Mihnea Ilie Vulpe
Majoritatea leziunilor întâlnite la nivelul pleoapelor nu pun în pericol vederea, însă ele trebuie examinate de către medicul oftalmolog pentru a se asigura că nu sunt leziuni cu potențial cancerigen. Tratamentul corect al leziunilor palpebrale se bazează pe stabilirea unui diagnostic precis, pentru că unele leziuni pot răspunde la aplicarea de comprese calde și antibiotice, în timp ce altele vor necesita excizie chirurgicală.
Semnele și simptomele unei leziuni palpebrale
Leziunile apărute la nivelul pleoapelor pot fi împărțite în leziuni benigne, respectiv maligne. Cele benigne pot fi pigmentate sau colorate și adesea nu provoacă durere sau discomfort local, cu excepția cazurilor când sunt traumatizate, caz în care pot sângera și pot deveni dureroase. Leziunile maligne de la nivelul pleoapelor pot fi de culoare maro sau negre, pot să devină ulcerate, pot avea margini neregulate, pot sângera și pot crește în dimensiune.
Cum se pune diagnosticul ?
Un consult oftalmologic amănunțit furnizează informațiile necesare pentru stabilirea diagnosticului în cadrul afecțiunilor palpebrale. Se stabilesc: debutul simptomelor, modificările survenite de-a lungul timpului, existența recurenței, istoricul de afecțiuni cutanate.
Principalele leziuni benigne întâlnite la nivelul pleoapelor
- Chalazion - reprezintă o leziune inflamatorie sterilă cronică, ce apare prin blocarea eliminării conținutului glandelor meibomiene. Glandele meibomiene sunt glande uleioase, localizate de-a lungul marginii pleoapelor unde se găsesc genele, fiind responsabile de formarea stratului lipidic al filmului lacrimal.
- Papilom - reprezintă o formațiune epitelială frecvent întâlnită, ce apare prin proliferarea epidermului și poate avea o bază mică sau mare de implantare.
- Hidrocistom - reprezintă un chist transparent localizat aproape de marginea pleoapei, ce rezultă prin blocarea glandelor sudoripare ale pleoapelor.
- Nev melanocitar - reprezintă o mică leziune care apare prin proliferarea locală a unor celule numite melanocite și poate avea aspect plat sau elevat.
- Xantelasmă - reprezintă o leziune cu aspect gălbui, ce apare mai frecvent în zona internă a pleoapelor, prin acumularea de lipide.
- Keratoză seboreică - reprezintă cea mai frecventă leziune benignă ce afectează pacienții vârstnici, având aspect de leziune pigmentată, cerată, bine delimitată.
- Chist sebaceu - apare prin blocarea glandelor sebacee de la nivelul pleoapelor și are culoare gălbuie.
- Keratoza actinică - reprezintă o leziune cu aspect plat, albicios, solzos. Apare în zonele expuse la soare și poate fi un precursor al unei leziuni maligne.
- Moluscum contagiosum - reprezintă o leziune cauzată de virusul cu același nume, ce se prezintă sub formă de mici excrescențe de culoare alb/roz cu o zonă centrală ombilicată.
Principalele leziuni maligne întâlnite la nivelul pleoapelor
- Carcinom bazocelular - reprezintă cea mai frecventă leziune malignă care apare la nivelul pleoapelor. Se prezintă sub forma unui nodul ferm, cu aspect perlat și apare de obicei la nivelul pleoapei inferioare. Pe măsură ce formațiunea crește, poate apărea o zonă de necroză tumorală care se transformă într-o zonă ulcerată. Carcinomul bazocelular se poate răspândi în alte zone din apropierea tumorii și de obicei nu metastazează.
- Carcinom spinocelular - este mai rar întâlnit, dar mult mai agresiv față de carcinomul bazocelular și metastazează către ganglionii limfatici regionali în aproximativ 20% din cazuri. Are predilecție pentru pleoapa inferioară și marginea pleoapei.
- Carcinom sebaceu - își are originea la nivelul glandelor meibomiene, iar din punct de vedere clinic are culoare gălbuie. Poate mima blefaroconjunctivita, chalazionul cronic, carcinomul bazocelular sau spinocelular și are capacitatea de a metastaza.
- Melanom - reprezintă o leziune pigmentată, în mod tipic prezentându-se sub forma unui nodul albastru-negru, înconjurat de piele normală, este agresiv și metastazează către plămâni și ficat.
Concluzie
Orice leziune apărută la nivelul pleoapelor trebuie examinată cu atenție de către medicul oftalmolog pentru a se pune un diagnostic de certitudine și pentru a se stabili conduita terapeutică. Atunci când diagnosticul nu poate fi stabilit clinic, se recomandă efectuarea unei biopsii.
