Oana Andrei
Istoria toxinei botulinice
În 1820 a fost documentat primul episod de botulism alimentar, când consumul de carne și cârnați a dat naștere la numeroase decese în regiunea Württemberg din Germania. Medicul Justinus Kerner (1786-1862), a publicat primele descrieri exacte ale simptomelor botulismului alimentar și a atribuit intoxicația unei otrăvi biologice. Kerner a afirmat, de asemenea, că toxina ar putea fi utilizată în scopuri de tratament (hipersalivatie, hiperhidrozp ș.a.).
În 1895, un focar de botulism după o ceremonie funerară într-un sat belgian a condus la descoperirea agentului patogen "Clostridium botulinum" de către Emile Pierre van Ermengem. La începutul secolului al XX-lea s-au făcut primele încercări de cristalizare a toxinei botulinice, iar Edward J. Schantz este cel care a cristalizat toxina botulinică de tip A, utilizată ulterior clinic.
În 1971, Daniel Drachman a arătat că injectarea unor cantități minime de toxină botulinică de tip A în spatele păsărilor provoca denervarea locală, urmată de paralizia picioarelor.
În 1979, Lance Simpson a descris mecanismului de acțiune al toxinei botulinice: legarea, internalizarea și întreruperea eliberării neurotransmițătorilor.
Pamphlett a clarificat că nu există nici moarte celulară, nici degenerare axonală, iar terminațiile nervoase afectate nu degenerează, deci toxina botulinică nu este citotoxică.
Utilizarea în scop medical a toxinei botulinice a fost făcută pentru prima dată în oftalmologie, în strabism, de dr. Alan Scott, oftalmolog, în San Francisco. În 1973, inspirat de publicaţiile lui Daniel Drachman și utilizând aceeași sursă de toxină botulinică de tip A cristalizată, Alan Scott a injectat primii mușchi extraoculari la maimuţă și a observat corectarea deviaţiei oculare.
În 1977 a făcut prima injectare de toxină botulinică la un pacient cu strabism, iar în 1980 a publicat primul studiu clinic în care a fost injectată toxină botulinică în mușchii extraoculari ai pacienţilor cu strabism.
În Europa, toxină botulinică a fost adusă în 1982 și popularizată în tratamentul strabismului prin studii multiple de John Lee, oftalmolog la Moorfields Eye Hospital, Londra.
Cum se utilizează toxina botulinică în strabism?
Injectarea unei cantităti extrem de mici (fără potenţial toxic) în mușchiul extraocular detemină slăbirea activității acelui mușchi pentru o perioadă variabilă de timp (în general 2-3 luni). Efectul de slăbire a mușchiului este total reversibil. Injectarea toxinei botulinice se poate face în mai multe feluri, fie prin vizualizarea directă a muschiului, fie sub control electromiografic.
Riscurile procedurii sunt minime, iar efectele sunt nu de puţine ori uimitoare.
