Grigorios Triantafyllidis Dr.
Fotofobia (gr. Fos = lumină şi fobia = frică) reprezintă sensibilitatea exagerată a ochilor la lumină.
Poate fi o manifestare fiziologică atunci când ochiul este stimulat de un fascicul luminos puternic. În cele mai multe situaţii însă fotofobia reprezintă un simptom asociat unor multiple afecţiuni oculare. Este o manifestare care poate apărea atât la adulţi cât şi la copii.
În mod normal, fasciculul luminos străbate o serie de structuri oculare (denumite medii transparente) în calea lui către retină, locul unde se formează imaginea, care este preluată de structurile nervoase şi transmisă la creier. Prima structură atinsă de fasciculul luminos este corneea, o suprafaţă transparentă, bogat inervată şi deci foarte sensibilă la orice fel de stimul. Fotofobia este un simptom pregnant în leziunile corneene produse de corpi străini, arsuri, infecţii, inflamaţii (keratite). Printre cei predispuşi la aceste complicaţii sunt şi purtătorii de lentile de contact.
Din punct de vedere anatomic, în spatele corneei se găseşte irisul, un diafragm care reglează cantitatea de lumină ce pătrunde prin pupilă către celelalte structuri ale ochiului. Irisul are în componenţa sa fibre musculare, dar şi un pigment numit melanină, cel care dă culoare ochilor .Melanina absoarbe o parte a energiei luminoase proporţional cu cantitatea sa. Acest fapt explică sensibilitatea la lumină acuzată de persoanele cu ochi deschişi la culoare (verzi sau albaştri).
Următoarele structuri străbătute de fasciculul luminos sunt umorul apos, cristalinul şi umorul vitros. O serie de modificări produse la aceste niveluri se manifestă printre altele cu fotofobie. Investigaţiile efectuate de medicul oftalmolog (ecografie, tomografie oculară, examenul biomicroscopic, măsurarea tensiunii intraoculare etc. ) pot decela afecţiuni uneori grave ale acestor structuri: glaucom prin închiderea unghiului, uveită anterioară, keratoconjunctivită sicca, degenerescenţă maculară cu anomalii ale conurilor, nevrită optică.
La copii, fotofobia poate fi de multe ori asociată unei afecţiuni grave a ochiului – glaucomul congenital. Persoanele cu miopie acuză deseori o sensibilitate exagerată la lumină.
De asemenea, fotofobia poate însoţi şi afecţiuni neurologice, precum migrena, meningita, hemoragia subarahnoidiană sau subdurală, tumora de fosă posterioară, nevralgia de trigemen.
Deseori, fotofobia este provocată de tratamente topice (midriatice-atropina, colir cu antibiotic aminoglicozidic) sau generale administrate pentru diferite afecţiuni (digitala, tolbutamida, antipsihotice).
Este evident că intoleranţa crescută la lumină este o manifestare care trebuie investigată, deoarece poate ascunde chiar o boală oftalmologică gravă. Există însă situaţii când sensibilitatea crescută la lumină nu are o cauză patologică.
În ambele cazuri se recomandă:
- tratament local sau sistemic în funcţie de tipul afectării,
- purtarea ochelarilor de soare, lentile colorate sau heliomate-fotocromice (care se închid la culoare în funcţie de intensitatea luminii),
- aplicarea unui pansament steril,
- lentile de contact terapeutice sau chiar colorate.
