Imunitatea copiilor este una dintre principalele preocupări ale părinţilor încă de la naşterea copiilor.
Sistemul imunitar al copiilor nu este complet maturizat. Cu privire la afecţiunile respiratorii la copii, trebuie avut în vedere şi contactul dintre aceştia - ei nu ştiu să se protejeze de factori externi (de ex. strănutul altui copil).
Dieta este o componentă importantă în creşterea şi dezvoltarea sistemului imunitar al copiilor. În acest sens, o categorie de alimente benefice sunt cele care au în conţinut prebiotice, cum sunt lactatele, dar şi roşiile, ceapa, sparanghelul, usturoiul şi anghinarea, care contribuie la creşterea capacităţii naturale de autoapărare a organismului copiilor.
Lupta împotriva virusurilor, bacteriilor sau a altor tipuri de germeni cauzatori de boli nu se sfârşeşte niciodată. Indiferent de anotimp, sistemul imunitar al copilului are nevoie de aliaţi nutriţionali puternici, pregătiţi să facă faţă cu succes agresorilor care atentează la sănătatea lui. Practicarea unui sport de echipă, care se desfăşoară în aer liber, astfel încât copilul să ia contact cu razele soarelui şi să inspire aer curat, este benefică pentru creşterea imunităţii, deoarece activitatea fizică stimulează circulaţia sanguină, şi implicit celulele sistemului imunitar.
Din dorinţa de a-şi proteja copilul parinţii igienizează excesiv obiectele sau zonele cu care poate lua contact copilul, ingnorând că sistemul imunitar al celor mici trebuie să lupte şi să îşi creeze proprii anticorpi la milioane de microbi cu care copilul intră în contact.
Nu în ultimul rând, un mediu familial plin de linişte, dragoste, înţelegere contribuie la sănătatea copilului. Sistemul imunitar este întărit de sentimentele pozitive, de mulţumire, bucurie, fericire ale copilului.
Sistemul imunitar al copilului se maturizează în jurul vârstei de 11-12 ani. Până la această vârstă, amigdalele şi timusul ("glanda copilăriei", care involuează după 14 ani) reprezintă adevărate şcoli pentru imunitate. Aceste organe limfoide „instruiesc” alte componente ale sistemului imunitar cu memorie, adică atunci când organismul întâlneşte un agent patogen (virus, bacterie), acesta luptă împotriva lui şi în urma acestei „confruntări” îşi dezvoltă anticorpi. Anumite categorii de anticorpi rămân în organism toată viaţa, iar la următoarea „confruntare”cu un agent patogen sistemul imunitar îl recu¬noaşte, şi îl învinge cu uşurinţă. De aceea se spune că răcelile din copilărie ajută la formarea imunităţii, ele perfecţionează sistemul imunitar, astfel încât la vârsta adultă ajungem să răcim o dată sau de două ori pe an sau chiar mai rar. Tot memoria sistemului imunitar ne ajută să facem doar o singură dată bolile copilăriei (varicelă, rujeolă, oreion, rubeolă).
Pentru întărirea capacităţii naturale de autoapărare a organismului copiilor, specialiştii laboratoarelor Star Internaţional Med au creat remediul natural, Happy Kid sirop, marca Ayurmed. După caz, se poate asocia cu Coughend sirop şi/sau Worm End sirop, marca Ayurmed.