Bartos Adrian
Ecografia are un rol bine stabilit în algoritmul diagnostic al patologiei abdominale, fiind pe larg folosită în domeniul medicinei interne și al gastroenterologiei. Deși tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară își mențin supremația în ceea ce privește stadializarea neoplaziilor și diagnosticul de finețe al leziunilor intraabdominale, ecografia este în continuare o investigație de primă intenție, fiind suficient de sensibilă și specifică pentru a indica un diagnostic.
Deși a fost folosită pentru prima oară intraoperator în anii 60, utilizarea de rutină a ecografiei în blocul operator a fost adoptată doar prin anii 90, în domeniul chirurgiei hepato-bilio-pancreatice și vasculară.
Treptat, ecografia intraoperatorie (IOUS) a devenit un instrument indispensabil al echipelor ce își desfășoară activitatea în centrele specializate în chirurgia complexă, oncologică, efectuarea ei de rutină influențând de multe ori indicația chirurgicală.
Această tehnică rămâne una dependentă de operator și de echipamentul disponibil, rezultatele maxime fiind obținute cu dispozitive performante, cu transductori adaptați zonei de lucru, manipulați de către un chirurg cu experiență în chirurgia abdominală și în ecografia diagnostică și intervențională.
Avantaje diagnostice
Odată cu dezvoltarea transductorilor pentru chirurgia laparoscopică, de abordul minim invaziv au putut beneficia și pacienții diagnosticați cu leziuni parenchimatoase benigne situate profund, imposibil de abordat fără asistență ecografică: chiste hepatice sau abcese intraparenchimatoase, situate în segmente greu accesibile.
În chirurgia clasică, importanța IOUS este maximă în chirurgia hepato-bilio-pancreatică. Astfel, ecografia este de un real folos pentru chirurg prin confirmarea rezecabilității leziunilor hepatice sau pancreatice, înainte de începerea disecției. Asocierea administrării substanțelor de contrast ajută la diagnosticul diferențial al formațiunilor hepatice suspecte, decelate la scanările ce ar trebuii efectuate de rutină în cadrul chirurgiei digestive oncologice. La fel este cazul pacienților cu pancreatită cronică, la care ecografia intraoperatorie cu substanță de contrast poate diferenția o leziune focală neoplazică de o modificare fibroasă pseudotumorală. Mai mult, este dovedit că ecografia cu substanță de contrast poate detecta metastazele hepatice ce nu mai sunt vizualizabile prin investigațiile uzuale după chimioterapie. Asocierea cu tehnica navigației, prin sincronizarea cu investigațiile CT/ RMN prechimioterapie, duce la o facilitare a detecției leziunilor ce nu au răspuns complet la tratamentul oncologic, permițând un tratament de rezecție sau ablație.
Utilizată din ce în ce mai mult în diagnosticul leziunilor focale, elastografia poate fi de un real folos în diagnosticul diferențial intraoperator al tumorilor hepatice și pancreatice, în condițiile de incertitudine date de calitatea parenchimului din jur (pancreatită cronică, ciroză). De asemeni, aceasta și-a dovedit rolul și în evaluarea eficacității ablațiilor tumorale hepatice, prin estimarea mai bună a zonelor de necroză fata de ecografia convențională.
Aspecte terapeutice
În ceea ce privește tehnicile chirurgicale oncologice, ecografia intraoperatorie cu substanță de contrast este de un real folos în timpul rezecțiilor hepatice, putând practic ghida chirurgul în transecția parenchimului hepatic. Acest ajutor este indispensabil mai ales în tumorile cu raporturi vasculare complexe (aflate la limita rezecabilității) sau atunci când se dorește prezervarea a cât mai mult parenchim hepatic, în condițiile păstrării caracterului radical al rezecției (tumori apărute pe ficat cirotic).
Concluzii
Indiscutabil, prin aplicabilitatea largă pe care o are, ecografia și-a câștigat locul în sala de operație. Dezvoltarea tehnologică precum și experiența din ce în ce mai mare a chirurgilor în acest domeniu vor face ca această tehnică să fie standardizată și utilizată de rutină, cu avantaje maxime asupra actului chirurgical și a pacienților.
