Prof. Univ. Dr. Ioan Cristian Chiricuță
Studentul la medicină Ion Chiricuță a avut perioada de formare marcată de personalitatea profesorului Iosif Rainer iar în cadrul internatului de profesorii Iacob Iacobovici și Toma Ionescu, pentru a aminti numai câțiva dintre mentorii săi. Adăugând la acestea experiența acumulată pe front (1942) ca medic chirurg la Cotul Donului, unde desigur aspectele vasculare erau dramatice, ca de alfel și arsurile, chirurgul Ion Chiricuță a scris împreună cu dr. F.Mandache, T. Teodoriu și A. Toffa cartea Arsurile. Ion Chiricuță și-a continuat activitatea la noul Institut de Oncologie din București, creat sub conducerea profesorului Octav Costăchel.
Aspectele biologiei tumorale și ale chirurgiei oncologice au devenit noi priorități. Odată cu introducerea radioterapiei în tratamentul oncologic, au apărut și efectele secundare nedorite, și anume, la organele profunde sub forma fistulelor iar la nivelul pielii, în diferitele zone anatomice, radionecrozele, cu defecte masive cutanate în regiunile implicate precum: gâtul, regiunea axilară și inghinală sunt numai câteva. Astfel, a apărut și confruntarea cu această nouă patalogie iatrogenă, cu urmări dramatice pentru pacienți. În acei ani, soluția a venit prin “fantezia” experimentală a medicului chirurg Chiricuță Ion, care a început utilizarea marelui epiploon ca remediu pentru aceasta patologie în anii 1950 - 60. Împreună cu doctorul Bob Goldstein au publicat în anul 1956 în revista Obstetrică și Ginecologie lucrarea “Epiploonoplastia în tratamentul fistulelor vezico-vaginale”. În anii ce au urmat, multiple alte lucrări pe tema epiploonoplastiei cu diferite aplicații au fost publicate de către medicul Ion Chiricuță împreună cu echipele de medici cu care a lucrat la Institutul Oncologic București și ulterior la Institutul Oncologic din Cluj, care acum îi poartă numele. Un mare pas înainte în aplicația epiploonoplastiei a fost lărgirea regiunilor unde era posibilă aplicarea epiploonului.
Aceasta numai după rezolvarea problemei anastomozei vaselor epiploonului la vasele din alte regiuni. În urma efectuării acestui tip de anastomoză, realizată prima dată de Ion Chiricuță împreună cu doctorul Sebastian Galatar în 1970 la câini, a fost posibilă și aplicarea în sfera umană.
