Keratoconusul este o boală oftalmologică gravă, care netratată poate duce la pierderea vederii. Tratamentul trebuie început cât mai repede de la debutul bolii, fiind foarte important ca boala să fie descoperită la timp.
Este o afecțiune cronică, degenerativă, non-inflamatorie, caracterizată prin deformarea și subțierea progresivă a suprafeței corneene, aceasta protruzionând într-o anumită zonă sub forma unui con. Pe măsură ce corneea se deformează, se pierde acuitatea vizuală, fără ca aceasta să poată fi recuperată ulterior.
Factorii ce favorizează declanșarea bolii sunt: frecatul ochilor, purtarea îndelungată a lentilelor de contact (peste 10 ani, mai mult de 10 ore pe zi), expunerea la razele ultraviolete, diverse atopii.
Cauzele keratoconsului sunt: factorii genetici (există defecte calitative la nivelul fibrelor de colagen din alcătuirea corneei, care o fac susceptibilă la subțiere și deformare), factorii de mediu (radiațiile UV), factori endocrini (se asociază uneori cu disfuncțiile glandei tiroide), factori imunologici (ca și majoritatea bolilor autoimune, keratoconusul asociază un dezechilibru între moleculele proinflamatorii și cele antiinflamatorii de la nivelul corneei).
Boala apare în adolescență, între 16 și 21 de ani, dar nu este exclus nici să apară mai târziu în viață, și evoluează până pe la 35-40 de ani.
Principalul simptom este vederea în ceață, atât la distanță, cât și la aproape, determinată de dioptrii cilindrice, însoțite de forma neregulată a corneei (sub formă de con), care apar indiferent dacă pacientul a avut sau nu înainte ochelari. Alte simptome pot fi prurit (mâncărimi) asociat sau nu cu alergii cu implicare oculară, micșorarea fantei palpebrale (mijirea ochilor pentru a clarifica imaginea), fotofobia și halourile (de regulă pe timpul nopții). Pe măsură ce suprafața corneei devine mai neregulată, apar manifestări tipice pentru keratoconus precum imaginile fantomă, diplopia monoculară (vederea dublă care persistă la acoperirea celuilalt ochi), ca și deformarea imaginii sau perceperea unor imagini multiple ale aceluiași obiect.
Este foarte important ca boala să fie descoperită și stopată la timp. Crosslinking-ul transepitelial reprezintă, la ora actuală, singura intervenție minim invazivă, nedureroasă, menită să stabilizeze corneea și să oprească evoluția bolii. Recomandăm efectuarea acestei intervenții în momentul în care s-a pus diagnosticul de keratoconus, deoarece evitam astfel o viitoare deteriorare a vederii, crosslinking-ul nefiind o intervenție care să restabilească și acuitatea vizuală. De asemenea, șansele de stopare a bolii prin crosslinking sunt mult mai mari atunci când tratamentul se aplică în primele stadii ale bolii. Tratamentul se desfășoară în sala de operații, în condiții sterile, cu anestezie locală, durează 15 minute pe ochi, nu necesită internare, pansarea ochiului sau tratament cu antibiotic postoperator.
În anumite situații în care acuitatea vizuală nu mai poate fi îmbunătățită cu lentile de contact rigide și/sau acestea nu mai sunt bine tolerate, există opțiunea implantării în interiorul corneei de segmente semicirculare, numite și inele intracorneene. După intervenție, pacientul va continua să poarte ochelari sau lentile de contact.
Keratoconusul este o afecțiune care presupune o urmărire îndelungată (de obicei, pe parcursul câtorva ani) până se confirmă stabilizarea bolii, de aceea, pacientul trebuie să respecte indicațiile medicului, să se prezinte la controalele programate și să efectueze investigațiile recomandate.
None