Prof. Univ. Dr. Ioan Cristian Chiricuță
Chiar daca am ajuns în fericita situație de a aniversa 90 de ani, 100 de ani sau 75 de ani de existență a diferitelor institute de profil oncologic sau alt profil medical din România, noi nu mai avem „mentalitatea de deschizatori de drumuri“ cum o aveau acele personalități politice și medicale ce au inițiat și au realizat „visul“ lor în trecut.
Situația actuală „post Pandemie„ ne conduce la concluzia că am ajuns la capătul suportabilității, doar că la noi se poate și mai rău.
Institutele cu profil oncologic, indiferent unde sunt situate, la Cluj, București sau Iași, și sunt numai 3, au „rămas în urmă“ cu ceea ce înseamnă grija și responsabilitatea față de tratamentul oncologic al „celor mici și puțini“ și anume a celor care fac obiectul „Oncopediatriei“. Situația reală al acestui domeniu a fost de ani de zile semnalizată și analizată de către cei responsabili din oncopediatrie dar „nu s-a găsit nimeni“ să schimbe ceva. Tratamentul radioterapeutic cu „Protoni“, care azi este o parte integrantă a conceptelor moderne și de maximă eficacitate în oncologie, nici nu a intrat în „vocabularul“ folosit azi la noi în Oncopediatrie.
Este ca și cum ne-am afla pe o altă planetă. Aceste „numai“ 500 de noi cazuri anuale de tumori înregistrate la pacienți tineri, începând cu vârsta „fragedă“și până la vârsta adolescenței, sunt uitați de toți factorii de decizie: „presedinți“, „premieri“, „șefi de partide“. În ultimii 30 de ani s-au adunat totuși 15.000 de „astfel de cazuri“ și nu trebuie uitat faptul că fiecare caz în parte afectează dureros o mulțime de apropiați, frați și surori, bunici și colectivitățile din care fac parte acești pacienți și familiile lor. Situația actuală a acestor „cazuri izolate“ este dramatică și anume, trebuie să-și caute singuri „salvarea“ în unul din centrele de Protonoterapie deja existente de ani de zile în Europa și în lume, și să aibă și fondurile necesare pentru a beneficia de această terapie și anume zeci de mii de Euro.
Pandemia a adus la suprafață „vulnerabilitatea“ fiecărui sistem, oricum s-ar numi el, dar a arătat și multe noi „capacități“ nebănuite ale sistemului definit simplu „om“. Fenomenul livrării a „2-3 mici“ pentru o vaccinare și chiar și votarea și acordarea unei zile libere pentru cei ce se vaccinează nu merită mai multă atenție, dar arată „lipsa resonsabilității“ a multor membri ai societății noastre și este manifestarea cea mai gravă la care am ajuns în această societate și anume „iresponsabilitate socială“. Aceasta este extrem de dăunătoare și împreună cu analfabetismul funcțional, controlează acum societatea noastră.
În domeniul radioterapiei cu protoni adresate cazurilor pediatrice, putem afirma fără nici cea mai mică ezitare „România a eșuat“.
Împreună cu o echipă de „entuziaști“, am inițiat acum 2 ani o serie de mai multe articole pe această temă în „Viața Medicală“, dar care toate au rămas fără cel mai mic efect și ecou.
În jurul țării noastre (cu verde marcată) este un vid imens de centre de protonoterapie iar acest vid ar putea fi ușor ocupat de realizarea primului Centru de Protonoterapie din România.
Am fost dus în „eroare“, crezând că proiectul unui politician „la vârf“ în acea perioadă analiza și prezenta înființarea unui centru de protonoterapie în București ca o realitate deja împlinită. Milioane de „ceva“ au fost „aruncați“ în buzunarele celor ce fac studii de fezabilitate și acolo au și rămas. Noroc că nu a fost realizat acel centru așa cum a fost prezentat și cum era proiectat. Conceptul și realizarea ar fi avut aceași soartă și ar fi fost aceeași „deziluzie“ ca și „Laserul“ de la Măgurele.
În lupta împotriva cancerului, în special la copii, tratamentul cu Protoni este obligatoriu și orice altă procedură prin radioterapie trebuie considerată ca o „vătămare corporală“.
De ce a eșuat România în acest domeniu atât de important?
Noțiuni precum „responsabilitate“, „omenie“, “grijă față de cel suferind“ sau „empatie“ cred că dispar din dicționare și din utilizare în practica de zi cu zi.
Un centru de protonoterapie în această parte a Europei nu ar avea decât de câștigat pe toate planurile dar mai ales ar „umple un gol“ atât de mare, anume „grija față de generațiile următoare“. Efectele colaterale ce le declanșează în întreaga societate apariția unui asemenea centru de înaltă tehnologie aplicată în medicină au repercursiuni adânci în toate ramurile educaționale: universități de medicină, în domeniul fizicii, în inginerie și multe altele.
