(n. 17 iulie 1867, Craiova - d. 3 martie 1939, Bucureşti)
Savant de mare productivitate ştiinţifică, este autorul a numeroase monografii de specialitate.
Medicul Dimitrie Gerota
Cunoscut pentru:
1. Este unul din ctitorii medicinii româneşti împreună cu Carol Davila.
2. A descris pentru prima dată fascia perirenală: Fascia Gerota.
3. Metoda Gerota (tehnică de injectare a vaselor limfatice).
4. Este primul radiolog român.
Dimitrie Gerota a fost un medic român, radiolog şi urolog, membru corespondent al Academiei Române.
A fost căsătorit cu Maria Draghiescu, fiica altui medic român care, alături de Carol Davilla, a fost unul din ctitorii medicinii româneşti.
Cariera
Dimitrie Gerota este admis la Facultatea de Medicină din Bucureşti (în 1886) pe care o termina în 1892. Timp de 4 ani şi-a continuat studiile la Paris. Întors în ţară, a început să practice medicina, în paralel fiind şi cadru didactic. Începând cu octombrie 1897, predă anatomia la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, unde îl are, ca student, pe Constantin Brâncuşi. „Jupuitul”, una din lucrările lui Brâncuşi, a fost rodul învăţăturilor lui Gerota, care va păstra un exemplar până la sfârşitul vieţii. Profesorul Gerota îl va ajuta pe Brâncuşi să plece la Paris şi-i va asigura chiar un venit lunar.
Brancusi comenta despre mentorul său: „Seriozitatea şi punctualitatea cu care îşi îndeplinea sarcinile didactice, bogăţia documentării iconografice, expunerile sale clare şi deloc pedante, însoţite întotdeauna de desene făcute cu mâna lui pe tablă, cu cretă colorată, lucru care fermeca pe student care era tentat să copieze pe caiet, desenând în acelaşi timp cu profesorul, deşi nu i se cerea”
Dimitrie Gerota a efectuat cercetări privitoare la anatomia şi fiziologia vezicii urinare şi a apendicelui, a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept „metoda Gerota”. De numele său se leagă şi primele radiografii din România, fiind considerat cel dintâi radiolog român. A înfiinţat, în 1907, la Bucureşti, un spital — Sanatoriul Dr. Gerota — precum şi un muzeu de mulaje anatomo–chirurgicale lucrate în întregime de el. A descris pentru prima dată fascia perirenală (o componentă anatomică a zonei din vecinătatea rinichiului), care îi poartă numele.
Comentarii