Conf. Univ. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Cunoaştem
faptul că parodontopatia sau parodontoza nu este o boală a
dinţilor sau a gingiilor, ci a aparatului care susţine
dintele în osul maxilar. Dintele nu este lipit de osul
maxilarelor, între dinte şi os existând un spaţiu
în care se găsesc anumite structuri care ancorează
dintele în os. Cu un capăt,
aceste structuri se lipesc de dinte şi cu celălalt capăt
de os. Osul de care se prind aceste structuri de legătură
are o calitate specială, care se formează separat de oasele
maxilare, dar care vine în contact intim cu acestea. El este
prezent la fiecare dinte în parte şi se numeşte os
alveolar. Prin urmare, dintele este prins prin intermediul acestor
structuri de osul alveolar, care, la rândul lui, este în
contact intim cu osul maxilar. Parodontoza distruge aceste structuri
de legătură, precum şi osul alveolar, înlocuindu-le
cu ţesut de calitate slabă. Dacă microorganismele
incriminate în procesul de parodontopatie distrug acest aparat
de susţinere, dintele devine mobil, iar dacă distrug osul
alveolar, dintele se poate pierde foarte uşor.
Un prim
tratament ar putea fi reprezentat de vaccinurile microbiene, precum
cele stafilococice, cantastimul, imudonul, alături de care se
recomandă vitamino-mineralo-terapia, dar se recunoaşte
faptul că ele sunt adjuvante ale tratamentului chirurgical. În
lipsa unui tratament chirurgical, efectul acestor vaccinuri este doar
temporar.
Astfel, parodontopatiile marginale cronice sau progresive, prin procesul patologic care produce liza ţesuturilor parodontale şi, în special, a osului alveolar, necesită, alături de celelalte metode terapeutice locale şi generale, şi metode chirurgicale. Din nefericire, majoritatea metodelor chirurgicale de tratament vizează corectarea unor defecte produse de boala parodontală, fără însă a interveni în eliminarea factorilor etiologici sau să reuşească să restaureze ţesuturile pierdute. Prin urmare, recidiva se întâlneşte frecvent. Tratamentul chirurgical reprezintă doar o etapă terapeutică în contextul parodontopatiilor marginale cronice. El trebuie precedat şi continuat de tratamente locale, cu rolul de a înlătura sau a ameliora atât acţiunea factorilor iritativi mecanici sau infecţioşi, cât şi disfuncţionalităţile etiopatogenetice locoregionale şi generale ale organismului.
Fizioterapia aplicată în scop antiinflamator şi biotroficizant este urmată de reducerea la maximum a procesului inflamator, menită să permită o mai bună desfăşurare a intervenţiei chirurgicale. Mijloacele folosite sunt diatermia cu unde scurte, laserterapia şi masajul gingival manual sau utilizând o serie de dispozitive cauciucate (stimulatori interdentari din cauciuc).
Mijloacele chirurgicale de tratament în parodontopatii urmăresc: eliminarea pungilor parodontale; crearea unor contururi şi structuri gingivale care să permită o bună autocurăţire şi să împiedice stagnarea alimentelor şi formarea plăcii bacteriene; crearea sau menţinerea unei zone de gingie fixă keratinizată cât mai lată, pentru a asigura o troficitate tisulară satisfăcătoare; stabilizarea evoluţiei procesului patologic al bolii parodontale şi crearea posibilităţilor de efectuare a tratamentului de întreţinere a stării de troficitate la nivelul suprafeţelor radiculare ale dinţilor şi ale gingiei marginale şi restaurarea ţesutului parodontal pierdut prin efectul bolii, atunci când este posibil. Metodele chirurgicale folosite cu precădere în tratamentul parodontopatiilor marginale sunt: chiuretajul, gingivectomia, operaţiile cu lambou, gingivoplastia, osteoplastia. Acestor metode curative li se adaugă o serie de intervenţii chirurgicale care previn apariţia sau agravarea parodontopatiilor, realizând chirurgia parodontală profilactică.
Contact
Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
