Gheorghe Prof. Dr. Liana
În România este mare prevalenţa ambelor forme de hepatite, C şi B. Trebuie privit cu câteva decenii în urmă, în anii 80, când mare parte din populaţia României a fost infectată nozocromial, practic prin proceduri medicale nesigure. În spitale se practicau injecţiile repetate făcute cu material medical reutilizabil, mulţi apelau la vaccinuri multidoză sau au suportat diferite intervenţii chirurgicale în regim de urgenţă. Datorită răspândirii infecţiei nosocromiale în sistemul de sănătate, acum plătim peste 20-30 de ani tributul acelor vremuri întunecate.
Dispunem de rezultatele unui mare studiu populaţional pe un eşantion de circa 20.000 de subiecţi, aleşi aleator. Am pus astfel România pe harta Europei şi am demonstrat că avem prevalenta cea mai mare din UE: 3,2% pentru hepatită C, 4,4% pentru hepatita B şi 25% din cei infectaţi cu B sunt coinfectaţi cu agent Delta ceea ce dă o turnură şi mai severă hepatitei, cirozei, bolii cronice de ficat. E drept că aceste “epidemii” de hepatite virale C, B, B+D sunt cumva “silenţioase”, pentru că foarte mulţi pacienţi nu-şi dau seama că au această boală, nu li se recomandă o testare, chiar dacă au avut factori de risc, precum transfuzii, injecţii, etc. în antecedente.
Este o “epidemie silențioasă” şi pentru că nu se face atâta zgomot şi nu există interes public în cazul hepatitelor, cum se face în cazul infecţiei cu HIV sau afecţiunilor oncologice, asta neînsemnând că nu sunt boli severe cu consecinţe grave şi că nu se poate ajunge tot acolo. Ce ar trebui să facă pacienţii şi aici un rol mare ar trebui să-l aibă media, pentru a ne ajuta să promovăm aceste idei. Pacienţii este bine să-şi amintească dacă au avut în antecendente vreo intervenţie chirurgicală, drumuri dese la stomatolog, transfuzii, injecţii cu imunoglobuline etc. sau alte tratamente medicale în anii 80-90. Toţi aceşti oameni ar trebui să-şi facă măcar o dată în viaţa testele pentru hepatitele virale B,C, D. Testele acestea nu sunt scumpe, deşi nu sunt rambursate, nu sunt cuprinse în pachetul de bază, medicii de familie şi specialişti le pot însă recomanda, se pot face în spitalele de stat măcar o dată în viaţă pentru a afla dacă eşti infectat. De aici drumul nu ar fi foarte complicat. E greu însă să îi extragi pe aceşti oameni din “epidemia silenţioasă”pentru că oamenii nu ştiu, nu sunt informaţi sau nu se mediatizează problema. Dar odată în viaţă făcute aceste teste, extrag pacienţii infectaţi viral din populaţie, şi, cu ajutorul medicului de familie, accesul pacientului la specialist nu e greu în România, faţă de alte ţări cu sisteme medicale dezvoltate din Europa. Ajungând la specialist, se poate face profilul infecţiei lor, se caracterizează infecţia şi se recomandă purtătorului tratament sau urmărire.
