Cât de importantă este mişcarea? Este vitală! Fără ea viaţa ar fi extrem de statică, şi dureroasă. Educaţia pentru mişcare trebuie instituită din primele zile de viaţă şi trebuie continuată constant. Aşa ne vom forma o cultură a mişcării, foarte necesară organismului.
Pentru a da nou-născutului aceste informaţii, familia va avea rol predominant, nivelul ei educaţional fiind definitoriu, fiind, pe de o parte, reflexiv individual, de unitate schematică familială şi, pe de altă parte, social, ca spaţiul în care se transmit şi se învaţă manifestările relaţionale, deprinderi şi obiceiuri.
Din primele zile ale vieţii copilului, mama trebuie să înţeleagă necesitatea mişcării şi dezvoltării fizice armonioase a copilului.
Copilul nu trebuie neapărat să aibă probleme de sănătate pentru a face kinetoterapie - pentru că mişcarea este cea mai neinvazivă şi ieftină formă de terapie. Kinetoterapia aplicată bebeluşului îi va îmbunătăţi mobilitatea şi stabilitatea articulaţiilor, digestia, circulaţia, respiraţia, tonusul muscular, îl va ajuta să se descurce mult mai uşor în mediul natural decât un copil nestimulat. Stimularea motorie va atrage stimularea psihică, iar noile informaţii primite îl vor face pe copil să se adapteze şi să depăşească noile provocări ale vieţii, pentru că dezvoltarea psihică este un proces treptat şi complex care se derulează în strânsă legătură cu dezvoltarea motorie, fiind influenţată şi de fenomenul maturizării biologice şi plastic influenţată de mediu.
Programele de exerciţii fizice executate de kinetoterapeutul specializat în dezvoltarea copilului mic va avea în vedere continuarea acestora şi cu mijloace ajutătoare (masaj, hidrokinetoterapia) şi adaptate în funcţie de copil: de vârsta acestuia, starea lui de sănătate, dispoziţia la şedinţa de kinetoterapie, capacitatea lui de adaptare la efort şi de calităţile motrice ale copilului.
Kinetoterapia nu se aplică nou-născutului la întâmplare - va urmări dezvoltarea neuromotorie a copilului normal şi, de aceea, le sfătuiesc pe tinerele mame să se intereseze şi să apeleze la specialişti care cunosc bine fiziologia mişcării copilului mic şi modalitatea de abordare a acestuia.
Kinetoterapeutul trebuie să aibă cunoştinţe din domeniul psihologiei, pedagogiei, care să-i permită abordarea complexă şi responsabilă a actului kinetic, stimularea complexă a micuţului pacient.
Încercaţi, dragi mame, să nu uitaţi că, pentru a avea copii „voinici” şi sănătoşi, trebuie ca mişcarea să facă parte integrantă din programul lor (aşa cum mănâncă, consumă lichide, fac baie)! Daţi-le posibilitatea, de mici, să simtă bucuria mişcării şi să se bucure pentru tot restul vieţii de beneficiile ei!
Va aştept ca împreună să câştigăm şi să păstram sănătatea copiilor noştri!
Profesor C.F.M. Dr. Elena Caciulan,
Preşedintele Asociaţiei Profesionale de Kinetoterapie Muntenia Bucureşti
Tel: 0723 251 565, elena_caciulan@yahoo.com
