Unul din scopurile proiectului este promovarea programelor de screening pentru identificarea pacienților cu risc cardiovascular, cu vârsta peste 40 de ani. Proiectul își propune ca de serviciile de screening să benefecieze 165.001 persoane, iar de programele de formare să beneficieze 900 de medici de familie implicați în derularea screeningului.
Toți medicii de familie implicați în proiect au beneficiat de un program de formare, acreditat la nivel național.
Pentru identificarea pacienților care prezintă factori de risc crescuți s-a elaborat metodologia și protocolul de screening. În cadrul proiectului pacienții au beneficiat de două consultații la medicul de familie: prima consultație a reunit o anamneză riguroasă și un examen clinic detaliat. După recoltarea analizelor, conform proiectului, pacienții au fost examinați pentru a doua oară de medicul de familie, care a încheiat fișa de evaluare individuală.
Fiecare pacient a primit, conform propriului risc cardio-vascular, recomandări personalizate, și, acolo unde a fost cazul, pacienții au fost trimiși la medicul cardiolog.
Toate aceste informații au fost introduse în Registrul Național de Screeening pentru Identificarea Pacienților cu Risc Cardiovascular.
Regiunea SE, cea de Vest și regiunea SV sunt primele intrate în acest proiect. Ele și-au încheiat activitatea și rezultatele ne arată că cei 226 de medici de familie au finalizat screeningul la 46.403 de persoane peste 40 de ani din care 65% femei, iar 61% din mediul rural.
Riscul SCORE calculat este de:
- 16,33% pentru risc scăzut de sub 1%
- 57,98% pentru risc moderat de 1-4%
- 20,98% pentru risc înalt 5-9%
- 4,71% pentru risc foarte înalt de peste 10%
Pacienții cu scor de risc înalt și foarte înalt sunt mai mult din mediul rural, sexul masculin fiind mai afectat.
Pe grupe de vârstă riscul moderat (58,7%) și cel înalt (19,1%) sunt întâlnite la pacienții între 40 și 49 de ani.
Studiul continuă până în decembrie 2023. Ne dorim ca datele obținute să fie folosite pentru stabilirea unor programe de prevenție sustenabile, aplicabile la nivel național.
Medicul de familie, prin specificul curriculei de specialitate are competențe să facă activități medicale de prevenție și are ocazia, și în cadrul relației speciale și de durată cu pacienții, să și vadă rezultatele acestei activități.
Derularea programelor de screening, fie în cadrul proiectelor de acest tip, fie în activitatea curentă la cabinet înseamnă pacienți instruiți și informați, diagnosticați și tratați precoce și nu în ultimul rând, o schimbare a percepției asupra stilului de viață. Să nu uităm că starea de sănătate este determinată de patru factori, a căror pondere este următoarea:
- stilul de viață – 51%,
- factorul biologic – 20%,
- mediul ambiant – 19%,
- sistemul îngrijirilor de sănătate – 10%.
Într-o lume în plină epidemie de boli cronice netransmisibile, susținerea activităților de prevenție în mod coerent, continu și consistent reprezintă baza sănătății prezente și mai ales viitoare a populației.
lilian nikky
Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi foarte fericită din viața mea, datorită ajutorului pe care mi l-a oferit Dr.saguru, ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu vraja sa magică și de dragoste. Am fost căsătorit de 6 ani și a fost atât de îngrozitor pentru că soțul meu chiar mă înșela și căuta să divorțeze, dar când am dat peste e-mail Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recapete fostul. și ajutați la restabilirea relației. și faceți oamenii să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situația mea și apoi i-am cerut ajutorul, dar spre cea mai mare surpriză a mea mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată că acum sărbătoresc pentru că soțul meu s-a schimbat total pentru totdeauna. El vrea să fie mereu lângă mine și nu poate face nimic fără cadoul meu. Îmi place foarte mult căsnicia mea, ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr.saguru este cu adevărat un adevărat vrăjitor. AI NEVOIE DE AJUTOR ATUNCI CONTACTAȚI DOCTORUL SAGURU ACUM PRIN EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com El este singurul răspuns la problema ta și te face să te simți fericit în relația ta. 1 Vraja de IUBIRE 2 CÂȘTIGĂ EX-ÎNAPOI 3 FRUCLE PANTECULUI 4 Vraja de promovare 5 Vraja de protectie 6 Vraja de afaceri 7 Vraja de MUNCĂ BUNĂ 8 Vraja de loterie și Vraja de caz de instanță.
Nov. 19, 2024, 4:38 a.m.