Asist. univ. Dr. Alice Nicoleta Azoicăi
S- a afirmat inițial că există o receptivitate scăzută a infecției SARS-CoV-2 la copii care au o evoluție, în general, mai blândă decât boala adultului, cazurile grave fiind rare și, de obicei, grevate pe o patologie cronică subiacentă (afecțiuni cronice pulmonare-fibroza chistică, tuberculoza, malformații pulmonare, dischinezia ciliară, malformații cardiovasculare, sindroame plurimal formative, boli oncologice și renale). La copii, ca și la adulţi, din punct de vedere clinic predomină febra și sindromul respirator, însă cu valori mai scăzute decât în cazul adulților infectați.
Fenomenul ar putea fi explicat prin mai multe mecanisme. Unul ar fi acțiunea răspunsului imun înnăscut, prima linie de apărare împotriva agenţilor patogeni, care tinde să fie mai activ la copil. Paradoxal, o altă explicaţie ar putea fi imaturitatea sistemului imunitar al copiilor care, probabil, nu este capabil să susțină furtuna de citokine similară cu cea obiectivată la populația adultă.
Relația dintre vârstă, încărcătura virală și transmiterea pe întregul spectru de simptome al SARS-CoV-2 este acum în focusul studiilor de specialitate și din perspectiva faptului că există limite logistice și de abordare în ceea ce privește testarea majorității școlarilor, cunoscută fiind transmiterea comunitară a virusului SARS-CoV-2. De asemenea, lipsește informația epidemiologică privind factorii care influențează transmisibilitatea noilor variante SARS-CoV-2 la copii si adolescenți. Din testele efectuate la nivel pediatric (exudat nazal și nazofaringian) s-a remarcat o încărcătură virală importantă în primele 5 zile de evoluție a simptomelor, ceea ce echivalează cu o transmitere importantă la nivel comunitar. Aceleași date privind sursa și modurile de transmitere sunt enunțate de ultimele studii privind varianta Omicron, mult mai contagioasă decât tulpinile anterioare.
Perioada de incubație la copii este între 2 și 10 zile, simptomele clinice fiind nespecifice: febră, tuse, disfagie, strănut, mialgie, relativ mai rar obiectivate fiind diareea, slăbiciunea, rinoreea și dispepsia, tahicardie, tahipnee, scăderea saturației de O2 fiind rar observată. De la formele simple, necomplicate, la formele severe, care necesită asistență medicală intraspitalicească, uneori în secția ATI, există un polimorfism clinic nemaiîntâlnit până acum într-o infecție virală. Sunt citate cazuri cu debut acut neurologic (convulsii, comă), cutanat (erupții în context febril), gastrointestinale, respiratorii, care pot evolua spre inflamație sistemică.
Factorii de risc pentru evoluția nefavorabilă includ comorbidități preexistente (boli pulmonare cronice, malformaţii cardiace congenitale, boala renală cronică, oncopatii), imunodeficienţa primară sau secundară, co-infecţiile virale și/sau bacteriene (virus respirator sinciţial, adenovirus, Stapylococcus aureus, infecții nosocomiale la cazurile spitalizate).
Semnele de avertizare privind prognosticul evolutiv nefavorabil includ: tahipneea, detresa respiratorie cu scăderea saturației în aerul atmosferic sub 92%, cianoza, uscăciunea mucoasei bucale, semnele de deshidratare-pliu cutanat persistent, absența lacrimilor, febră mai mare de 40°C sau febră persistentă înaltă timp de 3-5 zile.
Forma extrem de gravă se definește prin dezvoltarea insuficienţei respiratorii, a sindromului de detresă respiratorie, semne de șoc septic, semne de insuficienţă multiorganică (encefalopatie, insuficienţă renală, cardiovasculară, sindrom CID).
Considerații evolutive la nou-născuți și în sarcină
Transmiterea intrauterină a infecţiei creează controverse în studiile de specialitate, nefiind dovedită sau infirmată în mod categoric. Nou-născuții pot fi afectați de infecția COVID-19 perinatal sau postnatal, cu consecințe grave uneori, chiar soldate cu deces. Infecția cu SARS-CoV-2 poate fi severă în timpul sarcinii și este asociată cu risc crescut de naștere prematură, adesea fiind complicată de alte incidente specifice-hipoxia sau preeclampsia. ARN-ul SARS-CoV-2 se găsește rar în laptele matern; cu toate acestea, anticorpii anti-SARS-CoV-2 sunt detectabili în laptele matern la 83% dintre mamele pozitive COVID-19, prin urmare, alăptarea este încurajată. Contactul cu mama infectată crește riscul de apariție tardivă a infecției cu SARS-CoV-2 (vârsta >72 h), probabil prin transmitere respiratorie, deoarece alăptarea nu este un factor de risc dovedit.
Boala severă și COVID-19 prelungit (long-COVID) la copii
Copiii și adolescenții pot prezenta simptome clinice prelungite (cunoscute ca ,,stare post- COVID,, sau sechele ale infecției cu SARS-CoV-2); frecvența și caracteristicile acestor afecțiuni sunt încă sub ancheta studiilor clinice. Simptomele persistente post-COVID constau într-un amplu spectru de manifestări în cadrul populației pediatrice, cu simptome persistente, eterogene și recurente, cu o durată de peste patru săptămâni de la data confirmării infecției cu SARS-CoV-2. 10 simptome au fost cele mai frecvente în spectrul bolii ușoare post-COVID: dificultăți cognitive, cefalee, oboseală, febră, mialgie, tuse, dispnee, dureri abdominale, diaree și anosmie/simț alterat al mirosului. Alte semne și simptome declarate de pacienți sau obiectivate la aceștia au fost: pierderea poftei de mâncare, greață, vărsături, constipație, probleme la înghițire, dureri articulare, dureri în piept, congestie nazală, oboseală/slăbiciune, frisoane, palpitații, otalgie/acufene, parestezii, hipersomnie, apatie, depresie, tristețe, modificări ale dispoziției, anxietate, erupții cutanate de tip vezicule/peeling al pielii, voce răgușită, probleme de comunicare, vedere încețoșată, căderea părului.
Deasemenea, semne și simptome severe într-un procent semnificativ al pacienților pediatrici post-infecție COVID-19, care pot mima sindromul șocului toxic sau un complex de semne similare bolii Kawasaki. Majoritatea copiilor care prezintă astfel de manifestări necesită spitalizare de lungă durată, tratament specific, uneori supraveghere și suport cardiovascular și respirator în secțiile ATI.
