Tratamentul protetic cu ajutorul implantelor dentare a depăşit vârsta de 40 ani; primele implanturi tip şurub au fost introduse într-o mandibulă umană în 1965 de către profesorul Branemark in Goteborg – Suedia, şi au intrat astăzi în practica stomatologică curentă.
Este cunoscut de către publicul larg faptul că implantele care şi-au dovedit fiabilitatea în timp sunt cele de tip surub. La început au avut o suprafaţă lustruită acoperită cu oxid de titan (TiO2), aceasta permiţând fenomenul de oseointegrare.
Ulterior, designul implantelor cât şi a elementelor de protetică au fost modificate pentru a obţine o vindecare şi o stabilitate cât mai bună. Tratarea suprafeţei implantului cu acizi, plasmă sau prin alte metode, a urmărit mărirea rugozităţii acesteia, pentru ca interfaţa os-implant să nu prezinte nici un gol. Procedeul de bază de fabricare a implantelor a rămas până de curând strunjirea unei bări de titan până la forma de şurub dorită, şi apoi tratarea suprafeţei.
Din punct de vedere medical, trebuie precizat faptul că implantologia este şi a fost încă de la începuturi o metodă foarte sigură, cu o rată de succes de peste 90%. Ultimii 10-15 ani nu au adus schimbări majore.
De aceea, considerăm că noua tehnică de fabricare intrată pe piaţă în aprilie 2009 şi la care noi am participat (la faza de testare) s-ar putea dovedi o adevărată revoluţie. Nu vom menţiona numele produsului, deoarece intenţia noastră este de a atrage atenţia publicului şi a colegilor asupra acestei metode noi şi nu de a face publicitate.
Noul implant este produs printr-un proces numit sinterizare (LST - Laser Sintered Titanium), cu structura şi proporţii bazate pe date 3D. Astfel, implantul este produs prin sinterizarea nanoparticulelor de pudră metalică de către o rază laser. Rezistenţa structurii implantului este identică cu cea a bării clasice de titan. Deosebirea esenţială constă în faptul că se obţine o suprafaţă foarte rugoasă cu cavităţi de la 2 la 200 microni, a căror geometrie este selectată încă din stadiul de proiectare. Această geometrie permite o penetrare profundă în interiorul corpului implantului a celulelor osoase, realizându-se astfel un contact ţesut - implant care depăşeşte toate rezultatele de până acum.
Procesul de vindecare care începe odată cu inserţia implantului prin penetrarea profundă a suprafeţei acestuia cu sânge, este astfel mult accelerată şi îmbunătăţită.
De asemenea, această suprafaţă stimulează şi accelerează vindecarea ţesutului osos, permiţând încărcarea imediată a implantului în os de densitate I, II, şi III, în condiţii mult mai sigure decât până acum.
Nu în ultimul rând, această oseointegrare îmbunătăţită, pe lângă avantajul accelerării şi scurtării timpilor de tratament, permite în multe cazuri realizarea de lucrări protetice fixe folosind un număr mai mic de implante decât obişnuit, făcând astfel tratamentul mai rapid şi mai accesibil.
