(n. 25 noiembrie 1863, Bucureşti – d. 14 ianuarie 1934, Bucureşti)
A fost un medic şi microbiolog român, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală. A fost profesor universitar şi membru al Academiei Române.
Ion Cantacuzino urmează studiile liceale şi cele superioare (filosofie,ştiinţe naturale şi medicină, 1882 - 1894) la Paris. În 1895 obţine titlul de Doctor în Medicină cu teza (în limba română: "Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism"). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.
Întors în ţară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1901) şi Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). Vocaţia sa de fondator şi organizator a fost demonstrată prin înfiinţarea unor instituţii ca "Institutul de Seruri şi Vaccinuri" (1921), care astăzi îi poartă numele, aLlaboratorului de "Medicină Experimentală" (1901) din cadrul Facultăţii de Medicină, precum şi a unor reviste de specialitate.
Ion Cantacuzino a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric şi vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei şi febrei tifoide, etiologia şi patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele şi funcţiile fagocitare în regnul animal şi despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino", metodă folosită şi astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a introdus în1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cu virulenţă atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuţilor împotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic şi holerei în timpul primului război mondial şi în campania antimalarică.
Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Naţiunilor, al societăţilor de Biologie, de Patologie Exotică şi al Academiei de Ştiinţe din Paris. Numeroase universităţi i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930),Atena (1932) şi Bordeaux (1934).
Banca Naţională a României a pus în circulaţie, la 25 noiembrie 2013, în atenţia colecţionarilor, un set de două monede de argint, pentru sărbătorirea a 150 de ani de la naşterea savanţilor Ion Cantacuzino şi Gheorghe Marinescu. Fiecare monedă are valoarea nominală de 10 lei.
