Gonartroza reprezintă localizarea reumatismului degenerativ la nivelul articulaţiei genunchiului. Este considerată cea mai frecventă formă de reumatism degenerativ, fiind totuşi mai puţin severă decât coxartroza. Ca incidenţă pe sexe, femeile deţin primul loc (64% din gonartroze), mai ales după instalarea menopauzei, afectând în special vârstele între 40 şi 70 de ani.
Genunchiul, cea mai mare articulaţie portantă intermediară a membrului inferior, este deosebit de solicitat atât în momentul de sprijin, pentru asigurarea stabilităţii, cât şi în mers, la ridicarea piciorului în momentul de balans. În afara rolului său în mers, genunchiul este implicat într-o serie de momente ale activităţii cotidiene, cum ar fi: ridicatul unor obiecte de jos, urcarea/coborârea scărilor etc.
La nivelul genunchiului există de fapt două articulaţii: articulaţia femuro-tibială şi articulaţia femuro-rotuliană. Procesul de uzură le poate afecta separat sau, mai frecvent, împreună.
Procesul degenerativ artrozic al genunchiului este rezultatul unui dezechilibru între rezistenţa structurilor articulare şi solicitările la care sunt supuse aceste structuri. Simptomul principal este durerea . În perioada iniţială durerile sunt de mică intensitate; ulterior ele devin persistente, cu intensificări în anumite împrejurări sugestive pentru diagnostic (poziţia ghemuit cu flexie mare a genunchilor, urcarea şi coborârea scărilor, mersul pe teren accidentat). Mai târziu, durerii i se asociază un deficit funcţional (instabilitatea genunchiului, limitarea mobilităţii articulare sau mobilitatea patologică).
În stadiul iniţial al gonartrozei, medicaţia antiinflamatorie şi fizioterapia nu reprezintă decât un tratament simptomatic, singura formă eficientă de tratament rămânând kinetoterapia, care urmăreşte:
tonifierea musculaturii care fixează genunchiul în mers (cvadricepsul în special);
mobilizarea articulară, pentru menţinerea unei amplitudini complete de mişcare.
Mersul pe bicicletă este extrem de favorabil.
Terapia balneară este utilă prin duş subacval, băi de nămol şi hidrokinetoterapie, ca şi în cazul celorlalte artroze.
În stadiul evoluat , tratamentul conservator impune o respectare şi mai strictă a “igienei ortopedice a genunchiului”, obligând pacientul şi la sprijinirea în baston la mers.
Kinetoterapia se bazează pe:
posturări pentru corectarea flexumului şi a deviaţiilor posibile în plan frontal (varus, valgus);
tonifierea musculară a cvadricepsului, dar şi a muşchilor ischiogambieri;
mobilizarea articulară pentru recâştigarea extensiei complete şi pentru mărirea flexiei, utilizându-se mobilizări pasive şi active.
Sunt contraindicate exerciţiile cu încărcare de tipul genuflexiunilor.
Autor Horia Atanasiu-Meves – kinetoterapeut
