Demenţele reprezintă unele dintre cele mai temute afecţiuni ale vârstei a treia şi totodată unele dintre cele mai devastatoare prin suferinţa şi disfuncţia pe care o creează pacienţilor. Demenţele se asociază nu doar cu tulburări cognitive şi de autoîngrijire, ci şi cu simptome noncognitive psihiatrice şi comportamentale. Mai mult de 90% din aceste cazuri sunt reprezentate de boala Alzheimer, demenţa vasculară, demenţa cu corpi Lewy şi alte demenţe degenerative. Se estimează că prevalenţa lor va atinge curând proporţii epidemice, în primul rând datorită îmbătrânirii populaţiei.
Deşi atenţia specialiştilor s-a îndreptat în primul rând asupra tulburărilor cognitive ca principală ţintă a farmacoterapiei, tulburările de comportament sunt într-o măsură mult mai mare, cauze de morbiditate, fiind totodată mai abordabile din punct de vedere terapeutic. Prin acţiunile lor, pacienţii cu demenţă şi probleme comportamentale se pot pune în pericol pe ei înşişi şi pe cei din jur şi creează un stres suplimentar membrilor familiei şi îngrijitorilor, astfel încât se ajunge de multe ori la perturbări semnificative ale relaţiilor familiale şi sociale. Tulburările de comportament sunt adesea motive de internare a bolnavilor în spital sau de instituţionalizare pe termen lung, astfel încât recunoaşterea lor precoce şi tratamentul prompt recomandat de medicul specialist sunt esenţiale pentru ameliorarea calităţii vieţii pacienţilor şi familiilor acestora.
Cauze
Un element cheie îl constituie identificarea posibilelor cauze ale acestor simptome, precum afecţiunile comorbide, terapia polimedicamentoasă, durerea, nevoile personale, factorii de mediu, etc. Multe manifestări comportamentale precum rătăcirea pe străzi sau ascunderea lucrurilor în casă nu se pretează la farmacoterapie, intervenţiile non-farmacologice având un rol principal în managementul tulburărilor de comportament.
Reuşita intervenţiilor farmacologice depinde de identificarea corectă a unor sindroame specifice precum depresie-anxietate sau psihoză şi de severitatea simptomatologiei. Răspunsul la tratamentul medicamentos este de regulă modest, dar se poate asocia cu o diminuare semnificativă a simptomelor.
Prevenire
Multe comportamente nedorite pot fi prevenite prin evitarea administrării de medicamente inadecvate şi prin educarea pacientului, a familiei, îngrijitorilor şi specialiştilor. De asemenea, spitalizarea se poate evita iar instituţionalizarea se poate amâna ca urmare a recunoaşterii şi abordării terapeutice precoce a tulburărilor de comportament.
Incidenţă şi prevalenţă
Tulburările de comportament se întâlnesc la până la 75% dintre pacienţii instituţionalizaţi;din aceşti 75%,cei mai mulţi au demenţă şi mai mult de jumătate prezintă cel puţin două tipuri de comportamente-problemă. Agresivitatea verbală/ameninţările (54%) şi agresivitatea fizică/agitaţia reprezintă cele mai frecvente tulburări non-cognitive la pacienţii cu boala Alzheimer, prevalenţa crescută a acestor comportamente subliniind importanţa pe care ele o au atât pentru familie şi îngrijitori cât şi pentru specialişti. Comportamentele nedorite apar pe întreg parcursul bolii, indiferent de gradul de afectare cognitivă.
Alte manifestări precum tulburările de somn (38%),neliniştea (38%) şi vagabondajul (30%) sunt de asemenea destul de frecvente. Ideile delirante (30%),halucinaţiile (24%) şi depresia (30%) reprezintă sindroame psihiatrice majore care pot sta la baza multor tulburări de comportament.
Manifestările verbale non-agresive apar cel mai adesea în demenţa cu grad moderat de severitate, când abilităţile verbale sunt încă păstrate, dar nu mai pot fi folosite adecvat şi eficient. În demenţa severă însă,dată fiind pierderea aproape completă a capacităţii de comunicare verbală, comportamentele agresive tind să devină mai frecvente.
