Ionuţ este un băieţel de opt ani, drăguţ, isteţ, rotund ca o minge, şi foarte nefericit, care a fost adus la cabinet, de mama lui, pentru că face pipi în pat, de mai bine de un an. Cum Enurezisul nocturn secundar (denumirea ştiinţifică a acestei probleme) are întotdeauna o cauză emoţională, am început să „sondez” în viaţa lui de zi cu zi, începând cu ce era mai evident (cu greutatea), care depăşea cu mult parametrii pentru vârstă şi înălţime. Am aflat astfel că s-a născut cu o greutate normală, că nu a avut probleme la naştere, că a fost alimentat natural şase luni, că apoi a trebuit să fie îngrijit de bunica, deoarece mama a trebuit să meargă la serviciu. Bunica, o femeie de cincizeci de ani, obeză, cu multe probleme de sănătate, datorate excesului ponderal, se plângea zilnic că nu mănâncă destul copilul, motiv pentru care se străduia să-l îmbie cu tot felul se „bunătăţi” de pe la vârsta de un an. Îi făcea tot felul de prăjiturele şi delicii alimentare, care mai de care mai bune şi mai tentante, alerga cu mâncarea după el prin toată casă, să mai ia „măcar o gură pentru mama, una pentru tata, alta pentru căţel sau pentru purcel”, până îl îndopa ca pe un sac fără fund, cât era ziua de mare.
Oricum bunica nu considera că mănâncă suficient şi o tot certa pe noră că nu insistă şi ea când este acasă, pentru a-l determina să înghită tot ce i se oferea. În plus, mama copilului nu era de acord nici să bea copilul câte un litru de lapte, dintre care o parte bună peste noapte, dar „ce ştie ea că doar nu a mai crescut alţi copii şi nu are experienţă”. Mama soacră crescuse în schimb trei copii, toţi obezi la momentul maturităţii. Disputele dintre mamă şi bunică au continuat multă vreme pe aceeaşi temă, până când mama a cedat şi s-a hotărât că va face ordine în familia ei atunci când vor reuşi să se mute la casa lor, unde vor face altfel de reguli. Din păcate mutarea mult aşteptată a întârziat să de producă, motiv pentru care, după opt ani, se înţeleg ca la început. În plus a început şi tatăl lui Ionuţ să se implice în conflict, să-i dea dreptate mamei lui că doar „mamele ştiu întotdeauna ce este mai bine pentru copiii lor”. Astfel, în casa lor conflictele au devenit un mod de viaţă, atmosfera este tot mai incendiară, nu exisă zi fără ceartă, subiectul principal de dispută este tot Ionuţ, care a trecut în clasa a doua şi tot face pipi în pat, a udat toate saltelele, îi trezeşte de două ori pe noapte să-l ducă la baie, dar el tot în pat face. Ionuţ, fiind acum destul de mare cât să înţeleagă că el este „mărul discordiei” în familia lui, a început de mult să mănânce cât îl ţinea burta doar să nu se mai certe mama şi bunica pe această temă. Devenea astfel din ce în ce mai gras şi mai trist, iar colegii de la şcoală au început să râdă de el, să-i pună tot felul de porecle, care mai de care mai sugestive pentru greutatea lui. De un an a mai apărut şi problema cu pipi care „ca norocul” este deocamdată un mare secret pentru toată lumea din afara familiei, dar „nu poţi şti când se află”. Când mama a vrut să vină la medic să rezolve problema copilului, bunica şi tatăl au sărit ca arşi spunând „să meargă ea la psihiatru, cum să ducă copilul la nebuni doar pentru că face pipi în pat, că o să crească şi o să-i treacă de la sine şi fără doctori, că doar asta nu este o boală”. De faptul că devenea tot mai gras au considerat că este un semn de sănătate şi bunăstare şi „aşa-i stă bine copilului să fie împlinit nu slab ca o aşchie; copiii slabi sunt lipsiţi de vlagă şi arată că nu sunt bine îngrijiţi, în plus aceştia dacă se îmbolnăvesc nu au de unde slăbi. De faptul că toţi colegii îl batjocoresc, au concluzionat că aceştia sunt prost crescuţi şi invidioşi, motiv pentru care o să-i schimbe şcoala pentru a-l scăpa de ei şi de doamna educatoare, care oricum şi ea îşi manifestase de curând îngrijorarea că Ionuţ devine din ce în ce mai trist şi mai introvertit, parcă nu mai e la fel de activ la ore şi devine pe zi ce trece mai izolat. Cum adică „să considere ea că are copilul o problemă, când el este cel mai iubit şi cel mai îngrijit dintre nepoţii Planetei, că doar ştie bunica ce a crescut”. Într-o zi mama a „răpit” nepotul perfect de la şcoală cu „complicitatea” doamnei învăţătoare şi l-a adus la cabinet, într-un mare secret, copilul fiind învăţat să nu sufle o vorbă despre incident. Am stabilit cu mama şi copilul să devenim o echipă şi să aplicăm un tratament pentru rezolvarea situaţiei şi în plus o cură de slăbire care să-l aducă pe Ionuţ la nişte dimensiuni rezonabile. Totul a decurs normal câteva luni, până a aflat bunica „secretul” şi a venit la cabinet cu „o falcă-n cer şi una-n pământ”, mi-a ţinut o predică despre cum se cresc copiii şi despre calităţile ei deosebite în creşterea şi educarea micuţului, despre lipsa de implicare a nurorii în viaţa acestuia, care nu ştie altceva decât să meargă la serviciu şi să vină acasă să fie nemulţumită de cum se ocupă de copil şi de soţ. Nu am reuşit nicicum să o conving de bunele noastre intenţii, în ce ce-l priveşte pe copil, şi am fost nevoită să o ameninţ că voi informa Protecţia Copilului dacă nu respectă conduita terapeutică pe care mama a considerat-o corectă şi necesară. Nora, psiholog de profesie, o persoană instruită şi cultă, a anticipat că lucrurile nu vor fi tocmai „roze” după căsătorie, dar nu s-a gândit chiar la excluderea ei din viaţa singurului copil.
Ce trebuie să reţinem:
Excesul ponderal tinde să intre, în ultimii ani, în rândul problemelor de sănătate publică, din ce în ce mai greu de controlat. Cea mai frecventă cauză, la copii, este considerată aportul alimentar exagerat.
Ideea că un copil gras este şi frumos ar trebui să dispară din mintea noastră deoarece grăsimea este foarte dăunătoare sănătăţii copiilor, expunându-i pe aceştia la tot felul de probleme de sănătate: diabet, deformări ale oaselor, imaturitate sexuală, hipertensiune arterială şi chiar la marginalizarea acestora.
În societatea noastră de consum tentaţiile sunt oricum prea mari şi abia putem să-i reţinem pe copii de la tot felul de „bunătăţi” pe care le văd la televizor, nu ne mai trebuie şi ideile fixe ale unor bunici exagerate care să-i îndoape peste limita bunului simţ alimentar.
Cei mai mulţi dintre copiii după care alergăm cu farfuria prin casă, mănâncă atât cât le trebuie, doar că noi adulţii ingerăm mult mai mult decât ne este necesar şi nu suntem conştienţi de exagerările noastre.
În cazul prezentat, mama este practic exclusă din educaţia copilului, doar pentru faptul că ea nu împărtăşeşte ideile fixe şi învechite ale soacrei, iar soţul ei nu este capabil să se impună în faţa unei mame dominatoare, care îi controlează încă viaţa şi impune regulile în familia lui, părând astfel incapabil să fie un exemplu de bărbăţie pentru fiul său.
Ionuţ a înţeles din toată povestea că el este vinovat de toate disputele din casă, că nu mănâncă suficient sau că nu se comportă cum trebuie, motiv pentru care a mâncat o perioadă bună de timp tot ce i-sa pus în farfurie, până a devenit obez, a încercat să fie tot mai „invizibil”, schimbându-şi total comportamentul. A devenit astfel introvertit, retras, ruşinos şi ca modalitate de conversie a propriei nemulţumiri a început să facă pipi în pat, evident fără să-şi dorească acest lucru.
De reţinut că grăsimea acumulată în copilărie este mult mai greu de îndepărtat mai târziu, iar copilul grăsuţ are toate şansele de a deveni un adult obez, cu multe probleme de sănătate.
Enurezisul nocturn trebuie privit cu responsabilitate de către părinţi deoarece poate ascunde unele probleme serioase de sănătate, care dacă sunt descoperite în timp util pot beneficia de tratament şi pot fi rezolvate înainte de a se agrava; în plus îl scutesc pe copil de chinul trezirii peste noapte de nenumărate ori, atitudine care îl face nefuncţional în ziua următoare şi îi poate afecta sănătatea pe termen lung.
