Vitamina C este unul din micronutrienţii esenţiali pentru organismul uman, având rol antioxidant, intervenind în catalizarea reacţiilor chimice din organism.
Carenţa poate duce la scăderea rezistenţei imune a organismului. În trecut, absenţa Vitaminei C din alimentaţie favoriza apariţia unei îmbolnăviri severe cunoscută sub denumirea de scorbut (factori favorizanţi-condiţii precare de alimentaţie şi igienă-alimentaţia carenţată a marinarilor de pe vasele de cursă lungă sec XVI-XVII.)
Vitamina C aparţine vitaminelor hidrosolubile. Vitamina nu poate fi sintetizată de organismul uman, nu are valoare calorică şi este furnizată exclusiv prin alimentaţie.
Fructele, citricele (lămâia, portocala, grepfruit, pătrunjelul, agrişele) dar şi legumele (măcrişul, cartofii) sunt surse foarte bune de vitamina C. Lista de alimente bogate în vitamina C cuprinde şi: pepenele galben, ardeiul, căpşunile, coacăzele, zmeura, kiwi, etc.
Rol:
► Agent antioxidant, intervine în procesele regenerative ale organismului, favorizând refacerea structurii celulare
► Cofactor enzimatic, participă la sinteza dopaminei, adrenalinei şi noradrenalinei - neurotransmiţători din sistemul nervos
► Funcţii metabolice - vitamina C participă la producerea de colagen pentru ţesutul conjunctiv, asigurând o structură stabilă a sistemului osteo-articular (piele, dinţi, oase)
► Funcţionalitatea sistemului hematopoietic (refacerea celulelor sanguine)
Un aport insuficient de vitamina C duce la apariţia unei avitaminoze severe numită scorbut.
Scorbutul a fost denumită şi „boala marinarilor sau a călătorilor”, întrucât în secolele XV-XVII, marinarii care participau la călătorii îndelungate pe mare, nu aveau acces la hrana proaspătă şi mai ales la fructe, maladia făcând ravagii în rândul acestora. Există relatări din timpul călătoriilor lui Marco Polo, Cristofor Columb, Amerigo Vespucci, despre prezenţa acestei boli în rândul marinarilor de pe vasele care încercau să ajungă în Lumea Nouă.
Unul dintre primele tratamente empirice aplicate cu succes în cazul acestei afecţiuni, a fost introducerea de varză murată în alimentaţia marinarilor. Aportul de vitamina C, deşi provenienţa nu era din fructe proaspete, a dus la salvarea echipajelor în cazul acelor corăbii la care, în meniul marinarilor a fost introdus acest aliment.
Scorbutul este o boală rară în zilele noastre, cu o incidenţă crescută în ţările slab dezvoltate.
Tabloul clinic: paloare, apetit redus, sindrom inflamator nespecific (astenie, febră), sindrom articular (artralgii care pot evolua până la fenomene de pseudoparalizie), sindrom hemoragipar (hemoragii gingivale, tegumentare), infecţii recurente, greu vindecabile, parodontopatii (pierderi ale dinţilor), pierderi ale părului prin distrugerea foliculului pilos, distrugerea fanerelor (unghii), atrofie musculară, anemie .
Excesul de vitamina C/aportul de vitamina C care depăşeşte 2g-3 g/zi, poate duce la apariţia tulburărilor gastrointestinale: greaţă, vărsături, diaree, sindrom neurologic: agitaţie şi insomnie.
Toxicitatea vitaminei C este discutabilă, întrucât nu reprezintă un pericol sever, excesul de vitamina C fiind eliminat prin urină sau scaun (fecale).
Recomandare – supravegherea aportului în exces în cazul copiilor mici, la care efectele secundare pot fi notabile. Orice ingestie accidentală a unei cantităţi mari de medicament, impune prezentarea de urgenţă la o cameră de gardă a unui spital specializat în urgenţe toxicologice.
Dozele necesare zilnice de vitamina C încep de la 40-50 mg/zi la vârsta de sugar şi cresc până la 65-75 mg/zi la copii mari.
Dincolo de toate discuţiile pe marginea acestei vitamine, rămâne un excelent adjuvant în tratamentul virozelor şi al gripei, al stomatitelor, post-intervenţii în sfera stomatologică, inhibând prin schimbarea locală a ph-ului proliferarea florei microbiene patogene locale.
Aportul de vitamina C, prin efectul său antioxidant stimulează procesele de apărare imună ale organismului şi producţia de energie de care are nevoie organismul pentru a lupta cu primele semne de boală.
Este un excelent remediu în profilaxia antitumorală.
Acidifiază urina în infecţiile de tract urinar, fiind indicată în tratamentul infecţiilor urinare recurente, mai ales în combinaţie cu merişorul, începând cu vârsta de 6 luni şi până la vârsta de senior.
Notabile - antioxidant, antitumoral, dezinfectant, cicatrizant, antiviral, stimularea imunităţii nespecifice.
