46
None

Cu mai multă comunicare, n-ar fi atâtea reclamații, atâta înverșunare la adresa medicilor

Mortalitatea maternă s-a menținut in România la niște valori mult prea mari față de media din Uniunea Europeană, la fel ca și cea infantilă la care suntem pe primul loc în Uniunea Europeană. La cea maternă, ea este direcționată din două părți, de avorturile de cele mai multe ori ilegale, în scădere totuși, pe de o parte, iar pe cealaltă parte ea provine din evenimentele obstetricale asociate nașterii. Întotdeauna pe primul loc în această ecuație a nașterii cu mortalitate maternă, stă, cel puțin pentru România, hemoragia, sângerarea și abia apoi tromboembolismul pulmonar sau boala tromboebolică, cum este în țările din vestul Europei; acolo aceasta este pe primul loc.

Ce ar trebui făcut? Cred că în continuare aceste lucruri provin în special din zonele mai puțin dotate din punct de vedere sanitar, din lipsa de personal, din lipsa de logistică, din lipsa de anesteziști de cele mai multe ori pentru că, din păcate, sunt multe maternități, neașteptat de multe, care funcționează cu anesteziști doar pe perioada dimineții, iar după-amiaza și noaptea doar prin chemarea acestora, atunci când este posibil. Lipsa produselor derivatelor din sânge este o realitate evidentă. Spitalele care oferă naștere nu oferă toate, aceeași siguranță pe care o oferă un spital mare județean sau universitar. Constatând analiza deceselor, cauzele provin și din transportul deficitar, lipsa unor drumuri, lipsa unor mijloace de a ajunge rapid sau de a transporta un caz grav la un spital foarte dotat. Cred că dacă toate maternitățile ar fi dotate  cu tot ce trebuie, incluzând și personalul calificat, nu numai ecografe și ziduri frumoase, atunci ar scădea și mortalitatea maternă. După douăzeci și ceva de ani, nu sunt decât niște îmbunătățiri de suprafață și lipsa unor spitale adevărate îsi pune amprenta.

Cred că medicii se confruntă zilnic cu acuratețea diagnosticului și a conduitelor terapeutice. Ideea este că, în continuare, sunt numeroase anomalii fetale nedepistate, cu toată tehnologia performantă acolo unde este existentă. În continuare sunt nemulțumiri ale pacientelor legate de conduita, comportamentul medicilor, de înțelegerea, de capacitatea și disponibilitatea lor de a explica diagnostice, de atitudini. Din păcate se constată o mare diferență între orașele mari, să spunem, universitare– spitalele sau clinicile universitare - și zonele în care nu sunt aceste facilități, acele orașe mai mici sau servicii de ginecologie mai mici care se confruntă cu reale probleme din aceste puncte de vedere. Sigur, este o diferență mare, care trebuie recuperată, trebuie încercat să uniformizăm serviciile de obstetrică – ginecologie în toată țara.

În plus sunt convins că în orice situație, dacă este abordată corect de către medic, etic, prin multă comunicare, nu s-ar ajunge la atâtea reclamații, la atâta înverșunare la adresa medicilor.

Prof. Univ. Dr. Radu Vlădăreanu, Președintele Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie

Alte articole despre:

Comentarii


VICTOR

Un medic concediat de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sanpetru, dr. Horia Ionut Leoveanu, a facut dezvaluiri socante despre modul in care sunt tratati bolnavii, teroarea sub care lucreaza personalul si abuzurile care se fac. -Cadavrele erau tinute intr-o camera dezafectata a sectiei de la parter, timp mai multe zile, pacientii erau tratati numai de TBC, chiar daca aveau si alte afectiuni, iar externarile se faceau preferential-, spune Leoveanu. Acestea sunt insa doar o parte din neregulile descrise de Ionut Leoveanu. Medicul Horia Ionut Leoveanu a fost angajat la Spitalul TBC din Sanpetru in iunie 2000. Nu este pneumolog, dar are specializare in medicina generala. Sustine ca medicul Gheorghe Lupu l-a impiedicat sa-si faca meseria. -Am fost efectiv sechestrat in cabinet. Nu puteam examina nici un bolnav si nici sa fac vreo mentiune in fisa. Am observat apoi neregulile la medicamente. Pacientii primeau doar tratament pentru TBC. Daca aveau si alte afectiuni, nu erau tratati. Medicul Lupu ridica din sertare medicatia primita de bolnavi pentru alte afectiuni-, sustine dr. Leoveanu. Acuzat de omor -Am avut un pacient pe nume Andreuca. Suferea de hipertensiune. I-am prescris medicamente pentru aceasta boala. Medicul Lupu a sistat tratamentul dupa trei zile. Starea pacientului s-a inrautatit. Medicul Lupu i-a prescris Furosemid, dar a fost prea tarziu. Bolnavul a facut un accident cerebral. A fost transferat la Neurologie, unde a decedat-, continua medicul Leoveanu. Cazurile sociale nu prezentau interes pentru Spitalul TBC. -Medicul Lupu a refuzat sa efectueze controale pacientilor considerati cazuri sociale. Spunea ca oricum mor si ce conteaza un tigan in minus. Aceste cazuri mi se repartizau mie. Am fost nevoit sa apelez la colegii de alte specialiatti pentru a transfera acesti bolnavi la alte unitati spitalicesti pentru a primi tratament-, spune medicul concediat. Morga in salon O alta problema strigatoare la cer, afirma medicul Leoveanu, se refera la cazurile terminale sau la pacientii decedati care nu aveau acte de identitate. -Cadavrele era tinute intr-o camera dezafectata a sectiei de la parter, timp de mai multe zile. Am vazut cu groaza cum un om slab ca batul se umfla ca un balon. Ca sa nu mai vorbim de miros si de focarul de infectie-. Personalul, redus la tacere Medicul spune ca intreg personalul este terorizat. -Toata lumea tace, desi multi stiu ce se intampla. Angajatii au fost obligati sa plateasca din banii lor costul examenului periodic. Proviziile de iarna ale medicului Lupu erau facute de bucataresele spitalului. De multe ori a luat muncitorii de la spital ca sa-i construiasca lui casa. Isi crestea porcii cu resturile de alimente de la spital. Prin tot spitalul se plimbau caini. Am fost la un pas sa iau paduchi. Spitalul a primit o amenda substantiala de la Sanepid, bani care au fost imputati personalului. Fiecarui angajat i s-au retinut din salariu 150.000 – 200.000 de lei-, a mai spus medicul. Externari preferentiale Spitalul din Sanpetru nu mai are de doi ani o ambulanta proprie. -Bolnavii isi duceau analizele cu masina personala. Si externarile se faceau preferenaial. Daca un bolnav era descoperit in stare de ebrietate, trebuia sa-l externezi. Mergeau apoi la medicul Lupu in dispensar, dadeau ceva si erau din nou internati. Medicul Lupu a efectuat mai multe garzi decat este legal. I-a obligat pe unii dintre colegi sa i le cedeze. Astfel putea lua doua salarii, desi incalca legea-, a mai spus medicul. Frig in saloane Desi exista o dispozitie de la Casa de Asigurari de Sanatate, bolnavii au fost lasati sa tremure de frig. -CNAS a dispus furnizarea de caldura de la inceputul lunii noiembrie, dar centrala termica a spitalului a fost pornita abia in 15 noiembrie, cu regim redus peste noapte. Bolnavii au inceput sa se planga, deoarece tuberculosii au mare nevoie de caldura. Cand am fost de garda, am cerut fochistului sa porneasca centrala pentru ca in saloane erau doar 17 grade-, povesteste medicul. Conducerea nu a facut nimic. Conducerea spitalului nu a luat nici o masura de remediere a problemelor. -L-am informat pe directorul Ciobanu, dar stia care este situatia. Mi-a spus ca asa este omul, nu are ce face. Apoi mi-a prezentat actul de concediere si mi-a spus ca de la 1 martie nu mai lucrez acolo-, afirma dr. Leoveanu. Scuze prin acuze Dr. Gheorghe Lupu spune ca intreaga poveste este o razbunare a dr. Leoveanu. -Din cauza lui am primit amenda de la DSP. A facut o sesizare si au venit in control chiar cand s-a terminat micul dejun si mesele nu erau inca sterse. Este adevarat ca amenda a fost platita din banii celor vinovati pentru asta-, a declarat ieri dr. Lupu. In privinta camerei mortuare, Dr. Lupu spune ca aceasta este dezinfectata dupa ce cadavrele sunt ridicate. Cat despre porcii despre care vorbea dr. Leoveanu, seful sectiei spune ca acestia sunt ai unor angajati care locuiesc in fostele cladiri ale spitalului. -Oamenii si-au facut gospodarie si isi mai cresc animale-, a explicat dr. Lupu.

March 18, 2018, 10:01 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha