41
None

„Neurologia este în general o specialitate dificilă, oriunde ai practica-o, întrucât sistemul nervos este cea mai complicată structură biologică pe care o cunoaștem”

Interviu realizat cu Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu, fost Președinte al Societății Române de Neurologie

În zilele noastre, crește nivelul de stress zilnic, de frustrare și îngrijorare, modul de viață este tot mai dezordonat. La ce tulburări neurologice pot duce toate acestea ?

Societatea în care trăim s-a transformat radical într-un timp foarte scurt. Tehnologizarea, modificarea relațiilor interumane, ritmul de viață, cantitatea informațiilor și modul în care ne parvin s-au modificat, și asta duce inevitabil la o activare diferită a sistemului de rețele neuronale în creierele noastre. Orice adaptare implică stres, unii dintre noi se adaptează mai ușor, alții mai greu, aceștia din urmă suferind un stres cronic, care sigur este dăunător stării de sănătate. Stresul este un factor precipitant pentru toate afecțiunile, nu numai pentru cele neurologice. Pe fondul unor factori predispozanți (genetici, de mediu și stil de viață) , stresul poate face ca anumite boli, inclusiv neurologice, să debuteze mai devreme sau să fie mai greu de controlat. Spre exemplu, un pacient cu stres cronic poate dezvolta obezitate, hipertensiune arterială, diabet zaharat chiar cât este încă relativ tânăr. Acești factori de risc, foarte frecvenți, duc la evenimente grave vasculare, de tipul accidentului vascular cerebral sau infarctului de miocard. Acesta este doar un exemplu frecvent, însă sunt nenumărate altele.

Care sunt provocările la care trebuie să facă față un medic neurolog la noi în țară?

Neurologia este în general o specialitate dificilă, oriunde ai practica-o, întrucât sistemul nervos este cea mai complicată structură biologică pe care o cunoaștem. Sunt multe boli grave, cu invaliditate, decese numeroase, medicii suferă adesea de burnout (sindrom de epuizare). În țară situațiile sunt foarte diverse din punctul de vedere al condițiilor de muncă și a posibilităților de diagnostic și tratament. De asemenea, sunt zone cu mulți neurologi (cum sunt centrele universitare) și zone cu foarte puțini, ceea ce duce la eforturi diferite. Însă și viața unui neurolog care lucrează într-un spital de urgență este foarte dificilă, ar trebui să putem avea mai mulți neurologi în spitalele mari, care sunt supraaglomerate cu urgențe neurologice majore.

Despre Neurooncologie se vorbește foarte puțin. De ce?

Neurooncologia este un domeniu plurivalent, care necesită cunoștințe speciale în mai multe domenii – oncologie, neurologie, medicină internă, chirurgie, îngrijiri paleative și altele și implică întotdeauna o echipă medicală care să colaboreze în interesul pacientului. Pacienții cu boli maligne pot dezvolta o pleiadă de complicații neurologice, de la neuropatii periferice la encefalite autoimune. Acestea se pot manifesta chiar înainte de simptomele generate de tumora malignă primară – de aceea diagnosticul lor are un grad înalt de complexitate. Metastazele la nivelul sistemului nervos central complică extrem cancerul și pot reprezenta cauza principală de invaliditate sau cauza decesului pacientului. În plus, medicația oncologică este de obicei neurotoxică, ceea ce reprezintă un alt motiv pentru ca orice echipă oncologică să aibă în componență un medic neurolog.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha