În viața unei persoanei care a suferit un accident vascular cerebral (AVC) se produc schimbări majore, manifestate pe toate planurile: somatic, cognitiv-afectiv, imagine de sine, relaţional-familial şi socio-profesional.
Consilierea psihologică joacă un rol esenţial în evoluţia post-AVC, având obiective diferite în funcţie de caracterul manifestărilor clinice reversibile spontan sau asistat/ ireversibile, dar și în funcție de vârsta pacienților.
Reabilitarea după un accident vascular cerebral nu presupune doar recuperarea unor disfunctii motorii, senzitive, senzoriale sau emoționale, ci şi asigurarea unei reintegrări familiale şi sociale corespunzatoare desfăşurării unei vieţi cât mai normale.
Accidentele vasculare cerebrale (AVC) reprezintă principalul factor etiologic al instalării dizabilităților pe termen lung, a doua cauză de apariție a demenței, cea mai frecventă cauză de epilepsie la vârstnici şi o cauza frecventă pentru instalarea depresiei.
Indiferent dacă sunt hemoragice sau ischemice, primare sau repetate, accidentele vasculare cerebrale produc schimbări majore în viaţa individului, atât în plan somatic, cât si în plan psihologic.
În plan somatic, vorbim despre apariţia unor deficite motorii (hemipareze/ hemiplegii, dificultăţi de mers), limitarea/ reducerea activităţilor zilnice ce asigura autonomia personală, apariţia incontinenţelor sfincteriene etc.
În plan psihologic, se produc: • modificarea imaginii de sine (“ce eram şi ce am ajuns…”);
• deficite cognitive: mnezice, prosexice, de limbaj expresiv sau/și receptiv. Unele dintre acestea pot fi reversibile, spontan sau prin intervenţii specifice, altele rămân ireversibile sau pot progresa spre demenţe vasculare sau mixte;
• tulburări ale dispoziţiei afective: de la sentimente de neputinţă, revoltă, negativism, până la depresie reactivă;
• accentuarea personalităţii premorbide/sindromul pseudobulbar (dificultatea de a vorbi): manifestări frecvent întâlnite post-AVC;
• relaţional-familial și socio-profesional: schimbarea unor roluri în familie, dependenţă fizică şi emoţională faţă de alţi membri ai familiei, limitarea rolurilor şi a statusurilor socio-profesionale, limitarea drastică a contactelor sociale.
În viaţa pacientului cu AVC se produc schimbări pe toate planurile. Unele dintre acestea sunt reversibile spontan după o anumită perioadă de timp, altele pot deveni reversibile prin implicarea pacientului într-un proces complex, multidiciplinar, de recuperare psiho-neuro-motorie. O parte dintre ele vor rămâne ireversibile sau vor fi progressive, de ex. pacienţii cu AVC-uri repetate, mai ales ischemice au un risc mare de a instala demenţă vasculară.
Consecinţele psihopatologice ale AVC pot fi:
• simptome persistente: paralizia unor funcții motorii, deficite senzoriale, deficite de percepție, de echilibru, afazie (tulburări de vorbire), depresie, tulburări mnezice (memorie), dezorientare, stări confuzionale;
• afectarea performanțelor motorii și cognitive ale supraviețuitorilor;
• efecte catastrofale asupra calității vieții bolnavului și a familiei acestuia.
Reabilitarea post-AVC presupune recuperarea unor disfuncții motorii, senzitive, senzoriale, emoționale si asigurarea reintegrării familiale şi sociale a pacientului. Această reabilitare presupune constituirea unei echipe multidisciplinare specializate, care va analiza particularitățile cazului, va stabili obiectivele și metodele folosite în reabilitare, de comun acord cu pacientul și aparținătorii lui, apoi va pune în practică acest proces.
Consilierea psihologica are un rol esenţial în evoluţia post-AVC.
►Obiectivele procesului de consiliere psihologică vor fi stabilite în funcţie de caracterul manifestărilor ce au intervenit (reversibil spontan sau asistat/ ireversibil).
1. Obiectivele consilierii psihologice a pacienţilor cu manifestări somatice/ psihice reversibile spontan sunt: înţelegerea mecanismelor neurofiziologice care au dus la apariţia AVC-ului; conştientizarea stilului de viaţă / atitudinea faţă de sine; construirea unor obiective personale care să ajute la prevenirea altor AVC-uri; modificări în ritmul / regimul de viaţă; modificarea atitudinii în relaţia medic-pacient şi responsabilizarea pacientului pentru un stil de viaţă sănătos.
Pentru această categorie de pacienţi, consilierea psihologică reprezintă un proces de asumare a responsabilităţii. Acest proces pornește de la informare şi conştientizare a cauzelor care au determinat AVC-ul, definirea şi asumarea obiectivelor personale, găsirea resurselor afectivo-emoţionale şi motivaţionale menite să acţioneze în sensul atingerii acestor obiective.
2. Obiectivele consilierii psihologice a pacienţilor cu manifestări somatic / psihice reversibile asistat, printr-un proces de recuperare psiho-neuro-motorie sunt: înţelegerea mecanismelor neurofiziologice care au dus la apariţia AVC-ului și care vor contribui la recuperarea / reabilitarea sa (în limbaj accesibil pacientului); responsabilizarea sa pentru un rol activ în relaţia cu echipa terapeutică (medic curant, kinetoterapeut, ortofonist – specialist în reeducarea vorbirii, psiholog, asistenţi medicali); evaluarea şi reevalurea neuropsihologică periodică (memorie, limbaj, atenţie, afectivitate etc). Pentru această categorie de pacienţi, asistarea psihologică şi suportul emoțional pentru redecoperirea resurselor personale sunt necesare pe toată durata procesului, atât pentru pacient cât și pentru persoana sau familia care îl îngrijeşte.
3. Obiectivele consilierii psihologice a pacienţilor cu manifestări somatice și psihice progresive sau greu reversibile sunt: oferirea suportului emoţional-afectiv pentru pacient şi familia acestuia; găsirea unor resurse şi resorturi interioare pentru a accepta caracterul stabil, uneori chiar progresiv, al acestor modificări în viaţa lor; susţinerea deschiderii spre o dimensiune existenţialistă/ spiritual.
Pentru această categorie de pacienți, consilierea psihologică presupune asigurarea unui cadru suportiv pentru consolidarea relaţiilor dintre membrii familiei, cu asigurarea ingrijirilor fizice şi emoţionale necesare pacientului; acceptarea schimbărilor care intervin în rolurile familiale, sociale și profesionale
► Obiectivele consilierii psihologice suferă modificări și în funcție de vârsta pacienților. Statisticile actuale ne arată că 75% dintre cazurile cu AVC apar dupa vârsta de 65 de ani (vârstă la care se asociază comorbidități multiple, manifestări greu reversibile sau progresive și un proces de recuperare neuro-psiho-motorie mult mai dificil). Există destule cazuri cu AVC la copii și persoane tinere. În ultimii ani întâlnim tot mai des în clinicile neurologice sau de recuperare medicală pacienți care au suferit un AVC la vârste cuprinse între 30-50 de ani. În aceste cazuri vorbim despre oameni care anterior AVC-ului erau activi socio-profesional, cu responsabilități familiale (ex. copii sau vârstnici în îngrijire), ceea ce generează probleme specifice, prin urmare obiectivele consilierii psihologice vor fi specifice:
• Asigurarea complianței la tratament, mai ales după externarea din spital;
• Acceptarea investigațiilor periodice și a condiției de pacient cronic;
• Acceptarea schimbărilor necesare în stilul de viață (regim alimentar specific, ritm somn-veghe echilibrat etc.);
• Acceptarea schimbărilor de status profesional sau de roluri familiale (pensionare temporară sau definitivă, invaliditate, scăderea autonomiei și dependența de alte persoane etc.)
• Reintegrarea socială, care uneori este greoaie chiar şi în cazul pacienților tineri.
► O formă specifică de consiliere psihologica este consilierea suportivă. Aceasta este considerată de OMS cea mai răspândită metodă terapeutică nonfarmacologică în psihologie și psihiatrie. Ea are la baza o relație terapeutică desfașurată într-o atmosferă securizantă, cu valenţe reasiguratoare pentru pacient. Consilierea suportiva se poate realiza în cadru individual (psiholog-pacient) sau în cadru familial (psiholog-pacient și/sau membrii familiei lui).
În cadrul ședințelor de consiliere individuală, cele mai importante obiective sunt legate de: informarea şi educarea pacientului în raport cu boala de care suferă; susţinerea/reechilibrarea emoţională; identificarea trăirilor pacientului, pentru o abordare eficientă în scopul corectării, reorientării acestora sau în vederea suportului emoţional adecvat; asistarea pacientului în căutarea unui sens pentru ceea ce trăieşte; recăpătarea controlului cognitiv asupra situaţiei; deblocarea resurselor adaptative pentru a face faţă situaţiei.
În cadrul ședințelor de consiliere a familiei pacientului se realizează conștientizarea nevoilor de recuperare, dar și informarea cu privire la metodele de intervenție și etapele recuperării. Sunt vizate dezvoltarea unor comportamente adecvate, menite să sprijine procesul de creștere a automomiei personale și reintegrarea socială, ca și reducerea temerilor și gestionarea emoțiilor. Sprijinul terapeutic se acordă în egală măsură pacientului și familiei sale.
Pacientul și familia acestuia trebuie să conștientizeze importanța recuperării post-AVC, să învețe să compenseze deficitele instalate și să realizeze o recuperare funcțională normală. Există anumiți factori de risc care pot fi evitați, iar profilaxia unui nou AVC presupune schimbarea stilului de viață. Rolul consilierii psihologice se regăsește atât în prevenție cât și în recuperare în cazul accidentului vascular cerebral.
Consilierea psihologică a pacientului și a familiei sale se va desfășura în trei mari direcții:
1. Stabilirea nevoilor de reabilitare și a metodelor de intervenție;
2. Consilierea pacientului cu privire la diverse aspecte ale vieții de relație și cu privire la etapele reabilitării;
3. Consilierea familiei pentru abilitarea implicării acesteia în procesul de recuperare și susținere emoțională a bolnavului.
Rozeta Drăghici, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”
Paula Onu, Institutul Clinic Fundeni Bucureşti
