None

Sunt medicii în topul profesiilor respectate de oameni?

În luna martie a acestui an a fost dată în folosinţă o nouă maternitate, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență “Sfântul Pantelimon”, investiție de aproximativ 12 milioane de lei din împrumutul Ministerului Sănătății de la Banca Mondială. Alte 14 maternităţi au fost modernizate în ultimii ani. 
 
Primim frecvent ştiri despre spitale reabilitate şi dotate cu aparatură modernă. Lucru îmbucurător, dar, de ce nu ni se spune nimic despre situaţia medicilor şi asistenţilor medicali, a căror formă de a-şi exprima nemulţumirea, an de an, este plecarea din ţară. Politicienii şi administratorii sectorului public de sănătate sunt preocupaţi mai mult cu renovarea şi dotarea unităţilor sanitare decât cu retenţia personalului calificat. Aceste spitale gândite să fie citadele ale medicinii, vor ajunge în curând pustii. Un spital fără medici este ca un corp fără suflare. Avem deja oraşe în care există unităţi medicale fără medic anestezist, chirurg sau obstetrician. Inventarierea unităţilor din sistemul public de sănătate arată mari lacune în ocuparea cu personal specializat a secţiilor şi cabinetelor. Cei mai buni medici pleacă, pe toate palierele, atât cei deja formaţi profesional, spre apogeul carierei cât şi rezidenţii care găsesc în străinătate un loc mai bun de formare profesională.
 
Se consacră o tot mai mare insatisfacţie cronică şi generală în rândul medicilor, pe care decidenţii o tratează cu prea mare uşurinţă şi chiar cinism, prin creşteri salariale ridicole. Nu doar lipsa mijloacelor materiale îi determină pe cei mai mulţi să se gândească la a-şi clădi o carieră profesională în afara țării, dar şi lipsa de respect pentru profesia de medic, din partea autorităţilor şi a opiniei publice. La noi, nu profesiile de medic şi de educator sunt în topul respectului şi încrederii din partea oamenilor, ci biserica şi armata. 

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha