Ana-Maria a ajuns la controversata vârstă a adolescenţei şi nu prea ştie care este cărarea pe care ar trebui să o apuce, iar cârmaciul (tatăl ei) este mult mai dezorientat decât ea. A fost un copil supus, ascultător, harnic, cu rezultate bune la şcoală până a ajuns la liceu, unde a văzut că cei de vârsta ei au şi alte preocupări, că nu prea se potriveşte cu nici unul dintre colegi.
Tatăl ei, jandarm de meserie, a impus familiei tot felul de reguli „milităreşti”, astfel încât toată copilăria ei a fost ca o adevărată „instrucţie cu program prelungit”, mai ceva ca la cazarmă. Atât ea cât şi mama s-au supus fără să comenteze, au executat ordinele, au jucat ca pe sârmă, doar-doar l-ar vedea mulţumit măcar odată. Fratele mai mic a fost mult mai norocos deoarece soarta a făcut să se nască băiat, iar „bărbaţii” sunt cei care comandă în societate şi în familie aşa că nu va avea altă obligaţie decât să facă pe sergentul major. El are voie să iasă în oraş cu prietenii, să meargă la discotecă sau la club deşi nu are vârsta potrivită, poate să nu-şi facă patul sau să nu-şi spele farfuria că doar asta este muncă de femei, poate să lenevească dacă nu are chef să facă altceva.
De vreo doi ani mama a plecat să lucreze în străinătate deoarece a rămas fără serviciu, iar „capul” familiei câştigă puţin şi pe deasupra este mult prea ocupat să dea ordine, din acest motiv nu mai poate să-şi găsească o a doua slujbă. Nu am înţeles exact dacă nevoia de bani a fost atât de mare sau a vrut să „dezerteze din armată”, oricum greul a căzut tot pe umerii Anei, deşi mama plătea o persoană apropiată familiei să o ajute la treburile casei. În orice caz avea mult prea multe sarcini pentru o fată de 16 ani care trebuia să meargă şi la şcoală să şi înveţe să mai aibă grijă şi de fratele mai mic. Într-o seară a sunat-o un băiat care îi făcea curte de ceva vreme, iar tatăl a tras cu urechea la convorbire şi apoi i-a aplicat o bătaie zdravănă cu cureaua, deoarece „ea nu este de băieţi; singurii bărbaţi din viaţa ei trebuie să fie tatăl şi fratele până când va merge la facultate”. Aceasta se pare că a fost picătura ce a umplut paharul, deoarece după incident, a luat un pumn de somnifere şi apoi şi-a tăiat venele să fie sigură că din două metode măcar una dă rezultatul scontat. Am primit-o în gardă a doua zi, după ce şi-a petrecut noaptea la UPU, cu ambele antebraţe bandajate, cu hainele murdare de sânge, cu părul vâlvoi şi cu tot machiajul întins pe faţă de parcă era protagonista unui film de groază. Se sprijinea fără prea multă convingere de tatăl său, care îi ţinea o ”predică” de vreo câteva ore, deoarece neam de neamul lui nu ajunsese pe la psihiatrie şi că îl face de râs. Nu avea prea mare importanţă pentru el că fata trecuse pe lângă moarte la câţiva paşi, vinovat era tânărul care a sunat şi „cine ştie ce prostii i-a băgat în cap; o va duce oricum şi la ginecolog să vadă dacă nu a făcut sex”.
După câteva ore a ajuns la secţie şi diriginta care a aflat de la o prietenă despre incident şi mi-a spus că în ultimul an Anei i-au scăzut mult performanţele şcolare, şi-a modificat mult atât aspectul cât şi comportamentul, iar în ţinuta şi machiajul ei există prea mult negru. Chiulea destul de des de la ore şi devenise foarte irascibilă. Într-adevăr şi pe mine m-a impresionat contrastul dintre faţa ei albă şi abundenţa de dermatograf negru din jurul ochilor săi, dar felul cum avea părul m-a amuzat. Arăta ca un fuior de lână neagră proaspăt scărmănat şi fixat cu un tub de fixativ. Am aflat însă mai târziu că îşi tapa foarte mult părul pentru că era rar şi cu multe zone fără nici un fir, deoarece de câte ori era frustrată îşi tot smulgea câteva şuviţe să se calmeze şi cum era mai mereu tensionată ajunsese să aibă destul de puţin. Machiajul intens era o formă de a ieşi în evidenţă prin ceva deoarece nu poseda nici haine de firmă, nici telefon „de fiţe”, nu era vreo frumuseţe de remarcat şi nici o tupeistă care să „se bage în seamă”. Absenţele erau modul ei de a protestă faţă de profesorii prea duri şi faţă de faptul că tatăl nu o lăsa să meargă în oraş cu prietenii, aşa că oricum merge plecând de la şcoală. Auzind de grozăvia pe care a făcut-o, mama a venit acasă cât a putut de repede şi cum se apropia vacanţa a luat-o cu ea două luni să se mai liniştească. S-a întors destul de liniştită dar din păcate fericirea nu a ţinut prea mult. După ce mama a plecat din nou şi-a reluat viaţa stresantă si instrucţia obişnuită, şi după o altă bătaie a plecat de acasă la o mătuşă, care confirmă faptul că tatăl are o personalitate imposibil de suportat, pe termen lung şi că mama nu recunoaşte acest lucru de teamă. Cum o ameninţa că se va duce după ea şi o va aduce de păr până acasă, i-am dat numărul de telefon să sune la Protecţia Copilului dacă îl vede hotărât să-şi pună în practică ameninţările.
Ce trebuie să reţinem:
► Genul acesta de atitudine exagerat de restrictivă din partea părinţilor este principalul motiv pentru care copiii se hotărăsc să plece de acasă şi să ajungă pe străzi.
► Abuzul de orice fel asupra copiilor trebuie să fie combătut prin toate mijloacele posibile şi trebuie adus la cunoştinţa autorităţilor ori de câte ori este sesizat de fiecare dintre noi.
► Copiii nu sunt marionetele noastre, motiv pentru care nu trebuie să le impunem cu forţa conduite care nu se potrivesc cu personalitatea lor.
► Din păcate modelul parental al tatălui Anei este destul de frecvent întâlnit şi imposibil de corectat deoarece este vorba de tulburare de personalitate, care nu poate fi tratată sau corectată prin terapie comportamentală şi mai grav, el consideră că această atitudine este corectă şi este în favoarea fetei; el nu vrea ca aceasta să „apuce pe căi greşite” dar nu este conştient că o ajută să facă primii paşi spre acestea.
► Când ne comportăm diferit cu unul dintre copii, nu facem decât să-i ajutăm pe fraţi să se urască între ei şi să fie mereu într-o competiţie greşit înţeleasă.
► Sunt convinsă că Ana-Maria va pleca până la urmă de acasă cu primul bărbat care îi va promite o viaţă mai bună şi dacă nu va avea noroc va fi destul de nefericită.
► La şcoală când vedem că un copil îşi schimbă comportamentul pe termen lung este bine să facem cercetări pentru a vedea ce se întâmplă cu el, nu să-l etichetăm prea uşor ca fiind rebel; de cele mai multe ori atitudinea rebelă este un semnal de alarmă care ne poate scoate la iveală traume nebănuite. Să nu uităm că interdicţiile categorice pe care le impunem copiilor noştri vor deveni la fel de tentante ca şi „fructul oprit”, la care oricum vor ajunge total nepregătiţi.
laura birdeanu
Aceasta excroaca care se crede medic psihiatru a fost scoasa cu politia din spitalul judetean Tg-Jiu din lipsa de profesionalism. Acum si-a inchiriat un spatiu si practica ritualuri gen ''Mudava'' sau ''Bivolaru'' si face experiente pe bietii copii bolnavi de autism sau handicap mental pe care-i stoarce de bani fara a le da vreo speranta. Colegiul medicilor ar trebui sa se sesizeze si sa-i verifice anii de studii si diploma daca este reala. Aceasta persoana este foarte periculoasa pentru sanatatea copiilor deoarece face experiente cu tot felul de medicamente cu regim special. In copilarie probabil a dus lipsa de afectiune parinteasca iar acum are o mare frustrare si uraste copiii. Cei care lucreaza in subordinea sa o mai numesc si ''Hitler''. Rog control de la Colegiul medicilor si ANAF.
Aug. 16, 2016, 7:42 p.m.