Majoritatea leziunilor mamare apărute și diagnosticate în timpul sarcinii și alăptării sunt leziuni benigne. Un procent mai redus de cazuri este reprezentat de cancerul de sân asociat sarcinii, definit ca fiind cancerul de sân apărut în cursul sarcinii sau în primele 6-12 luni după naștere.
Cancerul de sân asociat sarcinii este un diagnostic devastator, cu prognostic rezervat și cu un important impact negativ atât asupra calității vieții mamei, cât și asupra copilului.
Diagnosticul leziunilor apărute în cursul sarcinii și alăptării, în special diagnosticul cancerului de sân este o provocare pentru medicul radiolog datorită modificărilor fiziologice specifice care influențează implicit aspectul radioimagistic și sensibilitateta și specificitatea fiecărei metode imagistice în parte.
În timpul sarcinii și alăptării sânul suferă modificări fiziologice datorate acțiunii diverșilor hormoni care provoacă hiperplazia componentelor epiteliale și stromale precum și dezvoltarea unei vascularizații abundente.
Ca urmare, sânul în perioada de sarcină și alăptare prezintă densitate mamografică crescută, fapt ce va determina o reducere semnificativă a sensibilității mamografiei. De asemenea, referitor la examinarea mamografică, trebuie ținut cont de iradierea fetală din timpul mamografiei care, deși redusă (0,004 Gy, chiar și fără protecție), poate, cel puțin teoretic, să inducă anomalii fetale. Prin urmare, mamografia nu este recomandată in primul trimestru de sarcină.
Rezonanța magnetică mamară (RMM) are și ea valoare limitată deoarece creșterea vascularizației mamare poate duce la accentuarea hipersemnalului glandular de fond, cu mascarea eventualelor leziuni mamare. De asemenea, deși substanțele de contrast pe bază de gadolinium pot fi administrate în siguranță în perioada de alăptare (o cantitate mică se elimină prin laptele matern și o cantitate și mai mică se absoarbe din tractul digestiv al nou-născutului), în timpul sarcinii administrarea lor este contraindicată. În prezent, recomandarea ACR (Colegiul American de Radiologie) este de a efectua examinarea prin rezonanță magnetică (mamară) în timpul sarcinii doar in cazurile în care se așteaptă beneficii reale în ceea ce privește diagnosticul și conduita diagnostică și/sau terapeutică.
Prin urmare, ecografia mamară este examinarea de primă intenție în evaluarea acestui grup de paciente, cu sensibilitate și specficitate crescută comparativ cu mamografia și fără efectele adverse ale mamografiei și rezonanței magnetice. Cu toate acestea, și diagnosticul ecografic poate să fie dificil datorită modificărilor fiziologice specifice și alterării aspectului normal al glandei mamare. În sarcină țesutul fibroglandular este mai hipoecogen față de normal pe când în alăptare are un aspect hiperecogen, cu vascularizație crescută.
Ecografia axilară este extrem de utilă în cazul leziunilor incerte sau suspecte. Carcinoamele agresive se prezintă de multe ori sub forma unor leziuni de mici dimensiuni, cu carectere ecografice nespecifice însă cu adenopatii axilare tumorale evidente, de mari dimensiuni (comparativ cu tumora primară), ceea ce face ca suspiciunea diagnostică să crească și leziunea, deși cu aspect pseudobenign sau nespecific să fie reîncadrată într-o clasă cu risc crescut, cu recomandare de biopsie.
None