62
None

O realizare importantă a urologilor din iași

Litiaza urinară este o boală cu incidență și prevalență în expansiune și care produce multă suferință pacientului. În condițiile în care probabilitatea de recidivă litiazică este estimată la peste 50% în primii cinci ani de la prima manifestare a bolii, se impune aplicarea măsurilor și principiilor de metafilaxie.

Cunoașterea structurii biochimice a calculilor urinari devine crucială pentru înțelegerea condițiilor care au stat la baza formării acestora și pentru controlul bolii. Tratamentul litiazei urinare necesită constituirea unei echipe multidisciplinare din care, alaturi de urolog,  trebuie sa faca parte și nefrologul, biochimistul, diabetologul, endocrinologul și nutriționistul.
Toate acestea fac posibilă realizarea unui plan metafilactic țintit, care trebuie discutat în amănunt cu pacientul implicat.
Pentru realizarea acestor obiective, un grup restrâns de urologi din Iași, au înființat in urma cu 5 ani Asociația Urologilor din Iași, al cărei rol a fost de la bun început crearea de programe destinate pacienților cu diverse afecțiuni urologice. Astfel a luat ființă Centrul de Analiză a calculilor reno-ureterali, în cadrul Spitalului C.I. Parhon din Iași.
La acest Centru, peste 500 pacienți litiazici din arealul Moldovei au beneficiat de aceleași condiții de metafilaxie similare pacienților din Vestul Europei sau din SUA. Este singurul centru de analiză morfologică și spectroscopică a calculilor urinari din România și ne bucurăm că medici din alte spitale din România, ne-au trimis pentru analiză fragmentele litiazice recuperate după diversele proceduri endourologice, alături de chestionarul de investigare a pacientului litiazic.
Încercăm astfel să răspundem la cele două întrebări importante care îl frământă în egală măsura pe medic și pacient:

  • Cum a apărut calculul renal?
  • Ce putem face ca episodul litiazic să nu se mai repete?

Practic după analiza morfologică și spectroscopică, care ne oferă date esențiale pentru a constata dacă este vorba despre o litiază metabolic activă, cu potențial recidivant major, analizăm informațiile despre antecedentele litiazice  personale (membri ai familiei, strămoși), intervenții anterioare în sfera urologică, obiceiuri alimentare și consum lichidian, medicație cronică, alte patologii etc. Coroborând toate aceste informații stabilim un plan de investigații suplimentare, acolo unde este cazul și ulterior, un plan terapeutic care cuprinde tratamentul metafilactic specific tipului biochiomic și regimul igieno-dietetic adecvat. În anumite cazuri  recomandăm și un consult la  medicul endocrinolog, diabetolog, nefrolog sau un dietetician avizat.
Faptul că în România ne confruntăm cu o adevărate epidemie de obezitate, în contextul calității reduse a alimentelor consumate și al ”invaziei fast-food”, ne-a făcut să ne aplecăm asupra pacienților obezi și litiazici care sunt mai expuși la dezvoltarea recidivelor comparativ cu pacienții normoponderali. Astfel, a luat naștere programul PELO (Programul de Evaluare a Litiazicului Obez), primul program din Europa de acest profil. Colaborarea cu echipa de nutriționiști din UMF Gr. T. Popa, Iași a avut rezultate foarte bune în cazul pacienților care au înțeles că obezitatea este o boală aflată în strânsă legatură cu patologia litiazică și care nu s-au reîntors ulterior la greutatea inițială și nici nu au prezentat recidive litiazice pe durata monitorizării.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha