Meningitele bacteriene, sunt responsabile de 1 200 000 cazuri/an, asociate unei evoluţii cu sechele neurologice sau psihice la jumătate dintre supravieţuitori şi aproximativ 170 000 decese. Odată cu introducerea vaccinării antiHIb în 1980, asistăm la o importantă scădere a infecţiilor HIb în ţările industrializate, cu menţinerea aproximativ a 173.000 cazuri de meningite/an, în absenţa vaccinării în ţările cu resurse economice reduse. În aceste condiţii, pneumococul devine cea mai frecventă etiologie a infecţiilor sistemice şi meningitei la copilul sub 5 ani, cu excepţia sugarului mic şi a zonei sub-Sahariene (unde predomină meningococul).
La nou-născut, 15% dintre bacteriemii se asociază afectării meningocerebrale, favorizat de greutatea mică la naştere (sub 2500 g), prematuritate, membrane rupte spontan, travaliu laborios, hipoxia fetală, infecţii materne peripartum, galactosemie, anomalii de tract urinar etc. La nou născut, sunt prezente deficienţe ale imunităţii umorale şi celulare, funcţie fagocitară redusă, calea alternă de activare a complementului ineficientă, cu compromiterea apărării faţă de bacteriile capsulate, vulnerabilitate faţă de infecţiile bacteriene chiar şi cu germeni cu virulenţă redusă.
Factorii de risc pentru meningita bacteriană sunt afecţiunile respiratorii (otite, sinuzite, pneumonii), asplenia, hipogamaglobulinemia; pentru meningococ, în timp ce meningita pneumococică se poate asocia deficitelor în complement, hipospleniei, implantului cohlear.
Din punct de vedere patogenetic, agenţii etiologici bacterieni ai meningitelor prezintă unele similitudini, legate de capacitatea lor de a coloniza tegumentul sau mucoasele (respiratorie, nasofaringe, mucoasa gastrointestinală sau genitală), de a depăşi în anumite condiţii, barierele locale, de a se multiplica şi a pătrunde sanguin, fiind apte să supravieţuiască la acest nivel prin depăşirea mecanismelor de apărare- clearence bacterian, fagocitoza, complement seric, imunitate celulară. Supravieţuirea bacteriilor în sânge este asigurată şi prin modificări transcripţionale ale membranei celulare, peretelui bacterian, dar şi prin creşterea expresiei proteinelor reglatoare de complement etc.
Diagnosticarea meningitelor la copil prin efectuarea puncţiei lombare, trebuie temporizată în următoarele situaţii: şoc infecţios, convulsii, prezenţa tulburărilor de coagulare- numărul trombocitelor sub 100 000/mm3 sau tratament anticoagulant, insuficienţă respiratorie severă.
Terapia etiologică a meningitelor bacteriene la nou-născut şi copil, se instituie în aceste cazuri pe criterii de probabilitate şi sensibilitate cunoscută la antibiotice.
Evoluţia meningitelor bacteriene la nou născut, este grevată de sechele neurospihice importante: paralizii cerebrale (8,1%), disabilităţi în învăţare (7,5%), sindroame convulsive, tulburări de auz (25,8%). Meningita herpetică, se asociază cu deces în 15% din cazuri, paralizii cerebrale, convulsii, retard psihomotor, microcefalie, afectare oculară.
Cunoaşterea mecanismelor patogenetice moleculare, cu dezvoltarea de noi strategii terapeutice, vor putea ameliora în viitor prognosticul accestor afecţiuni.
