Fibromialgia continuă să fie o provocare medicală în ceea ce privește etiopatogenia și tratamentul. Încă subdiagnosticată, incidența este estimată la 4-5%, predominând în rândul femeilor. Criteriile de diagnostic au suferit modificări în ultimii ani, punându-se mai puțin accent pe semnele obiective în favoarea celor subiective, evidențiate printr-un chestionar specific. Boala este caracterizată prin durere cronică, persistentă, generalizată, cu puncte hipersensibile la presiune, însoțită de fatigabilitate, tulburări cronice de somn, de dispoziție și concentrare.
Manifestările de stres sunt frecvente, ceea ce a condus la o dilemă: fibromialgia este un răspuns la un stres emoțional sau este un sindrom somatic de sine stătător? Mulți cercetători consideră relevantă existența unei traume, unui abuz în istoricul îndepărtat al pacientei. Majoritatea modificărilor la nivelul neurotransmițătorilor și hormonilor sunt comune fibromialgiei și stresului.
O altă discuție se referă la relația fibromialgie – depresie. Există o condiționare reciprocă? Există o relație între fibromialgie – stres - depresie ? Oricare din aceste sindroame nu va conduce inevitabil spre depresie. Implicarea axului hipotalamo-pituitar este comună în toate cele trei situații. Din punct de vedere clinic, fibromialgia și depresia au în comun starea de veșnică oboseală, manifestările somatice, cognitive, tulburările cronice de somn, tulburările de memorie, lipsa interesului și apetitului.
Fără a mai fi considerată o afecțiune musculară, inflamatorie sau autoimună, actual fibromialgia este descrisă că fiind o amplificare a percepției durerii la nivel central. Reacția la stres este amplificată concomitent cu percepția exagerată a durerii.
În ciuda studiilor numeroase, avem în prezent doar un tratament simptomatic. Mijloacele farmacologice și nonfarmacologice se adresează durerii și hiperreactivitatii psiho-emoționale. Fiind o boală cronică, mijloacele nonfarmacologice au un rol important în influențarea stării psihosomatice. Conform ghidului EULAR din 2016 managementul fibromialgiei se axează inițial pe educație, suport, mijloace non farmacologice; în lipsa răspunsului, se adaugă medicație antialgică și psihotropă, tratamente complexe de recuperare. Terapiile cognitiv-comportamentale reușesc să amelioreze durerea și deficiențele fizice la 1/3 -1/2 din numărul pacienților. Este important suportul familial pe termen foarte lung, din acest motiv consilierea anturajului este obligatorie.
Un rol foarte important pe termen lung îl au exercițiile fizice, de tip aerob (mers, înot, bicicletă de cameră, Pilates), exercițiile rezistive adaptate la statusul funcțional și psiho-emoțional, practici de tip Yoga, Tai Chi, Qigong; mijloacele de relaxare generală și musculară: masaj, abordarea punctelor tender, diatermia, hidrotermoterapia, biofeedback, terapia în câmp magnetic, acupunctura.