Campania „Vrem să trăim!” aduce în atenţia autorităţilor problematica accesului la tratament al pacienţilor care trăiesc cu HIV şi solicită măsuri imediate în direcţia prevenirii întreruperilor de tratament. Accesul pacienţilor seropozitivi la tratament este o condiţie pentru supravieţuire a acestora. Pacienţii seropozitivi care nu primesc tratament se simt ca şi condamnaţi la moarte.
În 2014 s-au înregistrat foarte multe întreruperi ale accesului la tratament pentru persoanele infectate cu HIV. La fel, anul 2015 a început cu probleme în câteva judeţe în ceea ce priveşte disponibilitatea tratamentului. UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA) solicită un buget clar pentru programul de tratament al infecţiei cu HIV, alocarea din timp a fondurilor, o procedură de achiziţie centralizată şi eficientă a medicamentelor, un control al aprovizionării cu medicamentele necesare la nivelul producătorilor şi al distribuitorilor, precum şi măsuri ferme împotriva tuturor celor care pun în pericol viaţa pacienţilor prin blocarea accesului la medicamente.
Responsabilitatea trebuie să fie atât la nivel central cât şi local, se cere o altă atitudine faţă de situaţia pacienţilor care trăiesc cu HIV. E nevoie de o atitudine preventivă, de măsuri luate din timp în direcţia asigurării bugetului pentru tratament, a realizării la timp a achiziţiilor de medicamente, a aprovizionării cu medicamente de la distribuitori, a prevenirii exportului paralel al medicamentelor necesare pacienţilor din Romania, etc. „Am obosit să luptăm pentru a rezolva probleme vechi deja, este timpul ca programul de tratament să funcţioneze din nou la toate nivelele. Nu vrem să cautăm vinovaţi, vrem să construim şi să aplicăm soluţii funcţionale pentru ca viaţa pacienţilor seropozitivi să fie protejată, să li se ofere siguranţă în loc de stres, să li se ofere suport în loc de drumuri nenumărate pentru tratament” a declarat Iulian Petre, director executiv UNOPA.
Campania are o componenţă online în jurul unui film creat special în acest sens, precum şi o serie de dezbateri şi acţiuni menite să sprijine autorităţile să identifice şi să implementeze soluţii pentru a asigura accesul pacienţilor la tratamentul necesar.