Dr. Ioana G. Lupescu
Feocromocitoamele (FEO) și paragangliomele (PGL) sunt tumori neuroendocrine rare, care în majoritatea cazurilor secretă catecolamine. Clinica poate fi foarte variabilă, fiind însă dominată de hipertensiune arterială paroxistică, crize de tahicadie, cefalee, diaforeză. Morbiditatea și mortalitatea FEO și PGL sunt în principal de origine cardiovasculară și mediate de catecolamine. FEO și PGL pot face parte dintr-un sindrom cu agregare familială, în asociere cu multiple tumori și, în acest caz, consilierea genetică este necesară în căutarea unei mutații a liniei germinale. Prima etapă de diagnostic implică analizele de laborator a metanefrinelor și normetanefrinelor. Dacă analizele de laborator sunt pozitive, imagistica secțională CT și/sau IRM este necesară pentru localizarea și caracterizarea leziunii /leziunilor tumorale.
IRM este recomandat pacienților cu PGL metastatic și pacienților care au o contraindicație relativă la expunerea la radiații (femei însărcinate, copii etc.).
În cazul feocromocitoamelor, în literatura de specialitate este descrisă regula celor 10% și anume:
• sunt maligne – în 10% din cazuri,
• bilaterale (evidențiabile în ambele glande suprarenale - SR): în 10% din cazuri,
• cu localizare în afara glandelor suprarenale - în 10% din cazuri,
• sunt întâlnite la copii - în 10% din cazuri,
• cu agregare familială - în 10% din cazuri,
• 10% din cazuri sau puțin mai puțin vor prezenta recurență tumorală după 5 și 10 ani,
• în 10% din cazuri nu există HTA,
• 10% din cazuri prezintă calcificări și în 10% din cazuri debutul este printr-un accident vascular cerebral.
Paraganglioamele sunt împărțite în 2 grupe: simpatice, localizate în marea lor majoritate în etajul abdominal (90% între diafragm și vezica urinară) și parasimpatice localizate în marea lor majoritate la nivelul capului și gâtului.
Diagnostic imagistic.
În evaluarea patologiei tumorale a glandelor suprarenale și în suspiciunea clinică de feocromocitom sau paragangliom, cele mai utilizate metode imagistice sunt reprezentate de evaluările computer - tomografice (CT) și prin rezonanță magnetică, care permit detecția, localizarea și caracterizarea proceselor lezionale, urmărirea acestora în timp; eventuala prezența a metastazelor la distanță este considerată semn de malignitate. Datele din literatură aseamănă feocromocitomul cu un cameleon datorită multiplelor aspecte pe care le poate îmbrăca. În ceea ce privește procesul lezional, atât evaluarea CT cât și IRM permit cu fiabilitate stabilirea localizării acestuia, a dimensiunilor, formei, conturului, structurii, a numărului, precum și afectarea suprarenaliană uni -/ sau bilaterală.
