şi logopedică a acestor copii este structurată pe mai multe trepte, pornind de la patternurile de mişcare şi tonusul postural şi va continua cu controlul mecanismelor orale şi capacităţile vocal-verbale.
După evaluarea kinetică, verificarea abilităţilor auditive şi de ascultare, pentru o mai bună înţelegere a problemelor complexe ale copilului, se vor avea în vedere şi următoarele aspecte:
A. Tonusul postural, în ortostatism şi şezând;
- elasticitatea toracică, de aceasta fiind legată dezvoltarea unei respiraţii normale; în general, la aceşti copii respiraţia este rapidă şi superficială, iar vocii îi lipseşte volumul, intensitatea şi intonaţia;
- din cauza hipotoniei musculare, localizată la nivelul capului şi trunchiului, are loc o instabilitate la nivelul laringelui şi toracelui;
- aceeaşi hipotonie musculară se manifestă la nivelul muşchilor inspiratori şi expiratori de la nivelul toracelui, ceea ce duce la modificări ale acestuia - stern înfundat, coaste evazate;
- lipsa coordonării între respiraţie şi deglutiţie va avea ca efect dificultăţi privind emiterea sunetelor.
B. Controlul trunchiului şi capului -este important ca cele două segmente să fie aliniate simetric şi capul să se poată mişca dintr-o parte în alta fără a se produce tensiuni în urma apariţiei reflexului tonic asimetric. Prin prezenţa unui astfel de reflex, copilul nu poate localiza sunetul sau îl localizează unilateral. Alinierea corectă a capului şi trunchiului oferă baza de stabilitate a structurilor orale şi a mecanismelor fonorespiratorii. Totodată, stabilitatea acestor structuri oferă precizie mişcărilor mandibulei, buzelor, limbii şi evită sialoreea.
C. Stimularea oral-digitală, prin care se controlează răspunsul senzorial al copilului la palparea zonei periorale şi intraorale, cu ajutorul degetului terapeutului. De obicei, limba rămâne relaxată pe planşeu. În vorbire şi alimentaţie mişcările ei sunt bine coordonate şi eficiente. În cazurile copiilor cu IMC, aceasta fie presează incisivii, fie se plasează interdental. Instabilitatea limbii şi mişcările ei dezordonate împiedică emisia consoanelor linguo-dentale şi linguo-alveolare. O limbă hipertonică, incapabilă de mişcări de ridicare şi coborâre, nu va produce consoanele laterale, iar fără mişcările de lateralizare în mestecat, nu va putea articula combinaţii de sunete, cu acurateţea şi viteza corespunzătoare.
D. Respiraţia reprezintă pentru vorbire ceea ce tonusul muscular reprezintă pentru mişcare – este suportul său fiziologic. În relaxare, respiraţia copilului normal este regulată şi adâncă, în timp ce în stimulare creşte în ritm şi volum, adaptându-se însă întru-un mod progresiv. Pentru copilul cu dizabilităţi neuropsihomotorii, atât în stare de repaus cât şi în stare de stimulare, respiraţia este neregulată, superficială şi adesea blocată de spasme intermitente. O respiraţie incompletă nu furnizează în expir fluxul de aer necesar furnizării emisiei de sunete. În timp ce persoanele normale pot menţine o fonaţie neîntreruptă a unei vocale pe o durată de 20-30 de secunde, subiecţii cu dizabilităţi neuromotorii reduc această emise la numai 3-5 secunde. Din cauza neînchiderii mandibulei, inspiraţia se face mai mult oral sau mixt, oro-nazal, ceea ce interferează şi cu abilităţile de alimentaţie. O coordonare inadecvată între respiraţie şi fonaţie poate provoca o contracţie puternică a glotei la începutul emisiei de sunete. De asemenea, necoordonarea celor două funcţii mai provoacă şi spasme laringiene, care îngreunează sau blochează complet iniţierea fonaţiei. Când vorbirea se face în inspir, se fac simţite tensiuni laringiene, care şi ele determină scurtarea fluxului verbo-vocal.
E. Vocea şi articularea cuvintelor. Subiecţii cu IMC întâmpină dificultăţi de comandă, control şi coordonare ale mecanismelor neuromotorii ale vorbirii. Deficientul motric suferă adesea de afonie şi disfonie, din cauza unor spasme intermitente ale diafragmei şi faringelui, iar sunetele îi sunt hipernazalizate (rinolalie aperta).
Kinetoterapia este în măsură să ajute atât specialiştii echipei cât şi familiile copiilor aflaţi în dificultate, prin programe kinetice eficace, care pot ajuta copilul să facă progrese reale atât motorii cât şi psihologopedice, să-şi dezvolte capacităţile de înţelegere, încercând să ajungă la normalitate.
